Este o problemă că profesorii nu vin la ore, spune Daniel David: Părinții pot protesta. Dacă directorul de școală nu răspunde, discuți cu inspectoratul

14.864 de vizualizări
Daniel David / Foto: INQUAM Photos – Octav Ganea
Daniel David, ministrul Educației, a spus, la Antena 1, că este o problemă faptul că profesorii nu vin la ore. Ministrul Educației a precizat că părinții pot protesta și că directorul școlii ar trebui să monitorizeze prezența profesorilor la ore. „Dacă directorul de școală nu răspunde, discuți cu inspectoratul”, a precizat acesta.

Moderatoare: Ne semnalează, de asemenea, părinții că profesorii nu vin la ore.

Daniel David: Este o problemă și nu cred că ministrul trebuie să-i monitorizeze pe toți. Noi putem face o analiză de sistem.

Moderatoare: Dar cine?

Daniel David: Directorul de școală. Părinții pot protesta, probabil că din zona părinților venea această informație.

Moderatoare: Exact.

Daniel David: Dacă directorul de școală nu răspunde, discuți cu inspectoratul. Și abia când inspectoratul, cel care controlează și monitorizează ce se întâmplă la nivel local, nu răspunde, atunci te adresezi Ministerului.

Informații de context

În luna aprilie 2024, Ligia Deca, ministrul Educației la acea vreme, spunea că în cazurile în care profesorii lipsesc nemotivat de la ore “trebuie sesizat inspectoratul școlar și chiar Ministerul ca să putem să luăm măsurile necesare”.

Pe 5 februarie, într-o dezbatere în matinalul Europa FM, mulți părinți din țară au spus că lipsesc profesori de la ore, des.

Câteva exemple prezentate în emisiune: 

Realizator: O să vă citesc acum câteva mesaje pe care le-am primit joi, în timpul discuției noastre despre abandonul școlar, deci la interval de câteva minute. Iată: „confirm absenteismul grav – și scrie grav cu litere mari – al profesorilor din liceele Bucureștiului, inclusiv cele așa-zis bune. Speța descrisă cu profesorii din liceul din București 80 este identică cu multe din Constanța. Am fată în clasa a XII-a și avem bac anul acesta”, scrie un părinte care a observat fenomenul altcineva.

Ascultător: „Bună dimineața! Poate faceți într-o zi o emisiune pe tema absentismului profesorilor la cursuri. Este un fenomen real chiar și în școala gimnazială. Profesorii de materii care nu fac parte din examenele de capacitate clasa a VIII-a lipsesc de foarte multe ori”. Valul de mesaje poate fi citit aici.

În 2022, Inspectoratul Școlar Județean Caraș-Severin a anunțat că vor fi inspecții în școlile din județ pentru a verifica prezența la ore atât a cadrelor didactice, cât și a elevilor.

„În perioada 01.11.-29.11.2022, Inspectoratul Școlar Județean Caraș-Severin va desfășura, în unitățile de învățământ preuniversitar din județul Caraș-Severin, activitate de inspecție școlară cu privire la prezența la cursuri a elevilor și a cadrelor didactice”, informează sursa citată mai sus. Nu au fost făcute publice însă rezultatele inspecțiilor.

În Franța se vorbea despre un fenomen al absenteismului în rândul profesorilor în 2022.

Publicația FranceInter.fr scrie că, la începutul lunii decembrie 2022, Curtea de Conturi din Franța a luat și o poziție legată de absențele profesorilor de la clasă, un fenomen care, în ultimii ani, a îngrijorat sistemul de educație din Hexagon, atât din punct de vedere financiar, cât și din punct de vedere a calității actului educativ.

De ce lipsesc profesorii de la unele ore: Absențele cadrelor didactice sunt legate fie de motive personale – sunt bolnave / au un copil bolnav ori trebuie să se prezinte la diverse verificări medicale – fie de “obligații profesionale”. Iar prin obligații profesionale se înțeleg, printre altele, cursurile de formare continuă. “Instituția de învățământ trebuie să se asigure că organizarea examenelor sau a concursurilor și a întâlnirilor pedagogice nu încalcă sistematic timpul de cursuri al elevilor, că programele de formare au loc în afara orelor de predare și că profesorii care participă la excursii sau ieșiri școlare sunt înlocuiți sistematic [la ore]”, subliniază Curtea de Conturi.

Instituția apreciază, așa cum se arată în raportul oficial, consultat de EduPedu.ro, că, pentru absențe mai lungi de 15 zile, în 96% dintre cazuri profesorii au înlocuitori la ore încă din a doua zi. Pentru perioade de absență mai scurte de 15 zile, doar 20% dintre cazuri găsesc înlocuitori la clasă. Din 2,5 milioane de ore, 500.000 sunt făcute [cu înlocuitor], precizează raportul.


15 comments
  1. Asa este dnule ministru , profesorii lipsesc mult de la ore, la toate materiile; unii frecvent alții rar; nimeni nu știe dacă directorul știe sau nu; nimeni nu îndrăznește sa reclame asta la director, inspectorat, minister fiindcă vine răzbunarea pe copil. Nu cred ca nu știți asta, nu înțeleg indemnul d-voastră de a reclama în acest context.
    De ce nu luați d-voastră masuri cu adevărat ca să stopati chiulul cronic al profesorilor, indiferenta directorului și a inspectoratelor despre care toți directorii știu ca vor veni în vizita la ei?

  2. De obicei,lipsesc ‘pilele directorilor” care au aproape doua norme!
    Nu am nimic cu religia,dar am observat ca cei care predau religie lipsesc cel mai mult

  3. Știu și directorii că se lipsește …Și daca vin ,multi nu fac nimic ,sau ce a ce le aduce plus valoare copiilor.Nu mai dați salarii la fel,sa fie salarii pentru performanta,căci nu este normal sa se termine gimnaziu și elevii să nu știe să facă calcule simple ,sa deosebească subiectul de predicat.Acolo profesorul a venit de pomană la școală.Sunt profesori plictisiți,inculți ,nepregătiți ce vin doar sa și facă orele.Cei ce și fac treabă sunt umbriți de specimenele ce au făcut universitatea (sau nu)că nu au intrat niciunde….

  4. La Liceul Sportiv din Buzău, la clasa a XII-a D, 4 ani de zile unii profesori nu au trecut pe la ore. Programul aceste clase începea la 15:00 și se termină la 16:00, deoarece fie le spuneau unii profesori sa nu vină de la 14:00, fie sa plece de la 16:00. Totuși, cum pot sa aflu dacă profesorii care îi anunțau sa plece și nu le treceau nici absentele au fost plătiți pe acele ore. Am avut o discuție cu Dirigintele clasei, dar……….!

  5. Fiul meu nu a facut nicio ora de limba romana timp de sapte ani la colegiu national, din clasa a cincea pana in clasa a 11-a. Nu neaparat lipseau profesoarele, veneau la ore dar vorbeau cu elevii despre moda, calatorii, retete culinare. Am sesizat dirigintei la fiecare sedinta. Ni s-a explicat ca profesorul, daca este titular, nu poate fi schimbat. Fiul meu, probabil si toti ceilalti au facut pregatire in toti acesti ani, dar asta inseamna doua ore pe saptamana, ceea ce nu pot compensa cinci ore de la scoala. Profesorii nu raspund in niciun fel pentru ce fac in timpul orelor. In pandemie era o buna ocazie sa auda si directorii si inspectorii cine preda materia sau face bambilici in timpul orei. Si corb la corb nu-si scoate ochii. Cum sa faci sesizare la inspectorat ? Profesorul afla, nu pleaca oricum, si iti chinuie copilul pana la sfarsit. Am numarat zilele pana a terminat fiul meu acest sistem de invatamant. Sunt fericita, este student.

    1. POate era bine sa mergeti la director, inspectorat, ministru…mie mi s epare strigator la cer si nu as sta cu mainile in san daca la scoala copilului meu s-ar intampla asta.

  6. Nu cred că profesorii nu vin la ore, că așa le place ! Pentru concedii medicale și alte situații , se acoperă orele in școală sau de către inspectorat.

    1. Câți profesori au ore doar la Valea Stânciului? Cred ca sunt multi cu ore in două sau mai multe școli, deci nu pot sa fie acolo in fiecare zi.

  7. Domnule ministru,directorii nu vin la ore,inspectorii nu vin la ore,profesorii nu vin la ore.Iar,când vin cei mai multi vorbesc la telefon,conversează pe telefon ,vin la și un sfert /pleacă la fara un sfert,sau nu fac nimic .Cui sa te plângi,cum sa protestezi? Ce atitudine ar avea directorii,inspectorii,profesorii,cu elevii ai căror părinți ar protesta? PS Nu poți să faci nimic toți se apără întrei ei și își sfâșie prada / copiii și părinții.

    1. Toți se acoperă unii pe alții. Directorii răspund la comenzile inspectorilor când e vorba de numărul de clase, pt un post cand este pila unei inspector, pt transferurile unui elev piloși, pt a aranja Bacul cuiva, etc, etc!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

USR cere ministrului Educației Ligia Deca “să rescrie din temelii legile Educației, nu să protejeze impostorii și plagiatorii” / “Adresându-se șefilor de partid, unii dintre ei cu plagiate evidente, Ligia Deca nu face decât să se îndepărteze de dezideratul României Educate” – senatorul USR Ștefan Pălărie

USR cere ministrului Educaţiei, Ligia Deca, să rescrie cu adevărat din temelii cele două propuneri de modificare a legilor Educaţiei, astfel încât ele să asigure cadrul etic necesar modernizării procesului…
Vezi articolul