Evaluarea Națională să se dea în mai puține școli, iar elevii să fie transportați în zilele de examen la aceste centre, printre măsurile propuse Guvernului de Ministerul Educației

6.268 de vizualizări
Foto: © Viorel Dudau | Dreamstime.com
Mai multe probleme care au apărut în această sesiune de examene naționale, Bacalaureat și Evaluarea Națională, sunt prezentate în Raportul privind modul de organizare şi desfăşurare a examenelor naţionale în sesiunea iunie-iulie 2023, care ajunge joi, 13 iulie pe masa Guvernului. În document sunt și măsuri propuse pentru a le rezolva. Printre acestea, ar trebui ca elevii de clasa a VIII-a să dea Evaluarea Națională în mai puține centre (în prezent elevii susțin examenul în școala de proveniență), să fie mai multe variante de subiecte la fiecare disciplină de examen, să se reia formarea profesorilor evaluatori, dar și sancțiuni pentru cei implicați în “producerea unor disfuncționalități privind organizarea examenelor naționale”.

Raportul privind modul de organizare şi desfăşurare a examenelor naţionale în sesiunea iunie-iulie 2023, semnat de secretarul de stat Florian Lixandru, președinte al comisiilor naționale de desfășurare a Evaluării Naționale și Bacalaureatului este prezentat joi, 13 iulie, Guvernului. Vom reveni, dacă vor exista, cu declarațiile acestuia după ședința de Guvern, încă în desfășurare la ora publicării articolului.

În document sunt subliniate problemele întâmpinate în desfășurarea examenelor de evaluare națională și Bacalaureat:

  • Anularea lucrărilor în centrele de examen pentru eliminarea suspiciunii cu privire la semnele particulare;
  • Neatenție la distribuirea tipului de subiect;
  • Transmiterea subiectului în afara centrului de examen înainte de expirarea timpului de desfășurare a probei (fie de către membrii comisiei, fie de către elevi care au introdus în sală dispozitive performante de copiere);
  • Diferențe mari între evaluarea inițială și evaluarea în urma contestațiilor;
  • Profesori asistenți insuficient instruiți de către președinții centrelor de examene, în spații neadecvate, folosind un sistem audio-video necorespunzător, nefiind asigurată o vizibilitate corespunzătoare a sălii de instruire;
  • Existența în sălile de examen a materialelor didactice (manuale, ghiduri);
  • Număr foarte mare de centre de examen la Evaluarea Naționale.
Care sunt soluțiile propuse

Printre soluțiile propuse de raport ar fi ca Evaluarea Națională să se desfășoare în mai puține centre de examen, grupate, și transportul elevilor la/de la aceste centre să fie asigurat.

În privința subiectelor sunt propuse mai multe măsuri:

  • creșterea numărului de variante de subiecte pentru fiecare disciplină de examene.
  • Reluarea programelor de formare continuă a cadrelor didactice în domeniul specialității şi al didacticii disciplinei, inclusiv în vederea dezvoltării competențelor de elaborare şi evaluare a tipurilor de itemi propuși la probele de evaluare din cadrul examenelor naționale.

Scopul programului CPEECN este profesionalizarea profesorilor-evaluatori, pentru ca evaluările să fie mai obiective, baremele de evaluare și de notare să fie aplicate unitar, și să se reducă astfel numărul de contestații și micșorării diferențelor de punctaj dintre evaluatori.

  • Implementarea proiectului de evaluare standardizată, formarea cadrelor didactice în domeniul evaluării și dezvoltarea corpului de experți în evaluare;
  • Elaborarea baremelor de corectare mai detaliate pentru a reduce decalajul între notele de la evaluarea inițială și cele de la contestații (ex. lb. și literatura română);

În document se face referire și la faptul că profesorii evaluatori trebuie să fie mai atenți când introduc notele în platformă, iar cei implicați în cazuri în care examenul a fost perturbat, să nu mai aibă voie să participe la organizarea examenelor pe o perioadă de cel puțin
trei an școlari de aici înainte:

  • Extinderea/generalizarea evaluării digitalizate a lucrărilor în cadrul evaluării naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a și a examenului național de bacalaureat, în vederea creșterii obiectivității în evaluare și eliminării posibilelor erori.
  • Revizuirea metodologiilor de examen şi a procedurilor operaționale (proceduri clare, punctuale, eficiente) aferente examenului de Evaluare națională/ Bacalaureat până la data de 31.08.2023;
  • Luarea de măsuri care să împiedice utilizare de către candidați, a unor mijloace tehnologice de comunicare la distanță, pe perioada probelor scrise (detectoare de metale, sisteme de bruiaj) până la organizarea examenelor naționale din anul școlar 2023-2024. Precizăm că Autoritatea de reglementare în comunicații, ANCOM, a semnalat că aceste sisteme de bruiaj sunt ilegale în UE.
  • Pentru comisia județeană de evaluare națională/ bacalaureat, stabilirea unui număr mai mare de membri pentru a se putea realiza atât monitorizarea activității din centrele de examen și evaluare, cât și verificarea corectitudinii calculării și introducerii corecte a notelor în aplicație și asigurarea transportului tezelor din județul de origine în județul evaluator.
  • În vederea optimizării și eficientizării activității în cadrul Centrelor Zonale de Evaluare ar fi de dorit includerea funcției de vice președinte astfel încât timpul alocat semnării și calcului mediei finale să fie cât mai scurt posibil;
  • În ceea ce privește desecretizarea lucrărilor să fie făcută în prezența comisiei din CZE (minimum 2 membri, de exemplu) și doi evaluatori;
  • Dotarea unităților de învățământ cu sisteme audio-video centralizate sau cel puțin achiziționarea de camere web care sa fie folosite la laptopuri (a nu se mai filma doar cu camera din laptop);
  • Necesitatea însoțirii permanente a reprezentantul Ministerului în monitorizarea centrelor de examen de către un delegat al comisiei județene;
  • Sporirea gradului de atenție la utilizarea platformelor: introducerea notelor în platformă și a utilizării acesteia (inclusiv la bifarea tipului/disciplinei de la contestație) prin sporirea numărului de informaticieni în cadrul comisiilor județene/centre de examen și evaluare. În vederea înlăturării erorilor de calcul, propunem utilizarea unui borderou electronic într-o aplicație sau folosirea unui Excel;
  • Suplimentarea numărului de laptopuri la centrele de examen/centrele zonale de evaluare, în situația în care sistemul audio – video este asigurat prin laptopuri, să fie utilizate camere web pentru asigurarea unei vizibilități corespunzătoare a sălilor;
  • Monitorizarea centrelor de examen înainte de începerea probelor în vederea eliminării materialelor didactice din sălile de examen;
  • Reevaluarea prin sondaj a lucrărilor cu diferențe de notare între evaluarea inițială și evaluarea la contestații, cu precădre în județele în care evaluarea s-a desfășurat digitalizat, în vederea realizării unei analize privind modul de evaluare, calibrarea subiectelor de examen și oprimizării baremelor de evaluare.
Informații de context

Raportul privind modul de organizare şi desfăşurare a examenelor naţionale în sesiunea iunie-iulie 2023, semnat de secretarul de stat Florian Lixandru, președinte al comisiilor naționale de desfășurare a Evaluării Naționale și Bacalaureatului, vine în contextul în care anul acesta au fost mai multe probleme apărute în presă legate de desfășurarea acestor examene, cum ar fi zeci de lucrări anulate la proba de limba română de la BAC la Colegiul Național Gheorghe Șincai, subiecte de la examenul de Bac care au fost postate pe internet de elevi în timpul desfășurării probei, dar și cazuri de diferențe prea mari între notele inițiale și cele de după contestații.

A mai fost și cazul elevei care a trebuit să se descalțe ca să participe la o probă deoarece comisia a constatat că „avea o pereche de adidași de care atârnau niște mini-cărți, cu anumite texte scrise în acele cărticele agățate de pantofi”, după cum spunea Lixandru despre caz la audieri în Senat.

DOCUMENT Raportul privind modul de organizare şi desfăşurare a examenelor naţionale în sesiunea iunie-iulie 2023 poate fi consultat mai jos:

Foto: © Viorel Dudau | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


3 comments
  1. Lăsați examenele să se desfășoare în școli și licee cu tot cu evaluarea lucrărilor și veți face economie la buget! Cum!? Simplu: acordați încredere profesorilor din instituțiile de bază, introduceți corectura în “sarcină de serviciu”, păziți-i bine, aduceți doar un președinte de examen, pe care să-l plătiți și acordați o perioadă mai mare (vreo două săptămâni) până la rezultate și cam atât…

  2. toate sunt prostii care complica , nu simplifica. nu mai e nimeni capabil in minister din pacate. nici macar termenul de digitalizare nu e inteles in minister. daca scanarea a ajuns sa fie considerata digitalizare de cei din minister , atunci e grav. inseamna ca nivelul celor din minister e jos de tot. sau poate au fost investiti milioane de euro , in aplicatie care se blocheaza si in hardware . adica coruptie.

  3. nu contează numărul de centre. important este să se știe subiectele măcar cu 24 de ore înainte de examen, să se sufle răspunsurile de către supraveghetori ( nu reclamă nimeni, iar camerele sunt fix degeaba pentru că nu verifică nimeni înregistrările). Ar mai fi important să se procedeze la completarea sau corectarea bifelor imediat după terminarea examenului, în momentul pregătirii lucrărilor pentru trimiterea spre corectare.
    Recomand contestația pentru că sunt șanse mari la o mărire de notă semn ori că se fac aranjamente, ori în prima comisie de corectare nu se corectează efectiv de către ambii profesori.
    Dacă nici așa nu reușiți, vă paște un transfer la început de clasa a zecea că se poate! Doar nu credeați că sunt degeaba doar 26 de locuri la prima strigare. Se completează ulterior.
    mult succes!
    felicitări MEC!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministrul Educației, despre faptul că profesorii încă nu au fost plătiți pentru orele remediale: Întârzierile au fost nepermis de mari, garantez că absolut toate sumele vor fi plătite

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat, sâmbătă, că întârzierile la plata orelor remediale sunt „nepermis de mari”, adăugând că garantează achitarea acestora în integralitate, relatează Agerpres, preluat de G4Media.ro. „În…
Vezi articolul