Soluția anti-fraudă la examene luată în calcul de ministrul Deca, aparatura de bruiaj, este ilegală în țările UE, inclusiv România

2.016 vizualizări
Photo © Antonio Guillem | Dreamstime.com
Ministrul Educației, Ligia Deca, spunea săptămâna trecută că dispozitivele de bruiaj ar putea fi o soluție pentru situațiile în care subiectele de la examenele naționale sunt fotografiate cu camere spion și ajung în spațiul public, așa cum s-a întâmplat, între altele, la proba de matematică la Bacalaureat 2023. Această opțiune, pe care autoritățile din educație din alte țări o luau în considerare încă de acum 10-15 ani, este ilegală în UE, în SUA și majoritatea țărilor dezvoltate, iar România se supune legislației UE, după cum semnalează Autoritatea de reglementare în comunicații, ANCOM.

Potrivit ANCOM, aparatele de bruiaj, sau jammerele, “sunt declarate în cadrul Uniunii Europene ca fiind dispozitive neconforme cu unele dispoziţii existente în legislaţia comunitară de armonizare”. Drept urmare, potrivit instituției,“utilizarea acestor dispozitive este interzisă în toate statele membre ale Uniunii Europene, deci şi în România!

Deoarece jammerele cauzează interferenţe prejudiciabile comunicaţiilor radio autorizate, adică perturbă sau împiedică funcţionarea normală a comunicaţiilor care utilizează frecvenţe radio, acestea sunt considerate dispozitive care nu pot fi conforme cu dispoziţiile Directivei 2014/53/UE privind echipamentele radio, transpusă în legislaţia naţională prin Hotărârea Guvernului nr. 740/2016.”

  • ANCOM explică și motivul pentru care sunt luate măsuri extinse de prevenire a utilizării aparatelor de bruiaj: “Jammerele pot avea efectul apariţiei unui număr mare de zone unde (i) nu se mai poate asigura acoperirea cu servicii de telefonie mobilă, având în același timp ca efect reducerea calităţii acestor servicii, şi (ii) intervine imposibilitatea accesului la serviciile de urgenţă, conducând în final la neîndeplinirea obligaţiilor legale pe care operatorii de reţele mobile le au, conform licenţelor de utilizare a spectrului, în ce priveşte acoperirea garantată.”

Potrivit Art. 51 (1) – 40 din HG 740/2016:

  1. “Constituie contravenţii, în măsura în care nu sunt săvârşite în astfel de condiţii încât să fie considerate potrivit legii penale infracţiuni, următoarele fapte: (…) 40. fapta oricărei persoane de a fabrica, a deţine, a importa, de a face publicitate, de a introduce ori pune la dispoziţie pe piaţă sau a utiliza echipamentele radio sau dispozitive destinate să producă interferenţe prejudiciabile, obligaţie prevăzută la art. 9 alin. (2)”

În Anexa 1 a aceleiași HG există o serie de excepții, dar niciunul nu se “potrivește” intențiilor exprimate de ministrul Deca: o serie de echipamente radio utilizate de radioamatori, unele echipamente maritime și unele dispozitive aeronautice, precum șoi unele kituri pentru profesioniști, ce pot fi folosite în instalații de cercetare și dezvoltare. De asemenea, hotărârea de guvern nu se aplică în cazul echipamentelor folosite în activități de apărare națională și siguranță națională.

Directiva UE transpusă în legislația națională prin HG menționată – aici.

Aparatura de bruiaj, inclusiv în sălile de clasă, este interzisă și în SUA: potrivit Comisiei Federale pentru Comunicații, “utilizarea unui aparat de bruiaj telefonic, de blocare GPS sau orice alt aparat de bruiaj al semnalelor, menit să blocheze, bruieze sau să interfereze cu comunicațiile radio autorizate reprezintă o încălcare a legislației federale. Nu există excepții pentru utilizarea în cadrul unei companii, al clasei, al unei locuințe sau al unui vehicul. (…).”

Aceleași tipuri de aparate sunt interzise și în Marea Britanie, unde autoritatea în domeniu, OFCOM, sugerează și alternative pentru prevenirea folosirii instrumentelor de comunicații mobile în anumite spații

  • “Unii oameni sau unele organizații ar putea dori să prevină utilizarea telefoanelor mobile în spațiile lor, de exemplu proprietarii unor săli de teatru, de cinema, de concert sau ai unor restaurante. Ar trebui să folosiți educația și publicitatea pentru a descuraja folosirea dispozitivelor mobile. Măsuri eficiente pot include note de informare sau detectori pasivi care transmit alerte atunci când un dispozitiv mobil intră în zona de acoperire.”

În Franța, directorii de școli își puneau problema, în urmă cu mulți ani, să folosească aparatură de bruiaj, dar s-au lovit de aceeași problemă a legalității – potrivit unei relatări Le Figaro de acum 10 ani, dispozitivele de acest fel fiind permise atunci în săli de teatru și de cinema, unii decidenți optau să transforme amfiteatre în săli de teatru într-o zi și de examen în altă zi. Și în cazul acestei țări autoritățile îndemnau încă de atunci la folosirea detectoarelor de dispozitive mobile.

Amintim că, săptămâna trecută, ministrul Ligia Deca, întrebată la Radio România Actualități despre situațiile în care subiectele de la examenele naționale, în special de la Bacalaureat, au fost fotografiate cu camere spion și așa au ajuns în spațiul public în timpul orei de curs, a spus:

  • „Cred că putem îmbunătăți lucrurile, iar pentru partea de siguranță voi discuta și eu cu colegii noștri din instituțiile care se ocupă de securitate informatică, dar și, în general, de securitatea proceselor publice, pentru a vedea dacă putem apela la anumite elemente de progres tehnologic. Mai pe șleau spus, poate că anumite tipuri de dispozitive de bruiere ar fi o soluție, însă cred că și o informare mult mai bună și poate mai din timp vizavi de ce ar putea constitui abatere de la regulile de desfășurare ale examenului să ajute să avem mai puține astfel de situații în viitor”.

Edupedu.ro semnalase faptul că la proba de Matematică mai multe fotografii făcute cu camere ascunse.

Citește și:
O soluție anti-copiat ar putea fi dispozitive de bruiaj la Bacalaureat și Exaluarea Națională, spune ministrul Educației, care anunță că va discuta cu „instituțiile care se ocupă de securitate informatică și de securitatea proceselor publice”

Photo 97119312 © Antonio Guillem | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


6 comments
  1. La 01.07.2023 am publicat comentariul de mai jos la primul articol privind bruiajul electronic… In final am indicat si o cale pentru a adopta legal solutia bruiajului si in educatie (daca amploarea situatiei depaseste nu numai anumite limite cunoscute doar de Ministerul Educatiei ci si capabilitatea acestuia de-a tine sub control fenomenul exclusiv prin metode adminstrative). Nu este suficient sa declari intr-o reglementare ca este interzis comertul de gadgeturi electronice/ informatice (facilitand fraudarea electronica) si de jammere… Pe web exista (si vor mai exista) numeroase oferte de asemenea produse atat timp cat masurile aferente de contracarare nu exista, nu sunt eficace sau nu se aplica…””„Mai bine mai tarziu decat deloc!” – Al nostru Minister al Educatiei a descoperit, in fine, cum se pot preveni in mod eficace si eficient tot mai numeroasele fraude electronice/ informatice la evaluarile scolare/ studentesti, utilizand virtutile „bruiajului radio” utilizat in Romania, pana in anul 1965, doar pentru a bloca ascultarea posturilor de radio straine emitand in limba romana (mai ales RFE – Radio Europa libera, dar si VOA, BBC, DW, RFI, etc.) de catre radioascultatorii de pe teritoriul Romaniei….
    Ca inginer electronist si profesor universitar am fost placut surprins sa constat personal – in scoli si universitati americane si canadiene – existenta (de cateva decenii) / utilizarea curenta a acestor „jammere”/ „brouilleurs” care blocheaza complet comunicatiile electronice in campus, dar doar pe durata orelor de program (fiind oprite in pauze si in afara programului). Astfel, telefoanele mobile detinute de elevi/ studenti dar si de profesori si personalul administrativ din scoala/ universitate, nu pot fi utilizate pe parcursul orelor de lectie/ curs/ seminar/ laborator/ teza/ examen, etc (fiind functionale doar in restul timpului si doar pe teritoriul/ campusul scolii/ universitatii)…
    DE CE NU AR PUTEA FI UTILIZATE SI IN ROMANIA ACESTE APARATE ATAT DE EFICIENTE SI RELATIV IEFTINE??.. Doar avem experienta de peste 3 decenii in dispute insolvabile intre educabili-profesori-parinti si cunoastem bine efectele pretentiilor unora de-a avea acces permanent la telefonul mobil („uitand” ca acesta este utilizabil – si chiar este utilizat – in cursul programului si in scopuri de divertisment, total opuse celor de instruire).
    La o solicitare adresata ANCOM (Autoritatea Nationala pentru Reglementare si Administrare in Comunicatii) pe acest subiect am primit acest raspuns:
    „„Jammerele (denumite și dispozitive de bruiaj GSM/3G/4G, GSM/3G/4G jammer, bruiaj telefon mobil, bruiaj GPS, etc.) nu pot fi conforme cu dispoziţiile Directivei 2014/53/UE (DIRECTIVA 2014/53/UE a PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI din 16 aprilie 2014 privind armonizarea legislației statelor membre referitoare la punerea la dispoziție pe piață a echipamentelor radio și de abrogare a Directivei 1999/5/CE.), transpusă în legislaţia naţională prin Hotărârea Guvernului nr. 740/2016 privind punerea la dispoziție pe piață a echipamentelor radio, cu modificările și completările ulterioare, întrucât cauzează interferenţe prejudiciabile comunicaţiilor radio autorizate, adică perturbă sau împiedică funcţionarea normală a comunicaţiilor care utilizează frecvenţe radio.
    Astfel, fabricarea, deţinerea, importul, publicitatea, introducerea pe piață, punerea la dispoziție pe piață și/sau utilizarea jammerelor constituie contravenţie conform art. 51 alin. (1) pct. 40 din Hotărârea Guvernului nr. 740/2016 şi se sancţionează conform art. 51 alin. (2) pct. 21 și art. 53 alin. (1) din același act normativ.
    La art.1, aliniatul (3) se mantioneaza:
    „Prezenta hotărâre nu se aplică:
    a) echipamentelor prevăzute în anexa nr. 1;
    b) echipamentelor radio sau dispozitivelor utilizate sau destinate a fi utilizate exclusiv în cadrul activităților din domeniul apărării naționale, ordinii publice şi siguranței naționale, inclusiv cel al protecției intereselor economice ale statului, dacă aceste interese se referă la siguranța națională, precum şi în cadrul activităților statului din domeniul dreptului penal.””
    Decidentii legislatiei din Romania (Min.Educatiei, ANCOM, comisiile Parlamentului) ar trebui sa stie ca atat amploarea si frecventa fraudarilor evaluarilor din educatie (in invatamantul preuniversitar, cu cca 6000 scoli si in invatamantul universitar, cu aproape 90 universitati) – realizate mai ales cu contributia esentiala a numeroasele gadget-uri electronice si informatice comercializabile liber sau ilegal in Romania si strainatate, care atrag educabilii – cat si deturnarea preocuparilor elevilor si studentilor in orele de curs si aplicatii prin utilizarea intensiva si exclusiva a telefonaleor mobile pot fi prevenite, evitate si combatute IN MOD EFICACE SI EFICIENT doar prin utilizarea jammerelor…
    Toate masurile administrative, extrem de birocratice si cronofage, inventate si aplicate de gestionarii Min Ed., scolilor si universitatilor, de multe decenii, in scopul identificarii/ prevenirii/ blocarii fraudelor electronice/ informatice, s-au dovedit a fi cvasi-total ineficiente si inadecvate – mai ales in conditiile noilor tehnologii ale informatiei si comunicarii, caracterizate si printr-un dinamism remarcabil..
    In SUA si CANADA, de multi ani jammerele sunt utilizate curent in universitati si colegii, mai ales, desi in SUA, FCC a emis o reglementare cu dispozitii similare celor din Directiva comunitara si HGR 740/2016.
    Dar acolo, reprezentantii „partenerilor de interese” (educabili – profesori – parinti – autoritati – comunitatea, etc.), respectandu-se reciproc, in prealabil si-au comunicat, votat si negociat reciproc interesele in cadrul scolii/ universitatii (doar cele LEGITIME fiind acceptate de ceilalti parteneri), au stabilit drepturile si responsabilitatile fiecaruia, stabilind de comun acord si in cunostinta de cauza ca solutia bruierii limitate a comunicatiilor radio este optima (eficienta si usor de utilizat). In plus, prin alegerea/ reglarea adecvate a frecventelor de emisie si a puterii aparatului, nimeni din vecinatatea campusului/ cladirii scolii/ universitatii nu s-a plans ca i s-ar fi prejudiciat comunicarea electronica!
    In Romania, consecintele acestor fraude si deturnari sunt, de aproape 3 decenii, atat de costisitoare si grave (mai ales pentru eficienta si eficacitatea proceselor educationale din scoli si universitati, pentru educabili si personalul didactic), incat ar justifica o considerare a acestor fapte ca implicand „interesele economice ale statului, ordinea publica si siguranta nationala”. Permitandu-se astfel utilizarea jammerelor (doar pe parcursul orelor de curs/ aplicatii, in pauze fiind blocate) in scolile si universitatile care le cunosc si le doresc… Inginerii electronisti stiu prea bine ca interferentele electromagnetice pot fi limitate substantial prin amplasarea judicioasa a jammer-ului si alegerea judicioasa a puterii de emisie si a frecventelor sale de lucru…
    Altfel, vom continua sa aratam noilor generatii ca unii reprezentanti ai lor pot fi sau chiar sunt mult mai „inteligenti”/ smecheri, decat decidentii/ profesorii si pot promova (nu numai la examene ci si ulterior, in viata, prin fraudare si hotie)…””

  2. Soluția prin care să scăpăm de politicienii ticăloși,de impostorii din guvern,de parlamentarii hoți,de securiștii care conduc și devalizează Romania,de președintele leneș și ticalos….când o găsim.

  3. Ce idei! Eu zic sa oprească de tot rețelele de telefonie mobila in ziua marelui Bacalaureat si a Capacitatii ! Sau a marelui examen de admitere la liceu. Ce mai, ne întoarcem in epoca mea de acum 40 de ani când nu era dom’le atâta tehnologie si examenul era examen scris pe hârtie de elevi tocilari.

  4. Dar se pot cumpara detectoare de comunicatii 3G, 4G sau 5G. Sunt foarte ieftine si detecteaza daca in apropiere are loc o comunicatiei folosind tel mobil.
    Seamana cu licurizii de pe vremuri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministrul Sănătății cere centralizarea numărului de paturi pediatrice în județe, în condițiile în care tulpina Delta afectează mai mult copiii și populația tânără, comparativ cu variantele anterioare

Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, a cerut o centralizare a numărului de paturi la nivel județean, ce pot fi alocate îngrijirii pacienților pediatrici, inclusiv pentru ATI pediatrie, având în vedere faptul…
Vezi articolul

Surse: Banii dați de Guvern pentru masa și cazarea ucrainenilor ar putea fi condiționați de înscrierea copiilor într-o formă de școlarizare și de căutarea unui job de către adulți / Propunerea se discută în Guvern

Banii dați de Guvern pentru masa și cazarea refugiaților ucraineni care sosesc în România ar putea fi condiționați de înscrierea copiilor într-o formă de școlarizare și de căutarea unui job…
Vezi articolul

Termenul-limită în competiția pentru Centre de Excelență în cercetare a fost prelungit / Anunțul – însoțit de o „eroare materială” ce afecta bugetele proiectelor, cu câteva zile înaintea termenului-limită inițial, dar aceasta a fost corectată între timp

Numărul de centre de excelență pentru cercetare de vârf în care guvernul vrea să investească 1,6 miliarde de lei crește de la 20 la 24, potrivit unui ordin al ministrului…
Vezi articolul