Noaptea Privighetorilor în Grădina Botanică – Eveniment inedit pentru copii, duminică în București

370 de vizualizări
Societatea Ornitologică Română organizează duminică, 9 iunie, evenimentul Noaptea Privighetorilor la București – un ”duel muzical” dintre oameni și păsări ce va avea loc în Grădina Botanică Dimitrie Brândză, cu începere de la ora 16.

„Rețeta evenimentului este simplă și de efect. Avem două concerte și multă relaxare. Primul concert este cel al păsărilor cântătoare din orașe – de la pițigoi la mierle, cinteze și privighetori. Biologii, voluntarii și membrii SOR vor însoți participanții pe aleile din Grădina Botanică pentru tururi în care vor asculta păsările și le vor povesti amănunte interesante despre ele. După ce ascultăm păsările, le dăm replica, cu ajutorul muzicienilor de la Pro Nobile. Iar ariile pe care le vor interpreta sunt arii inspirate de păsări – de la Rapsodia Română a lui Enescu, la Mozart, Beethoven și Vivaldi”, a declarat Valentin Marin, coordonatorul evenimentului din București, potrivit unui comunicat de presă.

Evenimentul are o secțiune aparte dedicată copiilor. Atelierele dedicate lor cuprind jocuri de identificare de păsări, planșe de colorat, desene pe asfalt, atelier de confecționat cuiburi și informații despre cum pot ei ajuta păsările.

Ideea evenimentului provine din Marea Britanie. În 1924, violoncelista Beatrice Harrison a convins BBC-ul să realizeze prima transmisiune în direct a unui duet dintre muziciană și privighetorile din grădina casei ei. În timp ce ea interpreta arii de muzică clasică, păsările au răspuns. Combinația a fost una extrem de reușită, concertul s-a reluat ani la rând, iar Beatrice a primit peste 50.000 de scrisori de la ascultători. „Am avut parte de exact aceeași situație la Sibiu, unde muzicienii primeau în timp real replica dată de sturzii cântători din Muzeul Astra. Este o experiență pe care credem că oricine ar trebui să o simtă măcar odată”, a mai spus Valentin Marin.

Noaptea Privighetorilor la București – Programul complet
  • 16.00 – deschiderea atelierelor pentru copii
  • 16.00 – începerea tururilor ornitologice ghidate
  • 16.00 – expoziție de desene cu păsările comune
  • 19.00 – concert Pro Nobile

În cazul în care plouă, evenimentul va fi reprogramat.

Tururile ornitologice, atelierele pentru copii și concertele sunt gratuite. Cu toate acestea, participanții trebuie să achite biletul de intrare în Grădina Botanică – 10 lei adulții, 5 lei copiii.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Fostul ministru al justiției, Stelian Ion, despre decizia CCR privind retragerea titlului de doctor: E ca și cum, dacă ai furat o mașină și ai apucat să te plimbi cu ea, o poți păstra. Nu mai contează că ai furat mașina

Deputatul USR Stelian Ion, fost ministru al justiției scrie într-o postare pe Facebook, că decizia Curții Constituționale prin care titlul de doctor poate fi retras de Ministerul Educației doar dacă…
Vezi articolul
Limba latină

Limba latină lăsată la alegerea elevilor este egală cu absența ei totală, critică Societatea de Studii Clasice proiectul de planuri-cadru 2025: Cerem Guvernului României să oprească acest atentat la siguranța intelectuală a noilor generații

Reacție vehementă a Societății de Studii Clasice din România față de propunerea Ministerului Educației și Cercetării (MEC) de a elimina latina din planurile-cadru de liceu în forma de proiect, din…
Vezi articolul

Pretransfer profesori 2023. Pe 23 martie vor fi afișate la sediile școlilor și grădinițelor condițiile specifice pentru ocuparea posturilor. Documentele pe care trebuie să le depună cadrele didactice la inspectoratul școlar și la unitățile de învățământ

Etapele pentru pretransferul cadrelor didactice se desfășoară în perioada 23 martie – 26 aprilie, potrivit Metodologiei-cadru privind mobilitatea personalului didactic din învățământul preuniversitar în anul școlar 2023 – 2024. Pe 23 martie…
Vezi articolul

Orban: Actul de educație trece printr-o transformare: discutăm despre un alt mod de predare/interacțiune cu elevul, despre colegi care trebuie să colaboreze la distanță, oameni care învață din mers să profeseze altfel decât au făcut toată viața

Actul de educație în România trece în prezent printr-o transformare care presupune un alt mod de predare și de interacțiune a dascălului cu elevul”, colaborare de la distanță și „oameni…
Vezi articolul

Politizarea supremă a noilor inspectorate, prevăzută în proiectul legii educației: directorul general și directorul adjunct ai Direcției Județene de Învățământ încheie, imediat după ce au luat concursul, contract de management cu ministrul educației pe perioada mandatului ministrului

În proiectul legii învățământului preuniversitar România educată, la articolul 165, alineatul 4 prevede că după ce are loc concursul pentru funcțiile de directori generali și directori generali adjuncți ai noilor…
Vezi articolul