Estonia nu a început digitalizarea cu administrația publică, ci cu elevii din școli, aceasta a fost strategia aplicată încă din anii ’90, care s-a dovedit decisivă. Fostul președinte al Estoniei, Toomas Hendrik Ilves, a explicat pentru Edupedu.ro, la Summitul pentru Guvernanță Digitală desfășurat la Palatul Cotroceni, cum a reușit o țară să pornească de la zero și să pună calculatoare în toate școlile în mai puțin de doi ani, într-o perioadă în care infrastructura era „prăbușită”, iar societatea era rezistentă la schimbare, după 50 de ani de ocupație nazistă și sovietică.
- Toomas Hendrik Ilves a fost președintele Estoniei între 2006 și 2016 și este considerat arhitectul modernizării digitale a țării. Născut într-o familie de estonieni refugiați în SUA, Ilves a lucrat în jurnalism, diplomație și politică înainte de a deveni șef al statului. A fost un promotor timpuriu al utilizării computerelor în educație și un susținător al programului „Tiigrihüpe”, pe care l-a sprijinit ca lider politic încă din anii ’90. De formație umanistă, dar pasionat de tehnologie, Ilves a fost printre primii lideri europeni care au înțeles potențialul internetului și al guvernanței digitale. Mandatul său de președinte a coincis cu transformarea Estoniei într-o societate digitală complet funcțională, în care serviciile publice, educația și sistemele administrative sunt integrate online.
În prezentarea oficială de pe scena evenimentului organizat de Edge Institute, Ilves a subliniat motivul strategic pentru care Estonia a început cu elevii, nu cu adulții:
„Ne-am zis, în procesul declanșat în anii ’90, că trebuie să începem cu școlile, pentru că oamenii mai în vârstă nu doresc. Hai să îi lăsăm pe copii să o facă. Iar ei au aderat imediat. Drept urmare, sindicatul profesorilor avea o publicație săptămânală și timp de un an nu a trecut niciun număr în care să nu fiu atacat pentru că doresc să distrug Estonia, să distrug cultura estonă. Eram vinovat de orice. Dar, dacă le place copiilor, e greu pentru părinți să spună că e un lucru rău,” a spus Ilves.
Deși părinții și profesorii aveau rezerve masive, elevii au fost cei care au schimbat balanța. „Dacă tinerii adoptă rapid ceva, rezistența adulților devine dificil de susținut politic”, a explicat Ilves.
Toomas Ilves a descris apoi mecanismul prin care Estonia a reușit să transforme scepticismul profesorilor în participare activă. Primul pas a fost un program guvernamental cu cofinanțare locală:
„Programul stabilea ca guvernul să plătească jumătate dintr-un laborator de calculatoare, iar cealaltă jumătate să vină de la municipalitate. Deci aveau o miză. Municipalitatea vedea că poate obține la jumătate de preț calculatoare pentru școală, ceea ce, din punct de vedere al autorității locale, e un lucru bun – vin alegerile etc.”
La început, doar câteva municipalități au acceptat oferta. Apoi a intervenit „motorul est-european”, spune fostul președinte: „Inițial, au fost doar câteva autorități care au făcut-o. Apoi a intervenit principala motivare a est-europenilor: invidia. Dacă există o autoritate locală care are calculatoare și în jurul ei alte 4-5 care nu au, acestea se gândesc imediat: noi de ce nu avem ce au ei?”
Cum au fost convinși profesorii să intre în program, să-și dezvolte ei competențele digitale în așa fel încă să dezvolte copiilor apoi aceste abilități? Într-un răspuns acordat în exclusivitate Edupedu.ro, Toomas Ilves a povestit cum experiența personală cu tehnologia și câțiva profesori „vizionari” au făcut ca programul să explodeze: „Au fost câțiva profesori ici-colo care au gândit la fel. Apoi, ministrul Educației de atunci, care avea un doctorat în astrofizică, a spus: ‘E o idee grozavă’. S-a creat și un ONG care îi învăța pe profesori. Tot mai mulți tineri profesori au vrut să participe. Apoi, când au văzut că unii au, ceilalți au devenit geloși. Și tot așa… Între 1996 și 1998, 100% dintre școlile estoniene aveau laborator de calculatoare și erau conectate.”
Ilves a explicat și de ce nu a mizat pe traininguri exhaustive pentru profesori, ci pe mediul natural din clasă: „Copiii vor învăța oricum mai repede. Vor strica computerele, le vor repara, vor încerca tot felul de lucruri. Și dacă nu știu, vor descoperi.”
Reforma a dat roade după 15–20 de ani. La finalul mandatului său, în 2016, Ilves a povestit cum în timp ce vizita startup-uri estoniene afla care sunt efectele programului școlar:„Îi întrebam: ‘Cum ați început?’ Și aproape de fiecare dată cineva de 30 și ceva de ani îmi spunea: ‘Am fost copil în programul dumneavoastră. Atunci am descoperit computerele’.”
Programul „Tiigrihüpe” (în engleză Tiger Leap) a fost lansat în 1996 și este considerat punctul zero al digitalizării Estoniei. Ideea a pornit de la necesitatea de a moderniza rapid o țară aflată în criză economică, fără infrastructură și cu un sistem educațional tradițional. Programul a finanțat instalarea de laboratoare de informatică în școli, formarea profesorilor și conectarea tuturor unităților de învățământ la internet. Mecanismul a fost simplu: statul plătea jumătate din costul unui laborator, iar cealaltă jumătate era acoperită de municipalitate, ceea ce a creat competiție între autoritățile locale. Între 1996 și 1998, s-a ajuns de la zero la 100% școli conectate. „Tiigrihüpe” a fost completat ulterior de un ONG dedicat instruirii profesorilor și a stimulat apariția unei generații de tineri care au devenit fondatorii primei generații de startup-uri estoniene.
- Estonia este a patra țară din lume (după Singapore, Japonia și Coreea) și prima din Europa în ceea ce privește rezultatele elevilor de 15 ani la testele de competență PISA 2022, organizate de OCDE. Țara a anunțat încă din primele luni ale anului 2025 că în anul școlar început în septembrie integrează ChatGPT și alte instrumente AI în sistemul național de învățământ, măsură prezentată drept primă inițiativă de acest fel la nivel internațional.
Redăm declarațiile făcute pentru Edupedu.ro de fostul președinte al Estoniei Toomas Ilves:
Edupedu.ro: Cum ați reușit să convingeți profesorii să se alăture programului de digitalizare? Cum au învățat ei despre digitalizare și cum și-au dezvoltat competențele digitale în așa măsură încăt să poată preda și dezvolta aceste competențe mai departe, elevilor?
Toomas Ilves: „Am un prieten în Estonia care, în aceste zile, ține peste tot prezentări despre cine este influent în Estonia. Și pune o poză cu o femeie și spune: «Aceasta, deși nu o cunoașteți, este cea mai influentă persoană din țara asta chiar și astăzi». Iar oamenii întreabă: «Cine este?».
Și el răspunde: «Aceasta a fost profesoara lui Toomas Ilves când avea 17 ani, cea care a învățat o clasă mică să programeze computere în 1971».
Și, într-un sens, are dreptate. Pentru că ce s-a întâmplat a fost că, atunci când eram eu… știți, 25 de ani mai târziu, prin anii 1990, când vorbeam despre cât de săraci eram și mă întrebam ce putem face — pentru că eu folosisem mereu computere, chiar și când alții nu o făceau — un prieten de-al meu mi-a trimis în 1993 un email despre ceva ce ar trebui să văd.
Acel «ceva» s-a dovedit a fi Mosaic, primul browser web. Și trebuia să îl cumperi și să îl încarci din niște dischete. Am făcut-o, m-am uitat la el și am spus: «Aceasta este cheia».
Pentru că la toate celelalte capitole eram îngrozitor de în urmă. Adică, 50 de ani fără drumuri noi, fără infrastructură de comunicații. Totul se prăbușea. Și era singurul lucru la care nu eram mai rău decât Statele Unite, Japonia, Germania — sau oricine altcineva — pentru că era ceva foarte nou. Și am spus: «Asta va fi viitorul».
Așa că am început să mă gândesc… Următorul lucru a fost: ei bine, eu știu să folosesc asta, pentru că am învățat când eram copil; adică nu mi-e frică de computere. Atunci aveam deja 40 de ani, da? Dar am învățat și am spus: «Nu mi-e frică de computere».
Și am început să vorbesc despre asta în Estonia – despre cum ar trebui să facem acest lucru. Apoi au fost câțiva profesori ici-colo care gândeau la fel. Și apoi ministrul Educației de atunci, care avea un doctorat în astrofizică, ceea ce a ajutat pentru că înțelegea, a spus: «Este o idee grozavă». Și așa am pus la punct programul — inițial, ei au spus că vom face acest program.
Ideea era că la început vor fi doar câțiva profesori care vor profita de el, în special profesori de matematică, care credeau că e o idee bună. Și ei au fost primii. Dar apoi, după cum am menționat și în prezentarea mea, ceilalți au devenit geloși, invidioși. Și destul de curând toate celelalte orașe au început să spună: «Vrem și noi asta».
Așa a început programul. Ce a ajutat a fost că s-a creat un ONG în jurul acestei idei — o fundație care îi învăța pe profesori cum să facă lucrurile. Și au apărut tot mai mulți profesori tineri care voiau să facă asta. Iar apoi, bineînțeles, pentru că aveam un program guvernamental care cumpăra echipamentele și le conecta…
Am început în ’96, iar până în 1998, 100% dintre școlile estoniene aveau un laborator de calculatoare și erau conectate.
Partea importantă, pe care trebuie să o luați în considerare, este că elevii vor învăța oricum mai repede. Se vor uita la ele, vor strica computerele, vor face tot felul de lucruri cu ele. Vor găsi o cale.
O mare parte din proces a fost învățarea prin ei înșiși despre cum să facă lucruri.
Acum, partea interesantă este efectul. Știm că reforma în educație durează 15–20 de ani până își arată rezultatele. La finalul mandatului meu — care a fost în 2016, deci la 20 de ani după ce programul a început — am mers prin startup-urile noastre, doar pentru a-i încuraja, și îi întrebam: «Cum ați început?»
Și aproape de fiecare dată, un tip sau o tipă de vreo 30 și ceva de ani îmi spunea: «Ah, eram copil în programul dumneavoastră. Atunci am descoperit computerele și așa am început. Și fac asta de atunci».
Așa că trebuie să înțelegeți: este un proces de durată”.
Redacția
G4Media.ro
Ștefan Lefter
Alexa Stănescu
Adriana Vișean