EXCLUSIV Programul Școala după școală din Sectorul 3 urmează să fie finanțat de primărie – Robert Negoiță

4.959 de vizualizări
Programul Școala după școală
Foto: Pexels.com
Programul Școala după școală va fi finanțat cu bani de la bugetul local în Sectorul 3 din București, a declarat în exclusivitate pentru Edupedu.ro primarul Robert Negoiță. “O să finanțăm programul Școala după școală. Am făcut calculele și putem să îl susținem”, a declarat Negoiță, pentru Edupedu.ro.

Astăzi o să trecem în Consiliul Local proiectul privind finanțarea de la bugetul local a Programului Școala după școală și apoi el își va face efectele”, a precizat Robert Negoiță.

  • UPDATE ORA 17:00 Consiliul Local a votat ca Școala după școală să fie finanțat de la bugetul local. Programul va primi finanțarea la începutul lui 2019, a declarat în timpul ședinței primarul Robert Negoiță.

Un alt punct pe ordinea de zi a Ședinței de astăzi a Consiliului Local este rectificarea bugetară, care taie de la învățământ 14 milioane de lei.Sunt bani care nu sunt folosiți, din bugetul alocat inițial. Sumele fuseseră alocate pentru reabilitarea școlilor și a curților bazelor sportive, dar cei care trebuia să realizeze contractele au întârziat și nu avem ce deconta. Din cauza constructorilor avem probleme. Decontăm mai puțin decât am prognozat și acești bani vor fi prinși anul viitor”, a declarat pentru Edupedu.ro primarul Sectorului 3.

Robert Negoiță a precizat că din cauza acestor întârzieri a trimis inclusiv notificări de reziliere de contract.

Amintim că, în prezent, Programul Școala după școală este finanțat de Consiliile Locale ale Primăriilor în sectoarele 1, 5 și 6, potrivit datelor trimise de Inspectoratul Școlar al Municipiului București la solicitarea Edupedu.ro.

Școala după școală – program dat peste cap la nivel național de noua modalitate de organizare

Edupedu.ro a scris în cursul zilei de astăzi că sursa degringoladei la nivel național, în organizarea programului Școala după școală, este schimbarea modalității de finanțare a programului. Dacă până acum finanțarea se făcea direct de către asociațiile de părinți, acum directorii de școală au primit responsabilitatea directă a gestionării banilor și a plătirii profesorilor.

Programul Școala după școală este în continuare plătit de părinți, în școlile care nu sunt sprijinite financiar în acest sens de către primării. Banii de la părinți intră în contul de extrabugetar al școlii, primăriile le dau aprobarea să folosească acei bani pentru Școala după școală, dar Revisalul nu permite să-i plătească în final profesorului decât conform salariului cadrului didactic respectiv. Așa au apărut diferențe foarte mari, pentru că se plătesc la plata cu ora. Până acum, asociațiile de părinți plăteau cum voiau și veniturile erau destul de substanțiale pentru profesori. Când s-a ajuns ca personalul didactic să fie plătit la salariul de bază, pe plata cu ora au apărut diferențe între debutant, care are un salariu, și de exemplu un cadru didactic cu vechime spre 40 de ani, care are salariul mult mai mare. Pentru aceeași muncă prestată, veniturile sunt diferite”, au explicat pentru Edupedu.ro surse apropiate de Ministerul Educației.

Școlile care nu sunt afectate de modificarea legislației sunt cele în care primăria plătește programul Școala după școală.

Programul Școala după școală este finanțat de Consiliile Locale ale Primăriilor în sectoarele 1, 5 și 6, până acum, potrivit datelor trimise Edupedu.ro de către Inspectoratul Școlar al Municipiului București.

Citește și:


2 comments
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

VIDEO Rezultatele testului antidrog pentru elevii din București nu vor fi cunoscute de școli, ci de către familie, potrivit prefectului Capitalei / Un chestionar de accept va fi aplicat părinților în ultima săptămână din septembrie

Prefectul Capitalei, Rareș Hopincă, a declarat la TVRInfo că „rezultatul testului (antidrog – n.red) va fi disponibil doar pentru membrii familiei, doar pentru părinți și pentru copil”. Acesta a precizat…
Vezi articolul

Asociația Studenților de la Universitatea din București cere măsuri sporite de siguranță în cămine, după un furt și multe probleme de igienă și securitate / Studenții reclamă gratii slăbite la ferestre, personal dezinteresat, garduri rupte, gândaci și mucegai

Un furt soldat cu pagube materiale în valoare de circa 10.000 de lei, petrecut într-un cămin al Universității din București, precum și situația de igienă și securitate din căminele acestei…
Vezi articolul

Orar decalat de începere a cursurilor, pentru a combate aglomerația din municipiile mari – măsură susținută de ministra Ligia Deca / În 2019, aceeași idee a fost propusă și de Ecaterina Andronescu

Ministrul Educației, Ligia Deca, a declarat, într-un interviu pentru Observator, că „ar fi o soluție bună să avem ore de începere diferite pentru unități de învățământ variate”. În 2019, aceeași idee…
Vezi articolul