Florian Lixandru, șeful Inspectoratului Școlar al Municipiului București, a declarat că „trebuie să recunoaștem faptul că, în acest moment, elevii de astăzi nu mai sunt elevii de acum 20 de ani, nu mai poți veni în fața lor dictând anumite concepte”. Declarațiile au fost făcute, vineri, 28 noiembrie, pentru TVR Info.
Florian Lixandru a spus că predă „contabilitate” și „toată resursa mea educațională se regăsește într-un stick, cu care merg în fiecare zi la clasă”:
„La un moment dat aveam o frustrare de faptul că nu mai am catalog. Deci, merg la clasă, pot spune, cu mâinile în buzunar, cu un stick. Deci, practic, toată resursa mea educațională se regăsește într-un stick cu care merg în fiecare zi la clasă și îl introduc în calculator și fac apel la softurile de dedicate. Eu predau contabilitate și calculatorul este elementul de bază pe care îl folosim în procesul didactic la această disciplină.”
Șeful Inspectoratului Școlar al Municipiului București a menționat că elevii de astăzi nu mai sunt elevii de acum 20 de ani,
„Trebuie să recunoaștem faptul că, în acest moment, elevii de astăzi nu mai sunt elevii de acum 20 de ani, nu mai poți veni în fața lor dictând anumite concepte. (…) La acest moment prezent, lecția se prezintă într-un format digital, pe o anumită platformă, elevului i se transmite materialul, îl poate studia acasă.
Mă gândeam la un moment dat dacă faptul că au sau nu au caiet poate fi un motiv de îngrijorare pentru mine. Foarte mulți dintre ei stochează informația în format digital, au tablete, au laptopuri. Dacă el și-a arhivat informația, materiale pe care eu le-am trimis, practic, acela este portofoliul elevului pe care-l poate accesa oricând, la orice oră. Nu știu dacă mai este nevoie de tradiționalul caiet de hârtie pe care trebuie să scrie.”
Redăm declarațiile lui Florian Lixandru:
Moderator: Dumneavoastră și predați. Mai arată școala de astăzi așa cum arăta acum ceva timp?
Florian Lixandru: Nu mai arată. La un moment dat aveam o frustrare de faptul că nu mai am catalog. Deci, merg la clasă, pot spune, cu mâinile în buzunar, cu un stick. Deci, practic, toată resursa mea educațională se regăsește într-un stick cu care merg în fiecare zi la clasă și îl introduc în calculator și fac apel la softurile dedicate. Eu predau contabilitate și calculatorul este elementul de bază pe care îl folosim în procesul didactic la această disciplină. Și cu tot ce mă prezint în fața lor este acel stick, unde am toată informația, și, bineînțeles, comunicarea o port cu elevii pe platforma pe care lucrăm și inclusiv evaluarea o facem prin aplicații dedicate. Notele sunt consemnate în catalogul virtual, absentele – la fel. Părintele primește notificare în timp real, vizavi de prezența copilului sau absența acestuia de la liceu. (…) De exemplu, un test pe care îl administrez elevilor în format online este mult mai ușor pentru mine. Într-adevăr, muncesc mai mult să-l elaborez, dar munca mea, ulterior, este ușoară, pentru că nu mai trebuie să evaluez. Evaluarea se face automat, fiind vorba de un soft care mă ajută să elaborez astfel de teste.
Practic, am și statisticile de care am nevoie ca să văd care este evoluția fiecărui elev, care este situația la nivel de clasă. Deci, practic, pentru cadrul didactic este un plus, pentru a eficienta activitatea și pentru a-mi canaliza eforturile în altă direcție, să vin cu ceva nou pentru elevii mei, astfel încât să le captez atenția. Pentru că trebuie să recunoaștem faptul că, în acest moment, elevii de astăzi nu mai sunt elevii de acum 20 de ani, nu mai poți veni în fața lor dictând anumite concepte. (…) La acest moment prezent, lecția se prezintă într-un format digital, pe o anumită platformă, elevului i se transmite materialul, îl poate studia acasă.
Mă gândeam la un moment dat dacă faptul că au sau nu au caiet poate fi un motiv de îngrijorare pentru mine. Foarte mulți dintre ei stochează informația în format digital, au tablete, au laptopuri. Dacă el și-a arhivat informația, materiale pe care eu le-am trimis, practic, acela este portofoliul elevului pe care-l poate accesa oricând, la orice oră. Nu știu dacă mai este nevoie de tradiționalul caiet de hârtie pe care trebuie să scrie.”
Citește și:
Temele elevilor făcute de inteligența artificială. Ce pot face profesorii? Mircea Miclea: Eu îți dau notă în funcție de cum anume îmi explici că ai produs rezultatul acela. Dacă tu știi că eu așa te voi evalua, tu vei fi interesat de proces
Mircea Miclea: Un profesor bun e ca un dirijor care e atent la toate instrumentele, le coordonează, ca să scoată o simfonie. Nu vine și aplică un algoritm sau o metodă, indiferent ce se întâmplă în fața lui
Redacția
Alexa Stănescu
Andrei Popa
Ștefan Lefter
I.N.
15 comments
Domnule Inspector,
E adevărat ce spuneți! Nu poți fi anacronic tu, profesor de orice rang!
De la un angajat din fruntea sistemului, pretențiile definirii normalității sunt însă mai sus! Ce descrieți e firescul ca mod de lucru!Privind spre ce scrieți sau spuneți vedem că nu e relevant aspirațional, e debusolant ca alocare temporală de resurse! Nevoile noastre de repere rămân neacoperite!
Elevul are dreptul de a beneficia de tot ce e nou și bun, deci inclusiv de o evaluare umană! Știți sigur că necesitatea momentului este, pentru elevi, adaptarea la schimbarea accelerată! Adaptarea cui?A unui om! De la cine învață ( funcția formativă a evaluării)? Tot de la un om!
Profesorul are obligația de a cântări bine cum implementează (cât stă in puterea lui, cu toate resursele de care dispune etc.)! Iar ministerul, inspectoratele fac acestea posibile prin politicile statului, alegând și ce implementează!
La fiecare din noi e o putere ( sau ar trebui să fie) : putere dată de un drept, putere dată profesionistului, putere de strateg….
In ceea ce mă privește, am in acest moment puterea de a vorbi despre realitatea unui moment (dată și ea, la rândul ei, de puterea provocatoare a unui articol)!
Acum cinci ani, după prima zi de schimbare a strategiilor de predare impuse de factori externi nouă- covidul-am avut alternativă (la propunerea directorului de a-i trimite pe WhatsApp zilnic materialele folosite la orele online și feedbackul elevilor (!!!) ) cercetarea responsabilă, individuală, a pieței de oferte mai puțin fantastice! Nu ne întrebăm acum dacă cerințele directorului erau manifestarea directă a unei ,,strategii” naționale impuse ierarhic pentru simplul motiv că nu a fost (am aflat privind în jur)!
Inițial, am luat în considerare munca de echipă, încercând să implic pe cei de la sindicat ( județ) în rafinarea alegerilor – din necesitatea firească a lucrului pe platforme cu siguranță cibernetică!
Atitudinea lor a fost atât de departe de așteptări, încât am transformat individual provocarea: am studiat siguranța propusă și limitele mai multor platforme (am ales Classroom, așa cum după un an a prioritizat și ministerul), am descărcat program de monitorizare a absențelor- pe care l-am adus la cunoștință elevilor; am descărcat, am învățat să folosesc programe de lucru și feedback, am învățat pe elevi și de la elevi; astea după ce mi-am cumparat cu resurse proprii mijloace necesare. Așa am înțeles eu momentul! Ulterior am aflat cât de departe fusesem: într-o mulțime cu un cardinal relativ mic!
Atitudinea aceasta- de a mă raporta primordial la ce optimizez eu, cât și la ce și cum trebuie făcut într-un sistem – a creat la un moment dat (am zis eu) o masă critică ce putea fi valorizată printr-o gradație de merit!
După ce am fost întrebat subtil dacă are cine mă susține (conotația era ușor de recunoscut), după ce directorul a făcut tot ce a putut pentru limitarea oricărei posibilități de a mi se face cunoscută munca, am auzit că toate mărturiile eforturilor mele multe și constante- evident imposibil de descris aici exhaustiv- au avut replici evaluative de genul ,,păi, …asta, ce ați descris că ați făcut, era in fișa postului” ( adică în cei 100% din salariu)!
Vă spun și eu acum cu muult mai mare relevanță:
E în fișa postului de profesor tot ce ați făcut/ ce ați menționat că faceți!
Observați cinismul?
Dacă nu vedeți, poate fi de la sensul ierarhic ! (De sus in jos poate fi indiferență, de jos in sus, vă spun eu: se vede sigur cinic!)
Dumneavoastră ar fi firesc să ne vorbiți des despre efortul de cel mai inalt grad în a ne pune nouă- profesori, elevi și părinți – resurse necesare, diverse, complementare, pentru o bună funcționare!
A ne risipi timp și speranțe de implementări manageriale în discursuri despre mai nimic de nivel înalt e amăgire! Mai rău e că e un exercițiu intrat ritualic în noi, așteptarea!
Și e ușor de spus azi tot ce e de făcut! Gemini e cu noi!
Bine e că încă mai avem libertatea alegerii despre când și cum practicăm, dacă practicăm ca profesionist ceva ! Că nu se știe până când!
P.S.
• Elevii pot fi martorii valizi ai efortului nostru dacă marturia lor e a unor oameni formați să gândească!
• Dacă prin puterea pe care ne-o dă funcția facem să se simtă buni doar cei priviți prin lentilele personale, e totul praf! Pulbere! Și pe ea nu ne vom ridica niciodată!
• De recurența ,, nu e nimic special in munca ta” + ,,totul e special în munca alor noștri ” ce credeți că s-a ales?
Ce a rămas?
Pe lângă rezultatele de la testări naționale, examene naționale (culmea, nevalidate la cererea mea de director), au rămas oameni care vor găsi soluții mai bune la problemele vieții lor!Poate!
In învățământ nu există certitudini! E doar efort mare pentru creșterea șansei!
Aș vrea să ne spună ministerul câți directori care au făcut conversie la 40- 50 de ani sunt în funcție?
Au ajuns profesori de franceză să facă conversie pe matematică!
L-am cunoscut pe dl.Lixandru.
La minister: personal, în poziția sa ierarhică cu speranță strategică de valoare, cât și prin interfața pusă mie, contribuabil și angajat al sistemului, la dispoziție (prin consilierul dumnealui)!
Efortul fusese mare ca să ajung acolo: luni de așteptare, resurse alocate de mine, aflat la sute de km , combinate cu structurări și restructurări ale planificarii problemelor de discutat, cât să acopere în timp scurt dialogul (de, plecam naiv de la ideea că omul din fața mea se va pregăti la fel, știind că are o programare în fișa postului), asociate apoi cu idei despre posibile soluții venind de la cineva care a trăit intr-o zonă a țării unde învățământul era ( și a ramas, din păcate) o resursă derizorie .
Ce am obținut? O deziluzie totală pe moment, o lipsă de speranță ce mi-a afectat- cumulativ, cu alte încercări de comunicare ministerială – viața!
Confirmarea că am intuit atunci prezentul momentului nu îmi aduce mult bine!
Umanitatea construiește conștient și inconștient viitorul! Fiecare aduce argumentele lui, faptele lui! Totul e ca ele să fie valide plecând de la moralitatea exersată!
P.S.1. Poate le-ar fi de folos tuturor, inclusiv d-lui Lixandru, interviul in care se vede tumultul regretatului Ion Vianu la urmările deciziilor elvețienlor de a nu mai pune bază in școală pe scris!
Lumea merge înainte!
Nu știm cum va arăta comunicarea în viitor! Poate vom renunța și la scris, pentru partea lui cronofagă! Resursa numită timp va valida și va invalida mult din cine suntem azi!
Altceva e de punctat aici! Cei puternici- vorbim de state – privesc și inapoi; și recunosc eventualele greșeli făcute! Au și resurse să meargă – și- ntr-un sens, și-n celalalt!
Acum , in aceste momente, e necesar ca noi măcar să recunoaștem lipsa noastră de onestitate, ipocrizia, lipsa de putere!
Apoi să analizăm dacă rămânem doar aici!
P.S.2. Chiar dacă unii din minister s-au poziționat la un moment dat pe o traiectorie ce părea total diferită, aceasta a dispărut, lăsând aceeași impresie de muncă făcută (culmea, cu descriere de efort!) cât să acopere pe cei ce le asigură lor o traiectorie- stabilă sau ascendentă!
Pare că nimeni nu e interesat de implementarea unor strategii benefice pe termen lung! De unde știm? Din multe! Inclusiv, iată, din modul cum se aleg partenerii de lucru (cei veșnici)!
O fi doar o iluzie? Vom vedea!
Domnul Lixandru a cam lipsit la orele de biologie. Mai ales la cele în care îi explica cineva cum funcționează creierul uman.
Domnule, va comunic- caietul este esențial. Când elevul scrie ceva pe foaie, poate nu tot din ce zicem , din ce este pe tabla( din punctul meu de vedere , ce este pe tabla trebuie sa existe un caiet) se realizează niste conexiuni neuronale și elevul tot învăța ceva.
Este un reflex.
Cei care termina ASE ul se pare că nu au trecut pe la orele de biologie.
Ma bucur că sunteți inspector și aveți puține ore, la care sunt sigură că vă duceți. 😉
Perfect de acord. A se vedea și concluziile prof.dr. Ciurea aici https://youtu.be/qwZ4NCOkKQQ?feature=shared
Ne vor proști ca să ne manipuleze cum vor ei. Uitați-vă la cine ne conduce! din păcate foarte mulți părinți și elevi sunt foarte ușor de manipulat.
Domnul Lixandru vine la școală din an în paște, de aceea vine cu stick, nu predă lecțiile ,le trimite în format electronic și elevii se descurcă cum pot. El este ocupat cu PSD-ul nu cu orele la catedră.
a educa un om nu înseamnă a evalua cu un soft bifeuri și sau răspunsuri de tip opțiune.
Atunci nouă, profesorilor, de ce ne cereți la inspecțiile tematice să avem maldăre de planificări, modele de teste inițiale, proceduri, rapoarte, matrici etc. în format letric? Putem să prezentăm și noi un stick?
Cred că si mintea ta este pe stick.😀
„Nu știu dacă mai este nevoie de tradiționalul caiet de hârtie pe care trebuie să scrie.” Atunci de ce mai invata elevii sa scrie?!?!?! Poate nici sa mai citeasca nu au nevoie a sti, ca sunt aplicatii care le citesc textele.
Sa vezi ce distractie este când se descarca toate dispozitivele si este bataie pe prize.
Este un motiv pentru care multi tari(precum Suedia) trec din nou la caiete.
Băi cosmonautule, scrisul de mână fixează informația. Cine adună pleava asta în minister? Du-te, măi omule… du-te la capre!
Pai asa tot internetul contine orice vrei pe orice subiect, elevul are la dispozitie o mare arhiva care e internetul din care poate invata practic orice. Marea problema e alta, faptul ca ai la dispozitie si poti accesa nu inseamna si ca interiorizezi, nu inseamna ca elevul intelege si posedă cunostintele si competentele. Altfel am avea numai genii si nu o gramada de analfabeti. Iar acest domn ar trebui sa se abtina sa vina cu idei din astea cum ca deja e inutil sa ai vreun caiet. Prevad omul viitorului care va fi doar o extensie a unui supercomputer pe care nu il va controla si nici nu va fi in stare sa inteleagă ce i se intampla. De fapt omul va deveni complet inutil la fel ca si toata turma din inspectoratele scolare pe care acest domn o reprezinta cu mare succes.
Internetul suportă orice, și adevăr și minciună. Chiar dacă poți găsi orice informație, mai important este să poți verifica dacă e adevărată și apoi să știi ce să faci cu ea.
Altfel, nu mai avem nevoie de educație, și așa pe cei de-acum în prea mare măsură i-a crescut internetul și încep să se vadă rezultatele.