Fostul ministru Daniel Breaz a fost reales rector al Universității 1 Decembrie din Alba Iulia

242 de vizualizări
Foto: Facebook.com
Senatorul Daniel Breaz, fost ministru al Culturii și fost ministru interimar al Educației, a obţinut miercuri cel de-al treilea mandat de rector al Universităţii „1 Decembrie 1918” Alba Iulia, potrivit Agerpres. El a fost unicul candidat înscris pentru această funcţie, la fel ca la precedentele două alegeri.

Potrivit sursei citate, Daniel Breaz a obţinut 84,39% din voturile valabil exprimate. El a fost votat de 119 din cei 141 de votanţi prezenţi la urne, dintr-un total de 165 de cadre didactice şi de cercetare titulare şi reprezentanţi ai studenţilor cu drept de vot, potrivit informaţiilor afişate pe site-ul universităţii.

Daniel Breaz a fost ministru al Culturii în guvernul PSD între 20 noiembrie 2019 – 2 august 2019. El a fost ministru interimar al Educației în ultimele luni ale guvernului Dăncilă, între 2 august – 4 noiembrie 2019.

Absolvent al Facultăţii de Matematică-Informatică, secţia matematică, din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca, Daniel Breaz este doctor în matematică, specializarea analiză matematică.

Citește și:

 

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministrul Educației: Mircea Cărtărescu sunt sigur că va deveni membru al Academiei Române în viitorul apropiat / Într-o Românie polarizată și conflictuală nu poți să te aștepți la o Academie complet altfel

Ministrul Educației și Cercetării, profesorul și psihologul Daniel David, a reacționat la criticile publice privind respingerea candidaturii scriitorului Mircea Cărtărescu pentru statutul de membru corespondent al Academiei Române, exprimându-și convingerea…
Vezi articolul

Premierul Nicolae Ciucă a propus programul „O carte pe an pentru fiecare elev”, pe modelul „Cornul și laptele”, dar a declarat că scopul este să ajungă „mai multă carte românească în școli și în biblioteci”

Premierul Nicolae Ciucă ia ca model programul „Cornul și laptele” – proiect european implementat din perioada guvernului Adrian Năstase, dinainte de aderarea la Uniunea Europeană, prin care elevii primesc zilnic…
Vezi articolul

Ministrul Educației: Elevii din clasele primare și gimnaziu, care au ”abateri de la program”, vor sta mai mult la școală din semestrul 2

Elevii din învățământul primar și gimnazial care au ”rămâneri în urmă de la nivelul clasei”, vor face ore suplimentare, în școală. Declarația a fost făcută miercuri, 2 ianuarie, la Antena 3 de…
Vezi articolul