FOTO VIDEO Condițiile insalubre din căminele Academiei de Poliție: câte 16 studenți în cameră, șobolani pe holuri, tencuială căzută și fără apă caldă / Răspunsul Academiei: Majoritatea imaginilor nu reflectă fidel realitatea. Spațiile destinate studenților au fost igienizate

986 de vizualizări
Foto: Colaj / Sindicatul Europol – Facebook.com
Condițiile insalubre în care trăiesc studenții din căminele Academiei de Poliției au fost aduse în atenție de Sindicatul Europol, potrivit adevărul.ro. „Viitorii polițiști sunt nevoiți să stea câte 16 într-o cameră, nu au loc unde să-și poată realiza igiena personală, toaletele sunt nefuncționale într-o proporție covârșitoare, iar despre apă caldă nici nu poate fi vorba”, informează sindicatul citat. Vezi mai jos, în articol, imagini care reflectă realitatea în care locuiesc studenții.

„Constatăm cu un gust amar că studenții Academiei de Poliție sunt buni doar pentru momentele de ceremonie în care reprezentanții MAI le aduc la cunoștință cât de importanți sunt pentru instituție și societate și îi folosesc pentru postări pe Facebook, doar pentru a acumula capital de imagine”, scrie Sindicatul Europol pe Facebook.

Foto: Sindicatul Europol
Foto: Sindicatul Europol
Foto: Sindicatul Europol

Într-un video publicat tot de Sindicatul Europol se observă cum se plimbă un șobolan pe holul căminului. „Condițiile insalubre în care studenții stau timp de 3 ani de zile au dus la apariția șobolanilor pe holurile instituției”, scrie sursa menționată.

Nici în băi situația nu este una bună. „Tocurile de la ușă sunt vizibil rupte și roase probabil de șobolanii care se plimbă liberi pe holurile instituției.”

Ministrul de Interne al României, Lucian Bode, nu a avut până acum nicio reacție, așa că Sindicatul Polițiștilor Europeni a solicitat conducerii Academiei „să ia măsuri urgente pentru a asigura condițiile elementare pentru studenți”.

Conform sursei citate, „am sesizat ISU București pentru a lua măsuri de evaluare a riscului de incendiu și scenariile de securitate la incendiu în condițiile în care avem între 16-30 de studenți în dormitoare cu paturi supraetajate și cu posibilitatea redusă de evacuare în caz de incendiu. Firesc ar fi să închidă aceste pavilioane.” De asemenea, a fost sesizată și Direcția de Sănătate Publică.

Asigurarea unor alternative pentru cazarea celor câteva sute de studenți ai Academiei de Politie este solicitată Ministerului Afacerilor Interne de către Sindicatul Europol.

Reacția conducerii Academiei de Poliție

Într-un răspuns pentru adevărul.ro, conducerea Academiei de Poliție a transmis că „majoritatea imaginilor și videoclipurilor prezentate în mass-media și în mediul online sunt tendențioase și nu reflectă fidel realitatea”.

Instituția mai spune că se află într-un proces de reformă ce vizează infrastructura acesteia: „Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” trece, în prezent, printr-un proces complex de reformă, iar una dintre principalele componente la nivelul căreia este realizată aceasta vizează infrastructura instituției.

„De asemenea, conducerea Academiei a dispus și măsuri cu efect imediat pentru a evita pe cât posibil situații în care studenții să fie cazați în condiții care nu sunt conforme cu standardele. În acest sens, menționăm că în intervalul 02-21 octombrie 2022 cursurile au fost realizate online, iar spațiile destinate studenților au fost igienizate”, mai spun reprezentanții Academiei de Poliție.

Conform unui comunicat al Ministerului Afacerilor Interne, conducerea Academiei a semnat pe 5 mai 2022 contractul de execuție a lucrărilor pentru îmbunătățirea condițiilor de cazare și studiu pentru studenți. Proiectul se întinde pe durata a 48 de luni și are o valoare de 40 de milioane de lei, după cum apare în informare.


1 comment
  1. Așa este peste tot in școlile militare,furt pe fata, și cardasie de la comandanții /generalii de la vârf la ofițerii/subofițerii de la magazie,de la cantina…….etc.Analizati și calitatea meselor cu 4000 de calorii ,doar pe hartie . Toți știu ce se intampla ,dar se prefac că nu au ,,auzit”,de fapt ,,nici usturoi n au mâncat ,nici gura nu le miroase”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Peste 2600 de candidați prezenți la concursul de Titularizare 2023 s-au retras după ce au văzut subiectele, iar 26 au fost eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă. Rata de participare a fost de peste 83%, anunță Ministerul Educației

Peste 2600 de candidați prezenți în sala de concurs la Titularizare 2023 s-au retras de la proba scrisă desfășurată miercuri, 12 iulie, anunță ministerul Educației într-o informare trimisă jurnaliștilor. Rata…
Vezi articolul

Sunt directori care le spun profesorilor că le taie ziua de muncă, dacă nu participă la simulările examenelor naționale, semnalează Sorin Țiplea, lider sindical din județul Vaslui: Există astfel de presiuni

Sorin Ţiplea, liderul Uniunii Sindicale „Didactica” Vaslui, a declarat pentru Edupedu.ro că există presiuni din partea unor directori asupra profesorilor. „Mi s-a adus la cunoștință faptul că sunt unii directori…
Vezi articolul

Elevii pasionați de limbi străine se pot înscrie până pe 14 octombrie la concursul de traduceri al Comisiei Europene – Juvenes Translatores 2025 / O școală poate înscrie cel mult 5 elevi, iar câștigătorii sunt premiați la Bruxelles, unde vor merge alături de un profesor și de un părinte

Școlile din România se pot înscrie până pe 14 octombrie la concursul european de traduceri „Juvenes Translatores”, organizat în sistem online de Comisia Europeană (CE). Peste 30 dintre acestea vor…
Vezi articolul

Rafila: Şcoala, într-un fel sau altul, trebuie să reînceapă. Să punem în balanţă şi protecţia, dar şi dezvoltarea normală a copiilor/ Părinţii trebuie să ştie că discutăm de o boală transmisibilă, iar evitarea în totalitate a transmiterii nu este posibilă

Profesorul Alexandru Rafila, reprezentantul României la OMS, consideră că, într-un fel sau altul, şcoala trebuie să reînceapă, argumentând că trebuie puse în balanţă protejarea copiilor de infecţia cu noul coronavirus,…
Vezi articolul