GALERIE Colecție de 24 de fotografii cu președintele Iohannis în raportul final „România Educată”, document care nu are niciun autor menționat / Cei din grupurile de lucru sunt înghesuiți într-un colaj de 4 poze cu Ligia Deca

5.109 vizualizări
Foto: Capturi din Raportul „România Educată”
Raportul final România Educată cuprinde o colecție de nu mai puțin de 24 de fotografii cu președintele Klaus Iohannis. Document fără autor menționat în clar, raportul împănat cu fotografii cu liderul de la Cotroceni „se bazează pe cea mai amplă consultare națională în domeniul educației din perioada postdecembristă”, după cum a spus astăzi Iohannis. Anunțat încă de acum 7 ani, de la preluarea primului mandat de președinte, raportul „România Educată” a fost realizat prin participarea a 12.470 de persoane consultate, 64 de organizații și peste 140 de persoane care au contribuit în elaborarea documentelor puse în dezbatere în primele etape, potrivit site-ului oficial al proiectului. Cu toate acestea, lista autorilor lipsește din acest raport, unde există doar o rubrică de mulțumiri pe ultima pagină unde se menționează că „de-a lungul întregului Proiect ‘România Educată’, ne-au fost alături instituții publice și organizații neguvernamentale, care ne-au sprijinit cu experiența lor în domeniul educației, cărora am vrea să le mulțumim cu această ocazie”.

În afara celor 24 de fotografii cu Klaus Iohannis, raportul final „România educată” mai are o singură fotografie: un colaj denumit „Întâlniri ale grupurilor de lucru”, la pagina 8, în capitolul „Cronologia proiectului”, în 4 dintre imaginile din acest colaj fiind persoanele consultate la acel moment, iar în a cincea imagine este consilierul prezidențial Ligia Deca, coordonatorul de facto al proiectului România Educată.

Foto: Captură – pagina 8 din Raportul România Educată

În restul documentului, apar doar fotografii cu președintele Iohannis în diverse vizite, majoritatea din primul mandat de președinte – 2014-2019 – și două din mandatul al doilea (o fotografie din 2020 și una din acest an, din vizita recentă în Estonia).

Remarcabil este faptul că documentul nu conține grafice, diagrame, infografice și are un singur tabel la final, dar care nu are decât rol explicativ de glosar. Sunt afișate trei scheme, la paginile 28 (structura propusă a sistemului de învățământ), 67 (ierarhia instituțiilor din sistem) și 73 (bugetarea școlilor).

Redăm fotografiile din raportul România Educată, un raport care a fost prezentat drept o viziune asupra educației României în anul 2030.

Pagina cu mulțumiri de la final:

Foto: Capturi din Raportul „România Educată”

Descarcă de aici Raportul final România Educată.

Citește și:
Structura sistemului de educație propusă de președinție în “România Educată”: Bacalaureat “cu trunchi comun” pentru toate tipurile de liceu, Evaluare Națională opțională pentru elevii admiși prin examen la liceu, transferul de la profesional la teoretic, colegiile terțiare nonuniversitare
BREAKING Raportul România Educată a fost publicat de Președinție. Dispar tezele unice și evaluările anuale din clasele pregătitoare – a IV-a anunțate săptămâna trecută
VIDEO Klaus Iohannis, la ședința de Guvern: Reforma sistemului de învățământ e obligatorie. Românii așteaptă un plan coerent de implementare. Vă rămân alături în faza de implementare a proiectului “România Educată” și vă doresc mult succes
VIDEO Premierul Florin Cîțu: România educată trebuie să fie lege. Domnule președinte, vă garantez că aveți în mine un partener în a transforma acest proiect în realitate


6 comments
  1. Peste poze v-ati uitat, dar de citit ati citit raportul? Ce ati inteles din el?

  2. Romania Educata este o un proiect. Între proiect, care arata ideile de bază și realitate este hăul lipsei legislației, oamenilor pregătiți,dotărilor, instituțiilor adecvate s.a.m.d.
    Învățământul Prioritate Națională este o formulare aruncată de politicieni in campaniile electorale și uitată imediat după.
    Toate țările sărace de pe diferite continente s-au ridicat prin investiții majore într-un sisteme de învățământ de calitate. Coreea de Sud, Irlanda sunt exemple! Au fost țări sărace, au investit masiv în învățământ de calitate, nu in fabrici de diplome și au ajuns să se transforme.
    La noi o dam aiurea cu procente, cu colegii terțiare, cu bac unic și tot felul de lucruri fără claritatea obiectivelor de transformare a ce există în altceva, de calitate mult superioară. Asta nu înseamnă mai complicat, ci simplu, clar, serios.
    Ieșiți din epoca învățământului abramburit! România are nevoie de un învățământ clar, simplu, cu obiective de durata, pregătirea de oameni capabili să producă profit și dezvoltare socială! Nu vrem deziderate, vrem masuri clare și bani! Altfel, vorbim că sa nu tăcem!

  3. Bla,bla,bla………vorbe,discuții.ActivEdu nu este gol împăratul,el,,există dar lipsește cu desăvârșire”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Paradoxul celui mai mare angajator din România, organizat și condus haotic de miniștri și politicieni locali – La Titularizare 2024, din cele peste 75 de mii de posturi scoase la concurs, peste 65 de mii erau de fapt netitularizabile, iar peste 48 de mii incomplete

La Titularizare 2024, din cele peste 75.000 de posturi scoase la concurs de Ministerul Educației, peste 65.000 erau netitularizabile, iar peste 48.000 incomplete, arată raportul privind starea învățământului, document publicat de…
Vezi articolul

ULTIMA ORĂ Modele de subiecte Evaluarea Națională 2025, publicate de Ministerul Educației. Descarcă teste EN VIII Limba română, Matematică, Limba maternă și Română pentru etnicii maghiari

Modele de subiecte pentru Evaluarea Națională 2025 au fost publicate de Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație, din subordinea Ministerului Educației. Elevii de clasa a VIII-a, care susțin anul acesta…
Vezi articolul

Sorin Cîmpeanu se contrazice și îi acuză de politicianism pe cei care critică eliminarea burselor sociale de 200 de lei pentru liceenii din sate care învață în altă localitate, pe care tot ministrul le-a introdus la începutul anului / Atunci prezenta cu aplomb faptul că bursa nu este condiționată de venit / Niciun cuvânt despre cum 180.000 de elevi de clasa a V-a nu mai pot primi burse de merit

Ministrul Educației nu mai este de acord cu el însuși și cu măsura propusă în urmă cu 9 luni, când a introdus bursele sociale și pentru liceenii din mediul rural…
Vezi articolul

VIDEO Moment emoționant la premierea Olimpiadei Naționale de Matematică 2024 pentru clasele VII-XII – elevii au fost aplaudați îndelung / Profesorul Cătălin Gherghe: Începe un nou ciclu de selecție pentru Olimpiada internațională care va fi în iulie

Olimpiada Națională de Matematică s-a încheiat duminică, 7 aprilie, cu premierea olimpicilor și plecarea acestora către case, conform programului evenimentului. La Târgu Mureș au fost circa 380 de participanți de…
Vezi articolul