Germania: Elevii – obligați să poarte masca tot timpul la școală în Renania de Nord-Westfalia, unde noul an a început miercuri, în condiții de caniculă

2.269 de vizualizări
Ghidul pentru gimnaziu și liceu
Foto: © Syda Productions | Dreamstime.com
Noul an școlar a început, miercuri, și în cel mai populat stat german, Renania de Nord-Westfalia. Este singurul land german care îi obligă pe elevi să poarte mască tot timpul, inclusiv în timpul orelor, iar aceștia au fost nevoiți să participe astfel la cursuri în condiții de caniculă, după cum relatează Deutsche Welle.
  • În Germania, educația este descentralizată, iar școala începe diferit, de la un land la altul. Primul stat care a deschis școlile pentru noul an a fost Mecklenburg-Pomerania Inferioară, în urmă cu o săptămână și jumătate.

DW precizează că Renania de Nord-Westfalia este al șaselea stat german unde reîncepe școala, după o vacanță de vară de șase săptămâni și jumătate, dar este singurul stat unde există obligativitatea ca elevii să poarte mască tot timpul. În alte state, există obligația de a purta mască, dar numai pe holuri și în alte spații comune și doar punctual (la nivelul unor școli sau zone) în clasă.

În Renania de Nord-Westfalia:

  • măsura nu se aplică, totuși, copiilor de școală primară, iar profesorii pot să-și scoată masca dacă se află la o distanță mai mare de 1,5 metri de elevi.
  • obligativitatea măștii este valabilă până la sfârșitul lunii august, cu posibilitatea de prelungire
  • începerea orelor a fost decalată așa încât să se evite aglomerarea accesului în școli
  • au fost introduse 1.000 de autobuze școlare, pentru a ajuta la distanțarea socială

Premierul local, Armin Laschet, a insistat că măsurile mai stricte sunt necesare în contextul epidemiei: „Trebuie să fim foarte precauți în aceste vremuri”, a spus el.

Redeschiderea școlilor în acest land vine în contextul unei noi creșteri a numărului de cazuri în Germania: miercuri, Institutul Robert Koch a anunțat 1.226 noi cazuri, cel mai mare număr din mai încoace.

Săptămâna trecută, două școli din primul stat unde a reînceput școala, Mecklenburg-Pomerania Inferioară, au fost închise din cauza apariției unor cazuri punctuale de Covid-19.

Foto: © Syda Productions | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care site-ul Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Introducerea educației sexuale ca materie obligatorie în toate școlile, solicitată de Consiliul Național al Elevilor pe fondul agresiunilor sexuale din universități și al declarațiilor candidaților la alegerile prezidențiale în legătură cu drepturile femeilor

Consiliul Național al Elevilor (CNE) lansează apelul „Educă astăzi, pentru a preveni ziua de mâine” prin care subliniază „necesitatea urgentă de a introduce educația sexuală comprehensivă în școli, un pas…
Vezi articolul
Repartizarea copiilor în clasa pregătitoare - costul standard pe elev

Clasa pregătitoare 2026. Învățătoare: Îmi place să îi învăț pe elevi să fie creativi, pentru că acesta va fi viitorul. Nu doar matematică sau nu doar limba română, chiar și muzică, chiar și informatică, chiar și design

Mirela Popescu, profesor pentru învățământul primar la Școala Gimnazială Mircea Eliade din Craiova, a declarat că îi place să-i învețe pe elevi să fie creativi, „pentru că acesta va fi…
Vezi articolul

Un părinte sesizează Avocatul Poporului: Premierea doar a 35 de elevi medaliați la Gimnaziada 2025, fără criterii clare și publice, echivalează cu o discriminare între copii aflați în situații similare. Toți au purtat echipamentul României și au reprezentat țara în mod oficial

Părintele unui elev sportiv medaliat la competiția internațională sportivă Gimnaziada 2025 dar care nu va fi premiat în țară la ceremonia de mâine, 3 decembrie, semnalează Avocatului Poporului faptul că…
Vezi articolul

VIDEO „Ne îndreptăm către concluzia amânării acestor planuri-cadru. Problema se pune acut la elevii de clasa a IX-a” – anunță ministrul Educației / Mircea Miclea: Noi nu am făcut e-learning în acest an, ci streaming. Este o diversiune a factorilor politici să invoce că nu există soluții

Ministerul Educației va amâna, în premieră, adoptarea unui curriculum nou pentru clasa a IX-a pe care să îl urmeze de la anul generația copiilor astăzi de clasa a VIII-a, care…
Vezi articolul