GRAFIC Doar 21,7% dintre profesorii din învățământul preuniversitar sunt tineri, cu vârsta între 18 și 34 de ani, procent care plasează România pe locul 13 în Uniunea Europeană

3.921 de vizualizări
Foto: Wavebreakmedia Ltd | Dreamstime.com
În sistemul de Educație din România sunt 207.315 profesori, potrivit celor mai recente date Eurostat, din anul 2018. Dintre aceștia, în grupa de vârstă 18-34 de ani sunt 44.974 de cadre didactice.

Procentual, acest număr înseamnă 21,69%, ceea ce pune România pe locul 13 în Uniunea Europeană, aproape de media comunitară, de 20,94%.

Cei mai mulți tineri, ca procent, îi au Malta (43,72%) și Marea Britanie (40,28%), la data culegerii acestor statistici, în anul 2018, încă membră a UE.

România este într-o zonă în care mai sunt state ca Suedia, Franța, Slovenia și Polonia sau Austria și Finlanda.

În România, cea mai numeroasă grupă de vârstă în rândul cadrelor didactice din învățământul preuniversitar este 40-44 de ani, cu peste 38 de mii de profesori. A doua cea mai numeroasă grupă este cea de 35-39 de ani, cu peste 36 de mii de reprezentanți.

Potrivit datelor Eurostat, în grupa 60+, din care au ieșit sau vor ieși la pensie în următorii ani mulți profesori (datele sunt la nivelul anului 2018), sunt aproape 18 mii de cadre didactice, în România.

Mai mult de un sfert dintre profesorii români, 59.761 de cadre didactice, au peste 50 de ani.

Foto: © Wavebreakmedia Ltd | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Scădere a câștigurilor salariale în Învățământ în septembrie 2025 față de aceeași lună a anului trecut, după mărirea normei didactice, tăierea plății cu ora, desființarea de posturi de profesori și comasările de școli, măsuri luate de Guvern prin Legea Bolojan

În luna septembrie 2025 câștigul salarial mediu net din învățământ a scăzut la 5.657 de lei, față de 5.775 de lei în septembrie 2024, arată datele publicate de Institutul Național…
Vezi articolul

Numărul studenților la licență a crescut în ultimul an / Cei mai mulți sunt înscriși la Afaceri, Drept, Inginerie, Medicină / Creșterea încetinește în cazul Științelor educației – ultimele date INS

Numărul studenților înscriși la studii de licență, în ultimul an universitar (2024-2025), s-a ridicat la 432.907, potrivit celor mai noi date făcute publice de Institutul Național de Statistică (INS), puse…
Vezi articolul

Rata de deprivare materială şi socială severă în rândul tinerilor din România, cea mai mare din UE / Mai mult de o treime dintre românii cu vârste între 15 și 29 de ani se află în risc de sărăcie și excluziune socială

România avea, în 2022, cea mai ridicată rată de deprivare materială şi socială severă în rândul tinerilor (cu vârste cuprinse între 15 şi 29 de ani) din rândul statelor membre…
Vezi articolul