Guvernul adoptă rectificarea bugetară prin care alocă bani suplimentari pentru salariile profesorilor și burse / Premierul Ciolacu anunță o rectificare concentrată pe investiții, inclusiv pentru școli, dar la Ministerul Educației e prevăzută o scădere a fondurilor de investiții

4.725 de vizualizări
Foto: INQUAM Photos – George Călin
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, în deschiderea ședinței de guvern de luni, că executivul va aproba rectificarea bugetară anunțată săptămâna trecută, pe care a prezentat-o drept una concentrată pe investiții. El a menționat, între altele, școlile ca beneficiare ale acestor investiții. Pe de altă parte, după cum Edupedu.ro a relatat pe 19 septembrie, bugetul Ministerului Educației este prevăzut să crească, fiind mai mulți bani alocați pentru salarii și burse, dar pentru investiții în domeniul învățământului este prevăzută o scădere a fondurilor.
  • Chiar și creșterile prevăzute pentru Ministerul Educației au suferit modificări – în sens negativ – între versiunea inițială și cea ajunsă la Consiliul Economic și Social – detalii mai jos.

Marcel Ciolacu în deschiderea ședinței de guvern, despre rectificarea ce duce deficitul bugetar la 6,9% din PIB, dar care, spune el, susține investițiile:

  • „84% din deficit merge în zona de investiții. Suntem primul stat european ca raport între deficit și volumul de investiții. Evident că la acest nivel record de investiții, crește și deficitul bugetar la 6,9% din Produsul Intern Brut. Este însă un deficit sustenabil, ținând cont că 8,5 lei din 10 cheltuiți merg în autostrăzi, spitale, școli și rețele de gaze, apă și alte obiective de interes local.”

Edupedu.ro a relatat că, în cazul Ministerului Educației, bugetul crește cu 8%, potrivit proiectului de rectificare pus în consultare săptămâna trecută. Cei mai mulți bani – aproape 4 miliarde de lei – erau alocați salariilor și burselor.

În schimb, în cazul fondurilor pentru investiții, era prevăzută o tăiere de 10%.

Proiectul de buget pus în consultare prevedea o creștere de 4,6 miliarde în total pentru Învățământ, din care 2,7 miliarde – plus la cheltuieli de personal, iar aproape 1,2 miliarde – plus la „Alte cheltuieli” (burse). În schimb, pentru investiții era prevăzută o scădere de 10,03%.

În versiunea ajunsă la Consiliul Economic și Social primele valori au suferit ușoare modificări în minus față de versiunea pusă în consultare publică:

  • 4,59 miliarde le (în loc de 4,62 miliarde)i – Învățământ
  • 2,70 miliarde lei (în loc de 2,71 miliarde) –  Cheltuieli de personal
  • 1,18 miliarde lei (în loc de 1,19 miliarde) – Alte cheltuieli
  • Scăderea pentru investiții în învățământ a rămas, însă, neatinsă

Declarațiile premierului Ciolacu în deschiderea ședinței de guvern:

Citește și:
Bugetul Ministerului Educației crește cu 8% la rectificare, cei mai mulți bani sunt alocați pentru salarii și burse: aproape 4 miliarde de lei / 10% tăiere la fondurile pentru investiții – proiect


1 comment
  1. conform legii și a înțelegerii de după ultima grevă, salariile profesorilor categoric ar trebui sa crească.Insa ministrul de finanțe ne spune că salariile bugetarilor vor fi înghețate începând cu anul 2025.Sa vedem ce se va întâmpla în așa fel încât să fie respectate toate..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Copiii din ziua de astăzi se maturizează mai repede decât cei de acum 50-100 de ani, de când avem noi vârsta limită de 14 ani a răspunderii penale, afirmă fostul judecător Cristi Danileț / Dacă părinții plătesc amenzi pentru actele grave de violență ale adolescenților, o să fie mai atenți la conduita acestora

Fostul judecător și membru al Consiliului Superior al Magistraturii, Cristi Danileț, a declarat, pe fondul cazului din Timiș, că adolescenții din ziua de astăzi se maturizează mai repede decât în…
Vezi articolul

Fonduri europene de 11,7 milioane de euro pentru reabilitarea și modernizarea cabinetelor medicale și stomatologice din școli: proiectele se pot depune până pe 26 iunie / 98,5% dintre cabinetele medicale școlare sunt în orașe

Unitățile de învățământ publice și autoritățile locale din regiunile mai puțin dezvoltate ale României pot depune proiecte pentru reabilitarea, modernizarea și dotarea cabinetelor medicale și stomatologice școlare, într-un apel de…
Vezi articolul

Participare crescută la Olimpiada de Religie. Circa 10.000 de elevi din țară prezenți la etapa județeană sâmbătă, 1.600 doar în București / Inspector: De la an la an lucrările sunt mai bune

Participare crescută la Olimpiada județeană de Religie, semnalează agenția de știri a Patriarhiei, care citează un consilier din ministerul Educației. Circa 10.000 de elevi au participat sâmbătă la faza premergătoare…
Vezi articolul