Guvernul impune burse pentru elevi de minimum 100 de lei. În țară primăriile dau burse între 8 lei și 1.000 de lei

1.691 de vizualizări
Guvernul revine la forma inițială a proiectului de HG privind cuantumul minim al burselor pentru elevi și impune 100 de lei prag minim, potrivit purtătorului de cuvânt al Guvernului. Asta după ce proiectul de hotărâre de Guvern care stabilea acest cuantum a fost modificat în perioada dezbaterii publice și în loc de 100 de lei prag minim, prevederea s-a transformat în „pragul minim va fi valoarea acordată de autoritățile locale în anul școlar precedent”.

UPDATE: La o oră după anunul oficial Guvernul retrage afirmațiile premierului Viorica Dăncilă și ale purtătorului de cuvânt Nelu Barbu, privitoare la adoptarea unui proiect de HG privind pragul de 100 de lei impus autorităților locale pentru acordarea burselor pentru elevi, potrivit unei rectificări făcute de Guvern. La scurt timp după anunțul oficial, reprezentanții Guvernului au anunțat Edupedu că „a fost vorba despre o greșeală a celor de la Ministerul Educației”.

Bursele de performanță, de merit, de studiu și de ajutor social acordate, începând cu anul școlar 2019-2020, elevilor din învățământul preuniversitar de stat cu frecvență, va fi de 100 de lei.

Decizia a fost luată în ședința de Guvern din 4 septembrie.

Bursele se alocă din bugetele locale ale localităților de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat. Și deși sunt obligatorii, până acum nu exista un prag minim pentru sumele acordate elevilor.

Pe 29 mai 2019 proiectul de HG era pus pe site-ul ministerului Educației cu pragul de 100 de lei inclus.

După care în luna iunie proiectul a fost modificat și prevedea următoarele:

„Cuantumul minim este cel stabilit de autoritățile administrației publice locale, aflat în plată în anul școlar 2018-2019. Autoritățile deliberative ale administrației publice locale pot stabili un cuantum mai mare al burselor, în funcție de posibilitățile financiare ale unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale”.

”Suma minimă de 100 de lei a fost stabilită ținând seama de numărul și de cuantumul mediu rezultat din centralizarea și analiza datelor cu privire la aceste categorii de burse, acordate în anul școlar 2018-2019, transmise de către inspectoratele școlare. În urma acetsei analize, au fost constatate discrepanțe între sumele alocate burselor/fiecare categorie de bursă/ județ/unitate administrativ-teritorială, fiind acordate burse de la 8 lei până la 1.000 de lei”, potrivit declarației purtătorului de cuvant.

FOTO: gov.ro


2 comments
  1. Niște mincinoși, nu s-au dat, în patru ani de gimnaziu, niun fel de burse de merit, deși fetița mea a avut 10 pe linie, și nici nu a fost recompensată în vreun fel până la ora asta. Să vedem la liceu ce va fi!? Și, statul acesta mai vrea să rămâi în țară să muncești? O mare ticălosenie ce se întâmplă! Să termini toți anii cu 10 pe linie și la evaluare națională să obțină 10 și 10,iar statul să mintă că au legi obligatorii prin care recompensează performanță!? MINCINOȘII !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

VIDEO „Nu îndepliniți condițiile de profesor, de abilitare, cum explicați lucrul acesta?” / „Sunt astăzi salariile profesorilor o problemă pentru care merită să ieși în stradă?” – Dezbaterea dintre cei doi candidați la funcția de rector al Universității din București, Marian Preda și Cristian Preda, înaintea alegeri

„Dumneavoastră, domnule decan, nu îndepliniți condițiile de profesor, de abilitare. Nu le-ați îndeplinit niciodată după apariția Legii 1/2011 (…) Cum explicați lucrul acesta?” Așa a sunat prima dintr-o serie de…
Vezi articolul

Sistem de evaluare a sănătății mintale a cadrelor didactice cu psihiatri și monitorizarea anuală a avizelor, soluția dată de noul secretar de stat în Ministerul Educației, Antoneta Bolchiș, pentru profesorii agresivi / Profesorii care fac ancheta, să nu fie din școala în care predă agresorul

Cadrele didactice ar trebui evaluate de psihiatri într-un sistem care să includă și monitorizarea anuală a avizelor date de specialiștii în sănătate mintală, potrivit unei propuneri făcută de Antoneta Bolchiș,…
Vezi articolul