România are un număr mare de copii care intră în sistemul de protecție socială, cu un ritm de intrare de 4.000 de copii pe an, în pofida faptului că a făcut “progrese semnificative” în ultimii 15 ani, iar numărul tinerilor separați de familie a scăzut constant. Și, deși la nivel legislativ situația s-a îmbunătățit considerabil, mecanismele din teren pentru sprijinirea acestor copii și pentru asigurarea educației lor continuă să întâmpine mari probleme, reiese din analiza “Cartografierea nevoilor, a serviciilor și infrastructurii disponibile pentru copiii expuși riscului de separare de familie, în special în comunitățile vulnerabile”, realizată de BIRD-Banca Mondială și publicată anul acesta de Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse.
- Analiza, prezentată acum de minister în contextul lansării apelului pentru construirea unui număr de 150 de centre de zi pentru copii din familii sărace, cu bani din PNRR, notează și impactul pe care lipsa resurselor de acest fel îl are asupra accesului la educație. Lipsa anumitor tipuri de specialiști reprezintă “una dintre cauzele principale” ale riscului de abandon sau părăsire timpurie a școlii, notează documentul.
Astfel, în pofida progreselor din ultimul deceniu și jumătate, la 1 ianuarie 2022, în România, 44.334 de copii și tineri se aflau încă în sistemul de protecție socială, cu un ritm de intrare în sistem de peste 4.000 de copii în ultimii trei ani (2019-2021).
Potrivit analizei citate, principalele cauze ale despărțirii de părinți sunt:
- Neglijarea, abuzul sau exploatarea copiilor (55% din total)
- Cauze sociale, în special sărăcia și condițiile precare de locuire, părinți minori, consumul excesiv de alcool sau alte substanțe ale adulților din familie etc (26%).
Aceasta afectează copiii indiferent de profilul lor: majoritatea celor care intră în sistem provin din familii (peste 89% în 2021), numărul fetelor este egal cu cel al băieților, cei mai mulți (91%) sunt fără dizabilități. Tot cei mai mulți (65%) au vârste sub 10 ani.
Cum e pregătit “sistemul” să abordeze problemele acestor copii?
Pe de o parte, potrivit radiografiei BIRD-BM, “la nivelul legislației, România este aliniată la abordările internaționale” între altele prin măsuri preventive: “Prevenirea separării prin identificarea și combaterea riscurilor de separare prematură a copiilor de familia lor biologică este prevăzută în legislație”. Pe de altă parte, infrastructura de sprijin pentru copii, în teritoriu, prezintă dezechilibre, iar la capitolul prevenție lucrurile sunt dificile și sunt influențate inclusiv de mentalități. Arată, între altele, documentul citat:
“Încă există practici ale unor autorități locale, mai ales din comunitățile mai slab dezvoltate și lipsite de servicii pentru copil și familie, de a separa cu ușurință copilul de familie, pe motiv că familia este săracă, comunitatea neputincioasă, iar copilului i-ar fi mai bine într-un serviciu de tip rezidențial al DGASPC, căci centrele modernizate ar oferi toate condițiile ce îi lipsesc copilului în familie. Atât timp cât aceste practici și credințe sunt răspândite (la nivelul autorităților, dar și al populației), serviciile de prevenire a separării copilului de familie și cele de suport din comunitate au slabe șanse de a primi atenție și de a fi dezvoltate.”
O hartă a prezenței serviciilor esențiale pentru prevenirea separării copilului de familie arată câteva județe în care grupări extinse de unități administrativ-teritoriale nu au niciun serviciu esențial: Teleorman, Giurgiu, Prahova, Covasna, Hunedoara, Bihor, Timiș sau Dolj se numără printre acestea – vezi mai jos, în text, harta publicată în raportul citat.
La nivel național, doar 1 din 10 (11%) dintre unitățile administrativ teritoriale aveau, la 1 ianuarie 2022, cel puțin un centru de zi pentru copil sau familia cu copii, arată același raport. Iar acestea sunt răspândite dezechilibrat: 78% dintre municipii au cel puțin un astfel de centru, pe când, în rândul celorlalte orașe, doar 30% au unul, iar dintre comune – doar 7%.
Raportările oficiale menționează că 261 de centre de zi pentru copii aflați în risc de separare de părinți sunt, în prezent, situate într-un număr de 185 de unități administrativ teritoriale – cele mai multe în urban (157). Un număr mult mai mic de centre de recuperare pentru copii cu dizabilități era raportat la 1 ianuarie 2022: 149, într-un total de 97 de UAT. Dezechilibrul rural-urban este, în acest caz, foarte accentuat: 132 din totalul de 149 de centre sunt la oraș.
Dezechilibrele reflectate la nivel național, conform raportului citat:
În total, la 1 ianuarie 2022, erau înregistrate un număr de 724 de centre de zi aflate în 344 de localități din țară.
- “Dintre municipii, 78% dispun de cel puțin un centru de zi, dintre care 57% au între 2 și 22 centre, cu un total național de 322 de centre de zi.
- Între orașe, 70% nu au nici un tip de centru de zi, 21% dispun de un singur centru, iar 9% au între 2 și maxim 5 centre, cu un total național de 99 de centre de zi.
- Dintre comune, 93% nu beneficiază de nici un tip de centru de zi, 6% dispun de un singur centru și 1% au între 2 și 7 centre pe comună, cu un total național de 254 de centre de zi.
- Dintre cele 992 de comune cu zone marginalizate, circa 8% (sau 80) dispun de un centru de zi.”
Tot la 1 ianuarie 2022, notează documentul, doar 56% dintre localități aveau servicii de protecție și asistență socială, deși legea prevede obligația înființării de astfel de servicii în fiecare UAT, asistența socială fiind parte din pachetul minim de servicii publice. În același timp, asistenți sociali sunt raportați în doar jumătate (53%) dintre UAT. Dacă 94% dintre municipii au cel puțin un asistent social în cadrul serviciilor de profil, procentul scade la 66% dintre orașe și 51% dintre comune. “Așadar, în circa o treime dintre orașe și o jumătate dintre comune asistența socială se face fără asistenți sociali”.
Lipsa specialiștilor în domeniul educației
Documentul notează, printre alte domenii în care se face simțită o lipsă acută de personal, și domeniul educației. Pe de o parte, absența învățământului adaptat pentru copiii cu dizabilități sau CES este prezentată drept o problemă structurală și “una dintre cauzele intrării multor copii în sistemul de protecție socială”, precum și “una din cauzele existenței fenomenului copiilor în afara școlii, în rândul copiilor cu dizabilități și CES”.
Astfel, mai puțin de una din zece comune (7%) au pe teritoriul lor o unitate de învățământ cu servicii educaționale de sprijin, învățământ special integrat sau învățământ special.
Pe de altă parte, lipsa unor specialiști precum psihologul, mediatorul școlar sau consilierul școlar reprezintă o altă problemă structurală majoră, arată raportul: ea este “una dintre cauzele principale ale riscului disproporționat de mare de abandon sau părăsire timpurie a școlii, pe care îl au în special copiii cu dizabilități sau CES”.
Potrivit analizei citate, la 1 ianuarie a.c., “circa 40% dintre localitățile din țară aveau cel puțin un astfel de specialist care oferă servicii de prevenire și sprijin pentru acces la educație (altul decât cadrele didactice). (…) Mai precis, aproape toate municipiile și orașele, dar numai 35% dintre comune (restul de 65% nu beneficiază de niciun astfel de specialist)”.
La nivelul comunelor: consilieri școlari sunt raportați în 16% dintre acestea, mediatori școlari – în 11%, psihologi – în 12%, profesori de sprijin – în 10%, profesori logopezi – în 2%.
Raportul citează și o analiză a situațiilor de risc în comunitățile vulnerabile, bazată pe o serie de recensăminte comunitare realizate cu sprijinul Băncii Mondiale în octombrie 2021 – ianuarie 2022, în 72 de comune. În aceste localități, circa jumătate (51%) au avut cel puțin o suspiciune de risc, riscurile vizând inclusiv chestiuni ce țin de educație, pe lângă cele ce țin de resursele economice, lipsa sprijinului, riscuri sociale (familii incomplete), dizabilități, accesul la sănătate și educație. Între altele:
- Între 40-50% dintre familiile din eșantion prezintă risc de sărăcie sau de intensitate redusă a muncii
- 21% dintre familii sunt afectate de riscuri sociale (familii incomplete), aceasta însemnând, de obicei, copii care trăiesc doar cu mama
“Situațiile de risc referitoare la nivelul de educație al copiilor afectează ponderi destul de mari din populația de familii cu copii și din populația de copii. (…) Cele mai răspândite probleme țin de accesul limitat la dotările pentru educație și la dificultățile familiilor de a susține fiecare câte trei sau mai mulți copii la grădiniță sau școală. Însă sunt destul de răspândite și situațiile de familii cu unul sau mai mulți copii cu vârstă școlară (3-17 ani) care nu frecventează cursurile unei forme de învățământ obligatoriu, precum și familiile în care unul sau mai mulți copii cu vârste între 6-16 ani care merg la școală, dar sunt la risc de abandon școlar”.
- Circa 34% dintre familiile din cele 72 de comune analizate au acces limitat la dotările pentru educație
- În aceste familii trăiesc 43% dintre toți copiii acelor comune
Citește și:
Gabriela Firea anunță lansarea apelului pentru construirea a 150 de centre de zi destinate copiilor din familii sărace/ Bugetul: 50 de milioane de euro din PNRR
Copiii din România, cei mai expuși riscului de sărăcie și excluziune socială, arată un studiu Eurostat / Aceștia întâmpină dificultăți în a avea o evoluție bună la școală
Raluca Pantazi
C.I.
Diana Ghimiși
Redacția