Harta lecturii în România, anunțată de proiectul Merito drept primul demers de centralizare a activităților de lectură pentru elevi

748 de vizualizări
Foto: Proiectul “Merito”
Harta lecturii în România, un demers de colectare şi “cartografiere” a practicilor de lectură, a fost anunțată de Proiectul MERITO, împreună cu o invitație pentru toţi profesorii şi organizaţiile cu astfel de activităţi să propună metode de cultivare a cititului ca rutină, potrivit unui comunicat de presă.

Conform datelor Eurobarometru şi Eurostat, românii citesc mai puțin de 5 minute pe zi. 93,5% nu cumpără nici măcar o carte pe an. 68,5% nu au citit o carte în ultimul an şi doar 6,2% dintre români citesc cărți în mod constant. Iar, conform datelor PISA, 41% dintre elevi nu au atins un nivel de bază în citire.

În acest context, Ziua Națională a Lecturii este un bun moment pentru a radiografia ceea ce se întâmplă în domeniul lecturii în România. Fie că vorbim de proiecte de literație, de alfabetizare funcțională, proiecte de promovare a lecturii literaturii, a lecturii de plăcere, fie că e vorba de activități educaționale sau culturale, mediu formal sau nonformal, credem că este necesar să avem o ”Hartă a lecturii”, care să ne ofere o imagine asupra activităților destinate elevilor de orice vârstă, se mai arată în document.

Astfel, de prima Zi Naţională a Lecturii, am început în proiectul MERITO un demers de colectare şi “cartografiere” a practicilor de lectură în România. Ştim că există mulţi profesori şi organizaţii care cultivă lectura ca rutină în viaţa copiilor şi tinerilor, şi vrem să expunem cât mai multe astfel de activităţi. Pentru că lectura şi abilităţile de literaţie sunt esenţiale în dezvoltarea elevilor, vrem să aflăm câţi elevi şi cum citesc în România, să descoperim împreună bune practici în domeniu, să le centralizăm într-o singură platformă accesibilă şi să le răspândim către cât mai mulţi profesori şi nu numai, pentru a se inspira, a le adapta şi aplica în activitatea lor.

“Vă invităm să vizualizaţi Harta, iar pe formularul disponibil pe platformă să propuneţi o practică de lectură (puteţi propune mai multe prin completarea repetată a formularului), pe care o realizaţi cu elevii, indiferent că este la clasă / în şcoală sau în afara acesteia; un proiect extracurricular / extraşcolar sau un demers individual. Noi vom colecta toate practicile propuse, le vom valida în comunitate că răspund relevant întrebărilor din formular, iar apoi le vom publica lunar pe Harta lecturii în România şi într-o culegere de practici.

Profesorii şi organizaţiile contributoare vor primi acces la toate practicile transmise şi la ceilalţi contributori, iar în semn de mulţumire şi recunoştinţă pentru contribuţie, vom emite un certificat de contributor, după validarea şi încărcarea practicii propuse pe Hartă. Ulterior, intenţionăm să dezvoltăm cu profesorii şi organizaţiile contributoare o comunitate de învăţare şi practică în domeniul lecturii şi al literaţiei”, se mai arată în anunț.

Marţi, 15 februarie, de la ora 18:00, organizatorii anunță un webinar cu practici de lectură din comunitatea MERITO şi de prezentare a demersului.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Un profesor ieșean, condamnat într-un dosar de pornografie infantilă, dă în judecată liceul unde a predat pentru că vrea să se întoarcă la catedră / A semnat acord de recunoaștere a vinei cu DIICOT, iar judecătorul nu i-a dat interdicție să mai predea

Săptămâna trecută, un profesor ieșean a dat în judecată Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă” și Inspectoratul Școlar Județean Iași pentru a le obliga să-l reprimească la catedră, relatează publicația Reporter…
Vezi articolul

DOCUMENT Noul Consiliu al ARACIP, agenția care acreditează și autorizează școlile și grădinițele, a fost desemnat. Printre membri: președintele Asociației Școlilor Particulare, un comisar de poliție și un colonel din Armată / Președintele va fi ales marți

Un comisar-șef de poliție, un colonel, dar și președintele Asociației Școlilor Particulare fac parte din noul Consiliu al ARACIP, agenția care acreditează și autorizează școlile și grădinițele. Consiliul a fost…
Vezi articolul

Ministrul Educației din Italia: Acolo unde se țin cursuri cu toți elevii vaccinați, va fi posibil să vă scoateți măștile în clasă și să vă arătați zâmbetul / Autoritățile de la Roma discută eliminarea măștii în toate școlile cu 100% vaccinați

Autoritățile italiene au anunțat joi că se discută posibilitatea ca în școlile în care există un grad de vaccinare de 100%, purtarea măștii nu va mai fi obligatorie, anunță Corriere della…
Vezi articolul

Clasamentul internațional al universităților Times Higher Education 2020: Două universități românești sunt pe locurile 801+, iar șapte ocupă un loc în intervalul 1000+

Universitatea Oxford, California Institute of Technology și Cambridge conduc clasamentul internațional al universităților realizat de Times Higher Education. World University Rankings 2020 dat publicității pe 11 septembrie arată că universitățile…
Vezi articolul