În plină criză mondială, un ONG din România le învață pe eleve abilități pentru lucrul de acasă. – Parteneriat Edupedu.ro

357 de vizualizări
(c) MediaLab
Adfaber, organizație non-profit din România, le învață gratuit pe elevele de gimnaziu și liceu, abilități atât de importante în situații cum este cea în care se află acum lumea. Elevele de gimnaziu și liceu învață gratuit să programeze, să facă un business plan sau un plan de marketing, în cadrul programului de educație IT și antreprenoriat Technovation Girls, care se desfășoară la nivel mondial.

Cel mai important însă, este că ele învață să lucreze online, virtual, în echipă cu alte 3-5 fete care pot fi în orașul lor, dar în același timp, pot fi oriunde în țară.

Abilitățile pe care elevele le învață, le oferă oportunitatea de a lucra din România pentru orice companie, oriunde în lume.

Ele au șansa să realizeze un proiect ce rezolvă o problemă din societate, fiind coordonate atât de mentori din România, specialiști în cadrul unor companii de renume, dar și de mentori internaționali.

Totodată programul pregătește viitoarea generație de angajați, pentru situații similare cu cea de astăzi, unde companiile sunt nevoite să adapteze stilul de lucru și programul angajaților unor situații de criză, cum este cea generată de Coronavirus (COVID-19).

Programul Technovation Girls este organizat de 3 ani în Romania, iar anul acesta este mai important că oricând.

“Vedem cu toții cum în astfel de situații totul este blocat. Vedem companii care nu stiu să gestioneze lucrul de acasă, angajați care confundă lucratul de acasă cu o mică vacanță, și cel mai important, vedem inexistența unui proiect simplu de educație care să îi ajute pe elevi să își continue cursurile de acasă, deși există nenumărate platforme gratuite prin care ei să poată face asta tot timpul, nu doar în situații de criză precum cea generată de Coronavirus (COVID-19)”, a declarat Alin Chiriac coordonatorul programului Technovation Girls în România.

Technovation Girls arată că se poate să înveți programare, să dobândești abilitățile necesare unui antreprenor, în cadrul unui program care se desfășoară online în toată țara.

Elevele se mai pot înscrie în programul Technovation Girls până pe 16 Martie, iar cea mai bună echipă are șansa să se califice în finala modiala și să câștige un premiu în valoare de 15.000 $.

(c) MediaLab

Mai multe detalii despre program: adfaber.org/technovation (https://adfaber.org/technovation/). Iată cum a fost la ediția de anul trecut: https://youtu.be/Ly2n69VwNEo

Despre Technovation

Technovation Girls este cea mai mare competiție de tehnologie din lume dedicată fetelor. Din 2010, au participat peste 23.000 de fete din peste 100 de ţări, iar din România participă anual peste 400 de eleve de gimnaziu si liceu. Evenimentul este adus și organizat anual în România de către ADFABER, ONG-ul a cărui misiune este de a aduce educația mai aproape de tehnologie.

Edupedu.ro este partener al Technovation Girls România 2019 – 2020

 

Te mai poate interesa: Technovation Girls 2020 – Au început înscrierile în cea mai mare competiție de tehnologie dedicată fetelor – Parteneriat Edupedu.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

PNL are patru lideri suspectați de plagiat în funcții înalte în stat / Scandalurile tezelor de doctorat ale premierul Ciucă și miniștrilor Bode, Cîmpeanu și Roman au zguduit PNL în ultimul an / Roman și Cîmpeanu se întorc în prima linie politică

PNL a promovat patru lideri suspecți de plagiat în funcții înalte în stat, de la premierul Nicolae Ciucă, liderul Executivului, la cei trei miniștri sau foști miniștri ai săi, Florin…
Vezi articolul

Cîmpeanu: Nu am lansat niciun proiect prin care meditațiile să fie plătite de stat, este ideea lui Daniel Funeriu, care a fost într-adevăr un ministru foarte bun al Educației, la fel de bun ca ministrul actual al Educației

Proiectul orelor remediale nu înseamnă meditații private plătite de Ministerul Educației, a precizat astăzi ministrul Sorin Cîmpeanu la finalul conferinței de presă de după ședința de Guvern. Meditațiile private sunt…
Vezi articolul
Sorin Cîmpeanu / Foto: Radu Tuta - Agerpres Foto

Pentru ca elevii să poată reveni fizic la școală după cele 2 săptămâni de vacanță, ar trebui să fie mai mic numărul de infectări / Recuperarea se va face prin modificarea structurii anului, se pot folosi vacanța de iarnă și săptămâna “Școala Altfel” – Sorin Cîmpeanu

Pentru a reveni la școala fizică pe 8 noiembrie, numărul elevilor infectați din școli ar trebui să scadă la sfârșitul celor două săptămâni de vacanță suplimentară în care intră toți…
Vezi articolul

BREAKING PISA 2022 România – penultima în UE și pe locurile 45-48 din 81 de țări și teritorii din lume, la cele trei evaluări principale: matematică, științe, citire / Aproape de 3 ori mai puțini elevi de top și de 2 ori mai mulți elevi sub pragul alfabetismului funcțional, față de media OCDE

România nu a înregistrat niciun progres relevant, în cinci ani, față de celelalte țări participante la PISA 2022, evaluarea competențelor de bază a elevilor de 15 ani, organizată de Organizația…
Vezi articolul

Senatorul Ștefan Pălărie, unul dintre autorii moțiunii simple împotriva ministrului Cîmpeanu, reclamă limbajul de pe Facebook al Ioanei Lazăr, secretar general al Ministerului Educației: Sunteți într-o poziție de demnitate publică, dar pe care o coborâți undeva foarte jos prin acest comportament public

Senatorul Ștefan Pălărie, aflat printre inițiatatori moțiunii simple împotriva ministrului Educației, a reclamat limbajul Ioanei Lazăr, secretar general din Ministerul Educației, dintr-o postare de pagina sa de Facebook: „Rolul dumneavoastră…
Vezi articolul