În vacanța de Paște mii de elevi din Republica Moldova s-au pregătit pentru admiterea la liceu în centre speciale, înființate prin Programul Național de Remediere la Matematică / Sute de profesori au fost formați special pentru activitățile remediale

115 vizualizări
Foto: Facebook Ministerul Educației Republica Moldova
Peste 6.000 de elevi din Republica Moldova au participat, în timpul vacanței de Paște, la Programul Național de Remediere la Matematică pentru clasa a IX-a, lansat de Ministerul Educației și Cercetării pentru „sprijinirea elevilor în pregătirea pentru examenul național din sesiunea de vară”. Au fost instruiți 500 de profesori prin sistem online, pentru aceste activități remediale. Elevii și profesorii au primit materiale didactice și rechizite pentru desfășurarea lecțiilor. De menționat că în Republica Moldova gimnaziul se încheie la clasa a IX-a, iar admiterea la liceu este în clasa a X- a. La finalul articolului poate fi consultat Conceptul Programului Național de Remediere Matematică.
  • Activitățile de remediere vor continua până la 31 mai 2025, urmând ca ulterior să fie organizat un proces de evaluare, pentru a îmbunătăți edițiile viitoare ale programului, spune Ministerul Educației din Republica Moldova.

În vacanța de Paște, în Republica Moldova, peste 6.000 de elevi, de clasa a IX-a care se pregătesc să intre la liceu în sesiunea din vară, au făcut ore gratuite de matematică prin Programul Național de Remediere la Matematică pentru clasa a IX-a, lansat de Ministerul Educației și Cercetării (MEC) din această țară. În cadrul programului, directorul, elevul și părintele semnează pentru un anumit tip de angajament.

Obiectivul programului este „creșterea performanțelor elevilor la matematică, inclusiv în cadrul testărilor naționale, prin sporirea procentului de promovare a examenului de matematică de la media actuală de 50% la cel puțin 70% în rândul elevilor din clasa a IX-a implicați în activitățile de remediere, prin implementarea unor metode de predare și învățare adaptate nevoilor elevilor cu necesități, prioritizând instituțiile școlare identificate cu rezultate slabe, oferind sprijin suplimentar și monitorizare constantă a progresului elevilor”, potrivit Conceptulul Programului Național de Remediere Matematică.

Programul care are trei etape oferă 40 de ore gratuite de matematică pe elev, organizate în centre special amenajate în întreaga țară.

Instruirea profesorilor

În prima etapă desfășurată în lunile ianuarie-februarie 2025 au fost selctați elevii beneficari și profesorii care au fost formați special pentru ore remediale.

În total 500 de profesori au fost instruiți timp de 2 zile, câte 4 ore pe zile, prin platforme online. De asemenea, profesorii implicați în program primesc un set de rechizite pentru „a facilita derularea lecțiilor și materiale didactice necesare pentru a sprijini activitățile de formare și instruire”.

Seturile de materiale didactice pentru elevi au incluse resurse educaționale relevante pentru activitățile de remediere.

Desfășurarea orelor remediale

A doua etapă a fost cea din perioada martie-mai 2025 în care au fost organizate lecțiile remediale, conform unui calendar prestabilit.

Bugetul estimat pentru acest program este de peste 10 milioane de lei, incluzând formarea profesorilor, elaborarea materialelor didactice și organizarea activităților remediale, potrivit Ministerului.

Dintre participanți, 1.311 elevi sunt din municipiul Chișinău, unde au fost deschise cinci centre de pregătire – cel mai mare număr la nivel național.

Directorul instituției de învățământ semnează un angajament oficial prin care își asumă responsabilitatea pentru organizarea și coordonarea programului de remediere. Acesta va asigura resursele necesare, va sprijini implicarea cadrelor didactice și va urmări implementarea eficientă a activităților educaționale.

„Elevul semnează un angajament de a participa activ la programul de remediere, să
urmeze activitățile de învățare suplimentară și să respecte regulile stabilite și va reflecta responsabilitatea elevului față de propriul proces de învățare”, potrivit Programului.

Elevii înscriși au semnat un angajament de participare activă, iar prezența lor este monitorizată de direcțiile raionale de învățământ. «Feedback-ul primit de la elevi este foarte bun. Ei apreciază metodele interactive și utilizarea platformelor digitale, care contribuie la o mai bună înțelegere a conținutului și la creșterea încrederii în sine», afirmă Lucia Argint, șefă de secție în cadrul MEC și coordonatoare a programului.

„Prin acest program, transmitem un mesaj clar: elevii nu sunt singuri în fața provocărilor. Împreună cu profesorii și cu sprijinul autorităților locale, le oferim șanse reale de a-și consolida cunoștințele și încrederea în propriile forțe. Este o investiție în viitorul fiecărui copil și în calitatea educației din Republica Moldova”, a spus Valentina Olaru, Secretar de Stat în cadrul Ministerului Educației și Cercetării.

Și părinții semnează un angajament, un consimțământ, prin care își asumă responsabilitatea de a susține participarea activă a copilului la programul de remediere. De asemenea, vor garanta menținerea unei comunicări eficiente și constante între familie și instituția școlară pe parcursul implementării programului. De asemenea există câte o fișă de prezență a elevului și una a profesorului pentru o bună monitorizare a programului.

Admiterea la liceu în Republica Moldova

În Republica Moldova, gimnaziul se încheie cu clasa a IX-a cu examene la matematică, limba română, istorie și limba română pentru alolingvi (n. red pentru elevii care nu au limba maternă sau nu utilizează în mod curent limba română).

Elevii au dreptul să opteze pentru mai multe licee. Absolvenții de gimnaziu trebuie să depună, în format electronic sau hârtie, dosarul de participare la concursul de admitere la instituția liceala pentru care optează.

Anul trecut, Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova a luat măsuri după ce la examenul de absolvire a gimnaziului din 2024 a crescut de 4 ori numărul elevilor care nu au promovat la Matematică: astfel ministerul a organizat atunci încă o sesiune de examen în luna august, suplimentară, pentru elevii care au terminat gimnaziul.

DESCARCĂ Conceptul programului remedial pentru clasa a IX-a la disciplina Matematică
Citește și:
O a doua sesiune pentru examenele de absolvire a gimnaziului în Republica Moldova – printre măsurile luate de minister după ce a crescut de 4 ori numărul elevilor care nu au promovat la Matematică, față de anul trecut
Comasarea disciplinelor Fizică, Chimie și Biologie într-o singură materie numită „Științe”, pentru elevii claselor a V-a – a VII-a, propusă oficial în noul curriculum de Ministerul Educației din Republica Moldova

Republica Moldova, una dintre revelațiile PISA 2018. La Științe a întrecut România, iar la celelalte două domenii este foarte aproape


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Cazul învățătorului de la Iași, consilier județean PNL: Inspectoratul Școlar trimite audit managerial la școala unde predă acesta, acuzat că a bătut o elevă de a II-a și că își terorizează clasa. ISJ acuză școala de „tendința de ignorare a gravității faptelor prezumate”

„I.S.J. Iași a demarat o acțiune de audit managerial la Școala „M . Codreanu”, în conformitate cu atribuțiile ce ne revin”, se arată într-un răspuns al Inspectoratului Școlar Iași transmis…
Vezi articolul

Standardizarea structurii anului școlar, cu 36 de săptămâni de școală pentru elevii de clasele a IX-a – a XI-a și 34 de săptămâni de școală pentru elevii claselor a XII-a, indiferent de filieră – propunerea oficială a Ministerului Educației care lansează noile planuri-cadru pentru liceu

Ministerul educației propune oficial o standardizare a structurii anului școlar pentru elevii de liceu, indiferent de filieră. Elevii de clasele a IX-a, a X-a și a XI-a ar urma să…
Vezi articolul

Olimpiada Națională de Limba Engleză – ONLE 2025, etapa județeană. Subiecte și bareme de notare de la proba scrisă, clasele VII-XII, normal și bilingv sau intensiv / Primele rezultate apar în București marți, 11 martie

Subiectele și baremele de corectare la Olimpiada Națională de Limba Engleză (ONLE) 2025, etapa județeană, de sâmbătă, 8 martie, au fost publicate de centrul de examen din județul Iași, de la Colegiul…
Vezi articolul

Ministrul Educației, Daniel David, către profesori, în timp ce peste 10 mii de cadre didactice protestează în București: Am auzit solicitările. E complet nerealist să te aștepți că în această perioadă se vor întâmpla modificări în legea bugetar-fiscală sau că premierul își va da demisia sau va cădea Guvernul

Ministrul Daniel David le-a transmis profesorilor care protestează în București că „în această perioadă este foarte important să fim și realiști și înțeles și anume, am auzit solicitările. Este complet…
Vezi articolul