INFOGRAFICE Profesorii ar putea întări competențele socio-emoționale ale elevilor prin feedback, activități extracurriculare sau întărirea sentimentului de apartenență la comunitatea școlară, dar puține cadre didactice se simt pregătite pentru astfel de lucruri – studiu internațional OCDE

2.027 de vizualizări
Foto: © Valerii Honcharuk | Dreamstime.com
Feedback-ul oferit de profesori elevilor întărește competențele sociale și emoționale ale acestora, iar profesorii i-ar putea ajuta considerabil mai mult pe elevi în dobândirea unor astfel de competențe, dar, de obicei, se simt slab pregătiți pentru astfel de activități, arată un nou raport al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE). Studiul, desfășurat pe grupuri de elevi cu vârste de 10 și 15 ani din 15 țări, oferă și o serie de recomandări pentru întărirea competențelor socio-emoționale ale elevilor, de la administrarea relațiilor dintre elevi și profesori la implicarea comunității. 
  • Raportul „Nurturing Social and Emotional Learning Across the Globe” include al doilea set de rezultate al unei cercetări desfășurate de OCDE anul trecut și prezentate, într-o primă fază, în primăvara acestui an – Edupedu.ro a scris despre aceasta aici. El se bazează pe informații colectate în 15 țări (fie la nivel național, fie la nivelul unor localități), pe eșantioane de câte minimum 3.000 de elevi. Din Europa, țările participante sunt Bulgaria, Finlanda, Italia, Spania și Ucraina.

Pe baza datelor colectate, raportul recomandă întărirea feedback-ului oferit de profesori elevilor, mai ales în ceea ce privește punctele tari ale acestora din urmă. Analiza arată că elevii care primesc mai mult feedback semnalează competențe socio-emoționale mai puternice. Potrivit cercetării citate, acest tip de feedback se face simțit mai puternic în țările asiatice (India, Emiratele Arabe Unite, China).

Pe de altă parte, profesorilor li se recomandă să dezvolte mai multe oportunități pentru ca elevii să învețe abilități sociale și emoționale, să-și stăpânească emoțiile și să se implice în relații interpersonale. Puțini profesori oferă astfel de oportunități elevilor, întrucât principalul lor obiectiv este legat de atingerea obiectivelor de învățare și de realizarea sarcinilor. 

În rândul profesorilor, cei mai mulți percep predarea online drept principala provocare în calea elevilor, când vine vorba de dobândirea competențelor sociale și emoționale. Dar, în general, cei mai multi dintre profesori se simt slab pregătiți pentru a oferi instruire pe astfel de teme, mai ales în rândul elevilor de 10 ani. 

Implicarea în activități extracurriculare este privită drept o metodă foarte potrivită pentru dezvoltarea acestor competențe, atât pentru elevii de 10 ani, cât și pentru cei de 15 ani, însă, la nivelul țărilor participante, foarte puțini participă la asemenea activități – în medie, doar o treime dintre elevii de 15 ani se implică în acțiuni extracurriculare.

Ce recomandă raportul OCDE pentru îmbunătățirea competențelor socio-emoționale ale elevilor

Îmbunătățirea legăturilor dintre profesori și elevi sau a celor între elevi ajută mult la întărirea competențelor emoționale, arată raportul, care prezintă o serie de recomandări: 

  • Întărirea „comunității” școlare: elevii care simt că aparțin comunității formate în mediul școlar simt emoții mai degrabă pozitive decât negative, în acest mediu
  • Este de ajutor o analiză locală a surselor negative ale emoțiilor, întrucât se fac simțite diferențe de la o regiune la alta. Exemplu dat în raport: în Ucraina sau Spania, elevii raportează un grad ridicat de încredere în ceea ce fac, dar nu au suficientă motivație. În Italia, pe de altă parte, în rândul elevilor se simte un grad mai ridicat de anxietate decât de motivare.
  • Școlile trebuie să îmbunătățească experiența unor grupuri dezavantajate: fetele sau elevii de 15 ani cu rezultate slabe la învățătură raportează, de exemplu, un nivel mai scăzut al sentimentului de apartenență la grup, mai puține emoții pozitive și mai multe emoții negative. Cei cu rezultate slabe întâmpină dificultăți administrarea stărilor de furie, iar fetele – în ceea ce privește încrederea personală. 
  • Elevii care raportează legături mai bune cu profesorii și colegii manifestă competențe socio-emoționale mai puternice. Legăturile cu profesorii sunt asociate mai mult cu optimismul, curiozitatea sau toleranța, pe când cele cu colegii sunt asociate mai mult cu competențele sociale sau cu încrederea.
Sursa: OCDE

Combaterea bullyingului este, totodată, foarte importantă, în condițiile în care acest fenomen este larg răspândit. Raportul notează că, în medie, 67% dintre cei care declară că au comis acte de bullying au fost și ținta unor astfel de acte, iar 40% dintre cei care se declară victime ale bullying-ului spun că la rândul lor s-au comportat similar cu alți elevi.

Iar acțiunile de combatere a bullying-ului trebuie completate de acțiuni de îmbunătățire a competențelor socio-emoționale, ținând cont, între altele, de faptul că: victimele au un nivel scăzut de optimism și de rezistență la stres, iar victimele care spun că nu comit, la rândul lor, astfel de acte apreciază că manifestă un nivel mai ridicat de empatie.

Echitatea de gen: stereotipuri, responsabilități, percepții privind cariera

Analiza OCDE pune în discuție și percepțiile elevilor în ceea ce privește interesele, responsabilitățile și acumularea de competențe în funcție de gen. Astfel, potrivit studiului, un număr considerabil de băieți, mai ales în țări precum Bulgaria, Emiratele Arabe, Finlanda sau Ucraina, apreciază că accesul la resurse și statutul de lider sunt mai importante pentru băieți decât pentru femei. Pe de altă parte, în gospodăriile de unde provin elevii, sarcinile domestice sunt atribuite mai degrabă persoanelor de sex feminin, mai ales în țări precum Bulgaria, India, Emiratele Arabe, Indonezia și Japonia.

Sursa: OCDE

Pe de altă parte, elevii care provin din gospodării unde sarcinile sunt împărțite manifestă un număr redus de stereotipuri de gen și un grad mai ridicat de toleranță, încredere și adaptare emoțională.

  • Un alt lucru scos în evidență este faptul că, în ceea ce privește cariera, se fac din nou simțite percepții diferite între băieți și fete. Exemplu: între elevii cu un nivel ridicat de curiozitate și competențe solide la matematică, este de două ori mai probabil ca băieții să se aștepte la o carieră în științe și tehnologie, comparativ cu fetele. 

Iar documentul arată că se fac simțite diferențe, între regiunile lumii, în ceea ce percep părinții că este de datoria lor sau a profesorilor: în țări precum Columbia, Peru sau Ucraina, cei mai mulți părinți apreciază că stabilitatea emoțională este la fel de importantă ca alfabetizarea, când vine vorba despre dezvoltarea copilului, dar părinții se simt mai responsabili pentru învățarea socio-emoțională, comparativ cu responsabilitatea pe care o atribuie altor elevi și profesorilor.

Citește și:
INFOGRAFIC Fetele de 15 ani tind să fie mai ambițioase decât băieții, dar să aibă comportamente mai puțin sănătoase și rezistență mai scăzută la stres – studiu internațional OCDE / Elevii tind să prefere anumite cariere în funcție de propriile competențe socio-emoționale

Foto: © Valerii Honcharuk | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


2 comments
  1. Ce altceva trebuie să mai facă profesorii? Bine ar fi sa i ia și acasă, sa i îngrijească…sa i spele ,sa i calce și eventual să le de-a și de mâncare… Ferească Dumnezeu!👎👎👎👎👎

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Dezbatere organizată de Edupedu.ro și World Vision România

EXCLUSIV Mircea Miclea, despre rezultatele la PISA 2022: Este aberant să spui că a rămâne pe penultimul loc este reziliență. Este un loc din care nu prea mai poți coborî / Soluția nu este a înmulți evaluările elevilor, ci de a converti rezultatele de la evaluări în programe remediale personalizate

Singurul ministru al educației din România care a demisionat după ce guvernul nu a acordat Educației 6% din PIB așa cum promisese la preluarea mandatului și unul dintre fondatorii legii…
Vezi articolul
Interzicerea opționalelor plătite

Interzicerea opționalelor plătite la grădiniță intră în atenția Consiliului pentru Combaterea Discriminării. Asztalos: Ministerul să asigure un cadru prin care să permită și alte servicii educaționale, peste standardul minim pe care îl oferă statul

Interzicerea de către Ministerul Educației a opționalelor plătite la grădiniță a intrat în atenția Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării. Președintele instituției, Csaba Asztalos, a declarat pentru Edupedu.ro că “am primit…
Vezi articolul

Radu Vancu, despre proiectul de ordonanța de urgență pentru profesori: Este vorba de o escrocherie / Eu sper că profesorii nu vor renunța. Ar fi și culmea să renunțe acum, când sunt mințiți și sfidați cu atâta nerușinare, greva sper să continue

Scriitorul Radu Vancu a declarat la B1TV că, după analiza proiectului de ordonanță de urgență publicat în dezbatere, cu oferta pentru profesori a Executivului, acesta nu conține explicit solicitările sindicatelor…
Vezi articolul

Profesorul de matematică Flavian Georgescu: În general, elevii români olimpici internațional întâmpină cele mai multe dificultăți la subiecte de combinatorică. De ce? Pentru că oricâte probleme ai rezolva, nu vei găsi două asemănătoare

Elevii români care participă la Olimpiada Internațională de Matematică (OIM) reușesc să rămână competitivi în fața unor subiecte din ce în ce mai dificile, însă, în mod constant, combinatorica rămâne…
Vezi articolul