INS: Cheltuielile unei familii cu Educația au crescut cu 40% în 2018 față de 2017

1.455 de vizualizări
Cheltuielile unei familii cu Educația: comparația cu ceilalți ani
Foto: Freepik.com
Cheltuielile unei gospodării cu Educația au reprezentat în 2018 doar 0,4% din totalul cheltuielilor de consum. În sumă nominală, asta înseamnă apoape 10 lei pe lună, potrivit celui mai recent raport al Institutului Național de Statistică (INS).  Cheltuielile cu Educația au crescut față de 2017 cu peste 40%, conform sursei citate.

Cheltuielile totale ale populaţiei au fost, în anul 2018, în medie, de 3667 lei lunar pe gospodărie (1407 lei pe persoană) şi au reprezentat 86,2% din nivelul veniturilor totale. Banii s-au dus în special pe cheltuielile de consum (62%). Consumul de bunuri alimentare a fost de 33%, urmat de bunurile nealimentare, servicii şi transferurile către administrația publică şi privată şi către bugetele asigurărilor sociale, sub forma impozitelor, contribuțiilor, cotizațiilor (31,5%), precum şi acoperirea unor nevoi legate de producția gospodăriei (hrana animalelor şi păsărilor, plata muncii pentru producția gospodăriei, produse pentru însămânțat, servicii veterinare etc.).

Cheltuielile unei familii cu Educația: comparația cu ceilalți ani

Cheltuielile pentru Educație au fost în sumă nominală de doar 9,73 de lei, față de 6,94 de lei în 2017. Creșterea cu aproape 3 lei înseamnă un plus de 40% pentru aceste cheltuieli. În ansamblul cheltuielilor de consum, Educația are parte de cea mai mică cheltuială, doar 0,4%. 

În 2016 cheltuielile pentru Educație au fost de 6,89 lei pe lună pentru o gospodărie, iar în 2015 – 7,46 lei pe lună.

Cheltuielile pentru investiții, destinate pentru cumpărarea sau construcția de locuințe, cumpărarea de  terenuri şi echipament necesar producției gospodăriei, cumpărarea de acțiuni etc. dețin o pondere mică în cheltuielile totale ale gospodăriilor populației (doar 0,5%).

Citește și: Cum arată problemele de Matematică și Științe pe care peste 30% din copiii români de clasa a VIII-a nu le-au rezolvat la TIMSS 2019, testare unde avem dublu record: cel mai mic punctaj și cel mai mare nivel de analfabetism numeric și științific din UE

Gospodăria este termenul statistic pentru familie, iar o gospodărie este formată din 2,3 persoane, potrivit metodologiei Institutului Național de Statistică (INS).

FOTO: Freepik.com


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Universitatea Babeș-Bolyai spune că a invitat-o pe Emilia Șercan să facă parte din comisia care a analizat doctoratul lui Lucian Bode și a cerut observații din partea profesorului Marian Popescu / Șercan: Am avut senzația că UBB încearcă să găsească o garanție că verdictul nu va fi contestat / Popescu: Au vrut să știe dinainte punctul nostru de vedere

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca spune, în comunicatul de miercuri prin care descrie parcursul hotărârii comisiei sale de etică în privința tezei de doctorat a ministrului de Interne, Lucian Bode, că…
Vezi articolul

Profesori de sport din Teleorman, Vrancea și Brăila, în audiență la Ministerul Educației: Săptămâna viitoare ministerul poate spune că e sustenabil să scoți profesorii de sport de la primele clase

O delegație formată din aproximativ 30 de profesori de educație fizică a fost în această dimineață în audiență la ministrul Educației, au declarat pentru Edupedu.ro reprezentanți ai Federației Sindicatelor din…
Vezi articolul

Salariul unui profesor debutant va crește cu 7,31% în 2023, spune ministrul Ligia Deca / Aceasta ar însemna o creștere a salariului net până la 2.344 de lei, un venit “incredibil de mic” – calculele senatorului Ștefan Pălărie

Salariul unui profesor debutant din învățământul preuniversitar va crește în medie cu 7,31% în 2023, a spus luni, în cadrul unor audieri desfășurate la Parlament, ministrul Educației, Ligia Deca. Potrivit…
Vezi articolul