INTERVIU Ce faci când o țară întreagă pune frână predării online? Realizezi că sunt alte rute internaționale permise de tehnologie, pentru că restricțiile mai degrabă dăunează și sunt dorite de jumătatea dintre profesori care sunt sub medie – autoarea americană Barbara Oakley

Tehnologia actuală permite tinerilor de oriunde să urmeze cursuri internaționale și să se ducă după cei mai buni profesori, condiții în care respingerea noilor modele de predare, testate în pandemie, nu e de folos decât acelora dintre profesori care văd o concurență riscantă din partea online-ului, spune, într-un interviu acordat Edupedu.ro, autoarea americană Barbara Oakley, realizatoare a unor cursuri masive deschise online (MOOCs) căutate în domeniul educației.

“Gândiți-vă astfel: jumătate dintre profesori sunt sub medie. Aceasta înseamnă că, în unele situații, dacă un profesor bun este disponibil online, cei care vor să învețe se vor îndrepta către el. Iar capacitatea tinerilor de a migra spre profesorii mai buni este o amenințare pentru mulți profesori. Și, prin urmare, reacția este adesea să spună “nu, gata cu predarea online”, spune Barbara Oakley în interviu. 

În noua economie și cu noile instrumente tehnologice, să înveți cum să înveți este un aspect esențial în educația actuală, ce trebuie inclus în formarea profesorilor, afirmă ea, autoare a unui curs pe această temă.

• Cine este Barbara Oakley? Cu o experiență ce a purtat-o prin militărie, inginerie și educație, din Antarctica până în Marea Bering, ea a discutat cu Edupedu.ro în calitate de autoare a mai multor cărți pe teme legate de educație și formare, dintre care o parte sunt publicate în România (“Mindshift. Învață să înveți altfel”) sau în curs de publicare (“Learning How to Learn”, “Uncommon Sense Teaching”). Unul dintre cursurile sale pe platforma de cursuri masive deschise online (MOOCs) Coursera, în care explică soluții să înveți cum să înveți, are până acum peste 3,1 milioane de cursanți. În prezentările sale, ea spune că, mică fiind, a fost slabă la matematică și științe, doar pentru ca, mai târziu, să ajungă doctor în inginerie și profesoară în domeniu. De-a lungul timpului, a lucrat în cadrul armatei, a studiat limbi și literaturi slave, a învățat ingineria și comunicațiile, a fost atrasă de neuroștiințe și sociologie, a lucrat ca operator radio la Polul Sud și pe traulere sovietice în Marea Bering, înainte să se dedice activităților academice și educației. Are articole publicate în New York Times și Wall Street Journal. Profilul ei detaliat – aici

În interviul cu Edupedu.ro, care a abordat chestiunea rezistenței față de adoptarea noilor tehnologii în educație, ea notează: “Ce faci când o țară întreagă pune frână predării online? În primul rând, poți să te plângi, să reclami. În al doilea rând, să realizezi că sunt alte rute, alte universități pe care românii le pot accesa online. Sunt programe online internaționale foarte bune. Când realizezi că există această competiție și că restricțiile mai degrabă le dăunează oamenilor, vezi că încercările de a pune capăt acestui model nu funcționează.”

• Barbara Oakley a discutat despre avantajele și dezavantajele educației digitale, despre cursurile și profesorii care pot ajunge la zeci de mii de studenți și care pot capta atenția cu tehnici anume, despre cum să înveți să înveți și despre învățarea pe tot parcursul vieții.

Cum schimbi modul de gândire, când sistemul din jurul tău e rezistent la schimbare

Rep.: În cartea dumneavoastră “Mindshift, învață să înveți altfel”, argumentați că, atunci când se lovesc de necesitatea să schimbe ceea ce muncesc sau învață, oamenii vor reuși să o facă într-un fel sau altul. Cum? Care e comutatorul care îi face să lase în urmă ceva și să înceapă ceva cu totul nou?

Barbara Oakley: Comutatorul este similar felului în care omul adoarme. Nu poți să adormi pentru că îți dictezi asta. Dar adormi pentru că ai obosit atât de mult încât trebuie să dormi. La fel, nu poți să dictezi modul în care vrei să se petreacă o schimbare în ceea ce faci sau înveți. Dar circumstanțele externe și modul cum gândești despre tine însuți pot să te ajute să schimbi modul de gândire, modul cum privești lucrurile și, la urma urmei, să schimbi cariera sau parcursul de învățare.

Rep.: Dar cum găsești resursele să faci această schimbare când aceste circumstanțe externe îngreunează eforturile tale de schimbare? Să discutăm aplicat – un exemplu din educația românească. În urmă cu câteva săptămâni a încetat starea de alertă Covid-19. În acel moment, educației online în învățământul preuniversitar i s-a pus, practic, cruce, la nivel decizional, până recent când a apărut o deschidere pentru educația online în cazul anumitor categorii de elevi. În universități, s-a anunțat prompt că e chiar ilegal să faci online în afara stării de alertă, deci studenții sunt obligați să revină în campus până când se va modifica legea. Cum schimbi modul de gândire, când sistemul din jurul tău e rezistent la schimbare?

B.O.: Există câteva feluri prin care poți să abordezi acest lucru. Întâi, e important să realizăm că mulți profesori se simt amenințați de școala online. Gândiți-vă astfel: jumătate dintre profesori sunt sub medie. Aceasta înseamnă că, în unele situații, dacă un profesor bun este disponibil online, cei care vor să învețe se vor îndrepta către el. Iar capacitatea tinerilor de a migra spre profesorii mai buni este o amenințare pentru mulți profesori. Și, prin urmare, reacția este adesea să spună “nu, gata cu predarea online”. 

În România, să spunem, educația online poate fi încetinită de către sistem o vreme. La nivel internațional, predarea online începe să beneficieze de mai mult respect. De exemplu, într-una dintre cele mai bune universități tehnice din SUA, Georgia Tech, au introdus la un moment dat un program online dedicat informaticii. Și nu au urmat calea majorității universităților, care, atunci când introduc un astfel de program, se gândesc: cât de mult putem să cerem? Nu, Georgia Tech a spus: vom face un program de calitate, cât de mici ar putea fi tarifele? Așa încât, la acest institut, un program de master în domeniu, față în față, costă 40.000 de dolari, dar programul online, tot de doi ani, este de 6.600 de dolari. Și obții aceeași diplomă, pe care nu scrie “e online, deci e mai prejos”. Le-au testat pe amândouă, calitatea este aceeași. Iar acum acest program online este cel mai mare program de paster din lume și atrage 10% dintre studenții de la informatică din SUA. E un program foarte bun. Și sunt multe alte exemple că predarea online poate fi în diverse situații la fel de bună sau mai bună decât cea față în față.

Ce faci când o țară întreagă pune frână predării online? În primul rând, poți să te plângi, să reclami. În al doilea rând, să realizezi că sunt alte rute, alte universități pe care românii le pot accesa online. Sunt programe online internaționale foarte bune.

Când realizezi că există această competiție și că restricțiile mai degrabă le dăunează oamenilor, vezi că încercările de a pune capăt acestui model nu funcționează. Oamenii încep să realizeze că, la predarea față în față, poți să ai mulți profesori slabi și cu ei trebuie să înveți. În unele sisteme online, dacă ești un profesor slab, studenții nu sunt obligați să-ți urmeze cursul. Deci acolo poți găsi multi profesori mai buni.

Nu în ultimul rând: sportivul meu preferat este Julius Yego. Tot timpul și-a dorit să învețe să arunce sulița. Dar era din Kenya, acolo nu se practica aruncarea suliței, nu găseai instructori buni în toată Kenya, iar el nu-și permitea să meargă în străinătate să învețe. Așa că a început să urmărească instructori pe YouTube. Și urmărind astfel de clipuri și antrenându-se singur, a ajuns campion mondial la aruncarea suliței. E uimitor ce poți face online, cu profesori buni. 

Iar la nivel de liceu, cel mai bun liceu din lume este, în opinia mea, tot unul online – Stanford Online High School. Deci cred că se pot face foarte multe ca să afli cum poți să creezi modalități bune de predare online. În acest moment, către acest lucru îmi concentrez și eu atenția: cum să predai mai eficient online.

Rep.: Cum, mai precis? Cum predai mai eficient online? Care este esența, în opinia dumneavoastră? 

B.O.: Să dau câteva exemple, fără vreo ordine anume. Dacă aș sări pe masa aceea și aș începe să vă vorbesc, ați fi atent la ce spun? Probabil, pentru că v-ați întreba ce m-a apucat. V-ar lua prin surprindere. Ei, astfel de surprize, lucruri neașteptate determină eliberarea de dopamină în creier, iar dopamina influențează conexiunile de gândire. Deci acțiunile neașteptate pot ajuta la învățare. Evident, nu mă pricep la sărituri pe masă, dar online se pot face tot felul de lucruri distractive, surprinzătoare – nu tot timpul, doar din când în când, pe parcursul unui curs. Aceasta îi ajută pe elevi să urmărească.

Pe de altă parte, fiecare curs pe care îl predau e cel mai bun curs pe care l-am ținut vreodată, pentru că este întocmit cu foarte mare atenție. Folosesc animații care să prezinte diverse idei, iar 5 minute de curs pot să însemne și cinci zile de muncă de pregătire.

Despre artificii tehnice, deschidere și profesori pricepuți, online vs. față în față

Rep.: Dar, în fond, se poate spune că astfel de lucruri sunt valabile și pentru predarea față în față. Și eu am avut profesori care captau atenția prin tot felul de artificii și știau cum să o facă…

B.O.: Da. De fapt, astfel de profesori sunt destul de rari. Iar în școala față în față un astfel de profesor poate să predea unui număr de 30 de elevi, poate unui număr de 100 și ceva de studenți, în cazul universităților. Dar se poate ca acești profesori să predea unor zeci de mii de studenți. 

Un profesor pe care l-am avut începuse să comenteze la un moment dat, într-o conferință despre predarea online: să predai în cadrul unor cursuri masive deschise online (MOOCs) nu are nicio legătură cu predarea față în față, spunea el. Ne-a spus acest lucru timp de jumătate de oră, cu poza unei cărți de-ale lui lângă el. Jumătate de oră a spus acest lucru, fără să spună nimic care să capteze atenția, interesant. Dar care era experiența lui cu școala online? Nu știa nimic despre predarea eficientă online, evident că experiența sa personală online nu era una bună, deoarece nu știa cum să predea online

Un alt aspect foarte important în acest tip de predare: când ești atent la mine, te concentrezi să fii atent. Îți folosești voința pentru asta. Acum, să spunem că auzim un zgomot în depărtare. Amândoi ne-am uita acolo, senzorial am fi forțați să fim atenți la acel loc. Nu ai nevoie de voință ca să fii atent acolo. Același lucru poate fi folosit online. În aceeași manieră, se poate folosi mișcarea: și în activitățile cu prezență fizică se folosesc mișcări pentru a atrage atenția. Dar în online, dacă te apleci spre cameră, în mintea fiecăruia dintre cei care te urmăresc se activează circuite, acele circuite care te ajută să evaluezi cât de repede se mișcă ceva în direcția ta. Din perspectivă evoluționistă, ceea ce se îndreaptă spre tine te poate ucide. Din perspectivă educațională, lucrurile nu au nimic înfricoșător, dar astfel pot fi activate mecanisme ale atenției. Prin intermediul ecranului este foarte ușor să faci acest lucru. Online, e mult mai ușor să folosești astfel de artificii de captare a atenției, mai ales cu un video bine editat, decât să menții atenția elevilor stând în fața lor, în clasă.

Rep.: În educație – să spunem, la nivelul învățământului superior – care credeți că va fi impactul acestor lucruri asupra modului cum se desfășoară predarea?

B.O.: Era o glumă mai veche: să muți o universitate e ca și când ai muta un cimitir – nu te poți aștepta la vreun ajutor din partea locatarilor. Pentru moment, mulți profesori ar face orice ca să încetinească extinderea învățării online, pentru că e ceva ce intră în concurență cu ce fac ei. Dacă un profesor e mai bun ca tine, iar acel profesor e online, studenții îl vor căuta pe el. Deci vor fi multe discuții, în continuare, că online-ul nu este bun. Chiar dacă am văzut, în criza globală Covid, că se poate face bine și educație online.

Rep.: Dar au fost și multe critici la adresa acesteia, inclusiv din partea elevilor și studenților, de exemplu pentru faptul că le lipsea experiența contactului direct.

B.O.: Există astfel de critici, foarte multe îndreptățite. Sunt numeroase lucruri bune în contactul direct cu colegii. Dar sunt multe alte lucruri care trebuie luate în calcul. La un moment dat, o elevă de clasa a 8-a, Veronique Mintz pe numele ei, a scris un articol de opinie pentru New York Times, care scria că, la școală, cea mai mare parte din timp trebuia să îndeplinească sarcini de grup, dar profesorii nu știau să controleze grupurile, copiii erau haotici și nu se prea putea învăța mai nimic. Apoi, scria ea, a venit Covid și, la distanță, învățarea era în opinia ei mult mai bună, pentru că elevii nu se mai băteau, nu mai făceau gălăgie în fața unor profesori care nu știau ce să mai facă.

Există această imagine că predarea față în față este o lume perfectă, în care elevii interacționează între ei foarte frumos și stau cuminți în clasă, unde le predă un profesor foarte bun. În lumea reală, nu prea se întâmplă așa. După cum spuneam, jumătate dintre profesori sunt sub medie, iar această medie poate să fie foarte scăzută, mai ales în zone rurale unde e, poate, dificil să atragi profesori buni. Deci sunt diverse situațiile în care copiii pot învăța mult mai bine cu ajutorul unor soluții online.

În plus, să nu uităm cine insistă pe faptul că elevii vor să aibă interacțiuni față în față la școală. De multe ori…

“Ceea ce e important pentru studenți este posibilitatea de a alege”

Rep.: Sunt studii, mai ales studiile din primul an de pandemie, în care acest lucru era spus chiar de elevi, iar la studenți principalul motiv să se plângă era lipsa experienței vieții de campus…

B.O.: Dar cine a realizat acele studii?

Rep.: Diverși, firme de consultanță…

B.O.: Firme care lucrează pentru și cu universități, care beneficiază (de pe urma acestui argument – n.red.). Nu prea sunt studii care să spună ceea ce scria Veronique Mintz în acel articol.

Rep.: De fapt, în România chiar recent o universitate care se opune revenirii la predarea față în față a publicat un sondaj realizat printre studenții săi, dintre care 75%, la nivel de licență, doreau să rămână online.

B.O.: Cred că ceea ce e important pentru studenți este posibilitatea de a alege. Le place să interacționeze unul cu altul. Dar și multe lucruri sunt mult mai ușoare în online: nu e nevoie să plătești chirie, pe benzină, nu pierzi timp mergând la școală și înapoi. Mulți studenți ar prefera online. 

Să dau un exemplu, al unui profesor foarte bun de geografie culturală. Era atât de popular, încât cursurile lui aveau o audiență tot mai mare, până în punctul în care 3.000 de studenți erau înscriși la cursurile lui săptămânale și la fața locului trebuia să fie prezentă poliția, pentru controlul mulțimilor. E un profesor extraordinar, e știut pentru tot felul de artificii la ore. Și la un moment dat a spus: voi face cursuri online. Și I s-a spus: nici să nu te gândești, ești incredibil așa cum predai față în față, nimeni nu s-ar uita la tine online. Dar a dorit să încerce. În doi ani, mai nimeni nu mergea la cursurile lui față în față, doar câteva zeci de studenți. Deci a renunțat și a continuat doar online, cursurile lui online fiind preferate de studenți, care obțineau și așa 99% din ceea ce el putea preda față în față.

Nu spun că online-ul este categoric cea mai bună opțiune orice ar fi. Dar spun că mulți profesori au un interes personal să preseze pentru întoarcerea la clase după vechiul model.

Unde găsești resurse să diversifici ceea ce faci și înveți

Rep: O chestiune pe care o abordați în cărțile dumneavoastră este nevoia pe care spuneți că oamenii o au să își diversifice lucrurile pe care le învață și pe care știu să le facă, să nu urmeze un singur traseu, ci două sau mai multe, inclusiv prin învățare pe tot parcursul vieții, pentru că asta este necesar în noua economie. În România, multă lume vorbește despre învățarea pe tot parcursul vieții, dar puține se și fac, pentru că au fost identificate obstacole: lipsa de informații, lipsa de stimulente, capacitatea inadecvată. Cum ar putea cineva să diversifice ceea ce învață sau poate să muncească, dacă îi sunt atât de limitate opțiunile?

B.O.: Trebuie să te gândești tot timpul la stimulente, dar și care sunt beneficiile unei astfel de acțiuni. Pentru că oamenilor le e greu să realizeze cât de rapid se schimbă lumea. Ei într-un fel realizează, dar e complicat și pot să și rămână prinși în capcane ale carierei. 

Eu, de exemplu: Am făcut tot ce mi s-a spus să fac. Am învățat. Doar că, elevă fiind, am crezut că nu pot să învăț matematică și științe, era ideea aceasta că singurii buni la matematică sunt cei care au o înzestrare genetică pentru așa ceva. 

Oamenii nu realizează că și cei care învață încet pot fi la fel de buni, dacă nu mai buni decât cei care învață rapid. Două lucruri sunt necesare: să nu te “arunci”, să te gândești că trebuie să schimbi radical ceea ce faci, poți să începi pas cu pas, cu un curs pe care să îl încerci să vezi dacă te ajută într-o direcție. După ce am lucrat în armată, a trebuit să îmi întrerup tot ce făceam în viață și să merg la universitate, să-mi schimb mintea așa încât să învăț matematică și științe. Acum nu mai e nevoie să întrerupi totul în viață, poți face cursuri online, oriunde și oricând. Trebuie doar să îți aloci un timp pentru asta să te gândești la ce stă în calea obiectivelor tale și să elimini acele obstacole – să scoți televizorul din priză când știi că a doua zi ai de învățat. Treptat, începi să-ți schimbi și gândirea, să îți îndrepți gândurile spre carieră și spre ceea ce înveți nou, lucru mult mai facil acum, cu atât de multe cursuri online existente.

Rep.: Astfel de cursuri pot să te și ajute să te minți singur, căci e mai ușor să te minți “online” decât prin cursuri față în față. Că veni vorba, aceasta este o problemă reală și în învățământul românesc: există locuri în învățământul superior unde e preferată predarea online tocmai pentru că ar fi mai ușor din punct de vedere al participării, e mai facilă copierea… E o altă perspectivă față de cea dominată de avantaje pe care o descrieți.

B.O.: Lucrez îndeaproape cu platforma Coursera pe teme de fraudă. Frauda este în online asemenea celei din educația față în față, e o chestiune foarte gravă. Tehnic vorbind, lucrurile devin tot mai sofisticate pentru prevenirea copierii, însă nu există soluții 100% sigure de prevenție – nici online, nici față în față. Sunt de acord că, în timpul pandemiei Covid, în multe universități mai puțin pregătite frauda a s-a petrecut în mai mare măsură. Dar cred că, în ansamblu, lucrurile se îmbunătățesc și din acest punct de vedere.

Să înveți cum să înveți e necesar să facă parte din formarea inițială a profesorilor

Rep.: Unul dintre punctele principale de interes pentru dumneavoastră, în prezent, este chestiunea învățatului cum să înveți. O altă temă discutată și în România, dar în privința căreia se petrec foarte puține lucruri aici. Cum ar putea elevii și tinerii să învețe cum să învețe, când lipsesc resursele în acest sens la nivel de sistem, când sistemul de educație nu îi sprijină?

B.O: Foarte ușor, să-mi caute cursurile pe Coursera, care sunt gratuite și pot fi folosite oriunde [râde].

Rep.: A învăța să înveți este considerată o competență-cheie în zilele noastre, organizații precum OCDE pledează ca ea să devină unul dintre pilonii educației. În România, cum poți să te îndrepți spre așa ceva? Nu poți să spui fiecărui elev să urmărească un curs al Barbarei Oakley și cu asta basta.

B.O.: Aceeași problemă este și în SUA, unde sunt aproximativ 13.000 de districte școlare, nu poți să spui tuturor asta este tot ceea ce trebuie să faci ca să înveți să înveți. Este o problemă mai largă, cea a schimbării sistemelor de educație…

Rep.: Ar trebui profesorii să îi învețe pe elevi cum să învețe?

B.O.: Fără îndoială! Sunt lucruri care pot fi integrate în clasa a 3-a, a 4-a, a 5-a, câte puțin, câteva ore pe trimestru, care ar produce efecte majore. Dar nu trebuie spus o dată și gata, copiii uită. Le repeți, iar de fiecare dată, an de an, mai adaugi puțină informație.

Rep.: De unde ar trebui să obțină profesorii pregătire în acest sens?

B.O.: Ar trebui să fie inclusă în formarea lor inițială. Și spun asta pentru că multe dintre lucrurile pe care oamenii le spus ca fiind de bun simț în educație sunt greșite! De exemplu, în SUA există această mișcare masivă a celor care afirmă: nu-i lăsați pe copii să facă exerciții la matematică, pentru că le ucideți creativitatea. E o nebunie. În orice alt domeniu – dacă vrei să înveți să cânți la chitară, trebuie să faci exerciții, dacă vrei să înveți o altă limbă, trebuie să faci exerciții. Antrenamentul produce conexiunile pentru memoria de lungă durată, care e la baza învățării. Dar există această mișcare nebunească, potrivit căreia exact în cazul matematicii n-ar trebui să te antrenezi. Dacă nu înțelegi cum funcționează structurile care produc învățarea, faci greșeli atunci când îi înveți pe alții cum să învețe, poți să spui lucruri precum “nu e nevoie să îți amintești de treaba asta, pentru că poți să o cauți oricând”. Aș putea să vorbesc românește dacă ar trebui să caut tot timpul în dicționare? Bineînțeles că nu. E nevoie e structură. Și cu cât înțelegi mai bine cum învață creierul, cu atât vei fi un profesor mai bun, cu atât mai buni vor fi elevii tăi.