INTERVIU Jean-Marie Lehn, laureat Nobel pentru Chimie: Poate există prea multe îngrijorări privind buna educație, părinții se îngrijorează prea mult în legătură cu succesul copiilor, ar trebui să-i învețe să facă lucruri ei înșiși / Studenții – ajutați să învețe să gândească pe cont propriu

„Ce aș spune eu că trebuie să le fie transmis tinerilor: fă un lucru tu însuți, vezi ceea ce te interesează pe tine. Și cred că părinții se îngrijorează prea mult în legătură cu succesul copiilor lor”, crede Jean-Marie Lehn, laureat Nobel, despre tendințele din educația actuală. Părinții și, mai târziu, școala și universitatea „ar trebui să-i învețe pe copii să facă lucruri ei înșiși, să preia inițiativa”, iar când ajung studenți „să învețe să gândească pe cont propriu”, spune el într-un interviu acordat Edupedu.ro.

„Ce mi s-a întâmplat mie când eram student: profesorul ne ținea prelegeri, dar apoi mergeam să citesc cărți despre cele prezentate. Pentru că un profesor vorbește o oră și ceva, dar informațiile sunt mult mai extinse. Deci trebuie să preiei inițiativa, nu să aștepți să ți se livreze informații. Iar acest lucru este cu atât mai important acum, când avem aceste mașini”, comentează Jean-Marie Lehn în cadrul interviului, arătând spre telefonul mobil..

Jean-Marie Lehn este laureat al premiului Nobel pentru Chimie (1987), premiu obținut alături de alți doi cercetători, Donald J. Cram și Charles J. Pedersen, pentru munca depusă în sinteza criptanzilor, fiind întemeietor al domeniului știut drept chimie supramoleculară. Este „domeniul relațiilor intermoleculare, un fel de sociologie moleculară, în care interacțiunile definesc comportamentul populațiilor de molecule”, după cum explica el în discursul de acceptare a titlului de Doctor Honoris Causa pe care, pe 11 aprilie, l-a primit din partea Universității de Vest din Timișoara.

• Acum în vârstă de 83 de ani, Jean-Marie Lehn își continuă activitățile științifice și lucrul cu doctoranzii, activități pe care le-a dezvoltat în diverse zone ale chimiei după ce, pentru munca de cercetare depusă în tinerețe, a devenit, în 1987, laureat al premiului Nobel – aici sunt câteva detalii despre munca sa din deceniile recente.

Jean-Marie Lehn, ajuns chimist după ce, în adolescență, fusese atras mai mult de limbi străine și filosofie, dar și de muzică – pe care o practica tatăl său – a discutat cu Edupedu.ro despre rolul cercetării și gândirii pe cont propriu într-o lume unde dictează tot mai mult „mașinăriile”, despre ce este important în educația tinerilor și de ce este esențial să rămâi deschis în dialogul ideilor. 

Pentru că, după cum spune el, studenții de acum „deodată constată că sunt liberi, iar unii dintre ei sunt tulburați, pentru că au fost mereu obișnuiți să fie ghidați. (…) Trebuie să învețe să gândească pe cont propriu și să fie responsabili pentru ei înșiși”.

Despre legăturile cu România, cercetarea românească și banii necesari pentru proiecte

Rep.: Înainte de toate, felicitări pentru primirea titlului de Doctor Honoris Causa al Universității de Vest din Timișoara. Păreți a fi un prieten al acestei țări – vizitați în România de peste 50 de ani. Ce vă face să reveniți?

Jean-Marie Lehn: Când te invită oameni din domeniul tău de activitate, ai de ales cui să-i răspunzi. Oamenii care pleacă din România sunt, de obicei, cei mai buni. Acest lucru nu este bun pentru țară, dar oferă o imagine asupra lucrurilor.

Principalii colaboratori din România pe care i-am avut au fost, cu toții, foarte buni. Chiar dacă sunt sigur că nu toți chimiștii din România sunt buni, e ca în orice altă țară, sunt oameni buni și mai puțin buni.

Am început să vin aici în mod cu totul special. În 1969, acum foarte multă vreme, a fost o întrunire organizată de o companie americană care vindea spectrometre RMN. Compania Varian avea sediul în California, dar avea o unitate în Elveția. A organizat o întâlnire aici și m-au invitat, eu fiind responsabil cu spectroscopia RMN la Strasbourg. Așa a început să-mi placă de România. Dar atunci erau vremuri cu totul diferite…   

Rep.: În acele vremuri, chimia era la mare preț în România. Până și soția lui Ceaușescu se pretindea chimistă…

Jean-Marie Lehn: Marele chimist român al acelor vremuri era Nenițescu (Costin D. Nenițescu – n. red.). Toată lumea îl știa pe Nenițescu.

Rep.: În prezent, având în vedere că v-ați păstrat interesul și ați continuat să reveniți în România, cunoașteți vreo realizare românească în domeniul chimiei, relevantă la nivel internațional? Există multă cercetare în domeniul industrial, de exemplu. Dar în cercetarea științifică? 

Jean-Marie Lehn: Cred că da. Este Marius Andruh, cu proprietățile magnetice ale compușilor. E Ionel Haiduc la Cluj, el are lucrări foarte importante în privința unor aspecte ale chimiei supramoleculare.

Rep.: Dar ce lucruri relevante internațional se petrec în acest moment în România, în domeniul chimiei? Iar dacă nu se întâmplă, ce credeți că ar putea schimba situația?

Jean-Marie Lehn: Cred că un test important, acum, pentru țările din Europa Centrală este câte granturi oferite de Consiliul European pentru Cercetare (ERC) obțin oamenii.

Rep.: Deci spuneți că este nevoie de granturi pentru a face lucrurile să evolueze. 

Jean-Marie Lehn: Da. Înainte de toate, ai nevoie de bani, bineînțeles. Iar acest sistem ERC a fost foarte, foarte productiv pentru știința europeană, deoarece a schimbat perspectiva dinspre sprijinul oferit instituțiilor către sprijinul oferit proiectelor. 

În Franța a existat o opoziție puternică, inclusiv din partea sindicatelor, pentru că acestora nu le place modelul. Proiectele conduse de o persoană sau de un grup restrâns nu arată a ceva egalitarist. Iar în Franța continuă să fie sprijinite instituțiile, infrastructura etc… Acestea sunt, normal, necesare, dar la începuturile ERC nu a fost prea mult pe plac libertatea oferită unui laborator sau unei persoane. În unele cazuri, când cineva câștiga un grant ERC – iar acesta este de obicei substanțial, o sumă mare, două milioane de euro spre exemplu – instituția încerca să capteze banii, să preia grantul. Ceea ce nu este permis.

Principiul RC este ca tu, ca persoană, sau grupul tău sau proiectul tău să primească finanțare, nu să se dilueze finanțarea către o întreagă instituție.

Propriile cercetări: „Lacătul și cheia” și căutarea stării stabile – o „magie care nu e deloc magie”

Rep.: Ați primit premiul Nobel… 

Jean-Marie Lehn: Cu multă vreme în urmă…

Rep: Totuși, puteți explica, succint, cititorilor noștri ce ați făcut pentru a-l obține? Cititorii noștri sunt oameni școliți, cei mai mulți sunt profesori, dar puțini știu, probabil, ce anume ați realizat. 

Jean-Marie Lehn: Imaginea este foarte simplă. Conceptul propus de Emil Fischer – „lacăt-cheie” – este foarte simplu, poate fi înțeles de oricine. Unele molecule sunt ca un lacăt, iar altele sunt cheia, iar atunci când se potrivesc laolaltă, ele produc o acțiune. De exemplu, un medicament: când iei un medicament de la farmacie, el este o cheie pentru un lacăt biologic. Simplific foarte mult, bineînțeles, pentru că lucrurile sunt mult mai complicate. Dar aici este esența. 

Rep.: După ce ați obținut cea mai cunoscută recunoaștere internațională, ați continuat să vă diversificați cercetările către noi domenii. Care sunt acestea? 

Jean-Marie Lehn: De fapt, mai întâi am continuat în domeniul chimiei fizice. Dar am fost mereu interesat să mă întorc, să fac mai multă chimie biologică – proprietăți biologice, funcții biologice, să înțeleg aceste lucruri în termenii chimiei.

Deci, după lucrul inițial în domeniul recunoașterii moleculare, „lacăt-cheie” și alte asemenea, am început și studiul autoorganizării și autoasamblării. Pentru a înțelege acestea, avem exemplul virusului, care se formează spontan. Adică, dacă o structură este corectă, atunci interacțiunea dintre suprafețele pieselor orientează piesele în așa manieră încât ele formează automat întregul. Pare un miracol, o magie, dar nu e deloc magie. Este vorba despre construcția corectă, forma corectă și interacțiunile corecte.

Este un caz interesant pe care îl menționez uneori în prezentări, pentru a explica modul cum se autoasamblează lucrurile. Unele virusuri sunt sferice, precum o roșie. Și se formează din molecule care sunt ușor convexe, iar acestea se asamblează așa încât să formeze, în final, o sferă. Un grup de cercetare din Haifa a făcut acest lucru folosind plastic – la dimensiuni normale, cu piese vizibile, nu era nevoie de microscop. Și au făcut piese de plastic sub forma unor secțiuni de sferă, le-au amestecat. Le-au pus mici magneți în capetele unde se asamblează aceste piese, după modelul unui virus, doar că acesta era un model de plastic. Iar când amesteci, obții o sferă. Au mers mai departe și au folosit piese de plastic roșu și de plastic verde, de dimensiuni diferite, așa încât să fie și mai dificil. A trebuit să amestece mai mult. Dar în final obții o sferă roșie și una verde. Aceasta înseamnă că lucrurile caută starea cea mai stabilă și câștigă mereu efortul de a obține starea cea mai stabilă. 

Despre idealism și organizare: „Aceasta m-a interesat în privința chimiei”

Rep.: Pe dumneavoastră ce v-a determinat să căutați „starea cea mai stabilă”, la nivel personal, în domeniul chimiei, având în vedere că, în tinerețe, la liceu, ați studiat limbile și filosofia, înainte de a intra pe făgașul chimiei? Cât de ușoară a fost trecerea de la un lucru la un cu totul alt lucru?

Jean-Marie Lehn: Au fost mai mulți pași. Doream să studiez filosofia la facultate, dar în Franța, în acele vremuri – nu știu dacă este valabil și acum sau nu – pentru a urma cursuri de filosofie trebuia să treci un examen de științe. Și pentru că nu eram foarte sigur ce doresc am zis să încep cu știința, așa încât să pot apoi să mă îndrept fie către filosofie, fie către științe. Și am constatat că domeniul chimiei este foarte interesant, cu atât mai mult cu cât, așa cum fiecare dintre noi are un fel de a gândi, eu apreciez organizarea. Iar chimia este foarte organizată: ai categorii de obiecte care au proprietăți înrudite, așa cum reiese din tabelul lui Mendeleev. Pentru mine asta a fost foarte atractiv, deoarece părea să aibă și putere de predicție. Dacă ai o corelație, din acea corelație poți să încerci să obții o regulă, iar atunci obții putere de predicție. Aceasta m-a interesat în privința chimiei: organizarea. 

Un alt lucru care a fost de interes, pe când făceam experimente acasă la părinți și trebuia să cumpăr compuși: faptul că poți transforma un obiect în altul. Precum vorba lui Lavoisier: „Nimic nu se pierde, nimic nu se creează, totul se transformă”.

Rep.: Dar cum era școala, cât accent punea să formeze elevii pentru o carieră sau alta, într-o lume care se concentra pe nevoile pieței? Cât de ușor a fost să vă schimbați orientarea? 

Jean-Marie Lehn: Nu mă interesau nevoile pieței. Nici nu știam ce înseamnă asta. OK, oamenii sunt acum mult mai interesați de aceste lucruri. Eu nu mi-am pus problema, mă interesau unele lucruri și când te interesează ceva, aia e – continui să lucrezi și încerci să faci ce dorești să faci. Acum, evident că este adevărat, dar pe mine nu mă preocupau aceste lucruri.

Rep.: Deci nu vă preocupa ce urma să faceți – slujbă, trai, continuarea studiilor?

Jean-Marie Lehn: Mi-am dorit să fac cercetare. Drept urmare, am făcut ce a trebuit pentru a realiza acest lucru, adică am obținut un doctorat. Acum sunt mult mai mulți oameni, probabil e mai dificil. Dar îmi doream să fac cercetare, iar acest lucru era, probabil, foarte idealist, nu erai cu picioarele pe pământ, erai om cu capul în nori. Două lucruri contau: cunoașterea, învățarea, înțelegerea, respectiv să nu mă îngrijoreze prea multe lucruri. Dar, bineînțeles, aveți dreptate, la sfârșitul lunii ai nevoie și de un salariu.

În vremea „mașinăriilor”, „încerc să îi fac pe studenți să simtă responsabilitatea propriei vieți”

Rep.: În prezent lucrați cu mulți tineri? Care sunt diferențele, în ceea ce-i privește?

Jean-Marie Lehn: Încă am un laborator, am unul și în China. Când lucrezi cu doctoranzi, ai o responsabilitate foarte importantă, pentru că ei vin să lucreze cu tine la o vârstă de mare impact pentru viața lor, când au douăzeci și ceva de ani. Când vin în laborator pentru studii, ei vin, de obicei, de pe băncile școlii, iar la școală sunt învățați ce să facă. Profesorul le spune: fă asta, asta sau asta. Deodată, ei constată că sunt liberi, iar unii dintre ei sunt tulburați, pentru că au fost mereu obișnuiți să fie ghidați. Este de datoria directorului de cercetare să ofere idei, să călăuzească, să le spună încotro să o ia, dar au mult mai multă libertate, inițiativa le aparține într-o măsură mult mai mare, ceea ce impresionează. Când vin la tine studenți doctoranzi, trebuie să învețe să gândească pe cont propriu.

Rep.: Și care sunt principalele mesaje pe care le transmiteți pentru a-i ajuta să păstreze o minte deschisă, mai ales celor care vin cu așteptări să fie dirijați?

Jean-Marie Lehn: Să fie responsabili pentru ei înșiși. Bineînțeles, într-un laborator directorul este cel care inspiră și care discută cu ei, dar ei trebuie să învețe să lucreze pe cont propriu. De exemplu, ce mi s-a întâmplat mie când eram student: profesorul ne ținea prelegeri, dar apoi mergeam să citesc cărți despre cele prezentate. Pentru că un profesor vorbește o oră și ceva, dar informațiile sunt mult mai extinse. Deci trebuie să preiei inițiativa, nu să aștepți să ți se livreze informații.

Iar acest lucru este cu atât mai important acum, când avem aceste mașini [arată către telefonul mobil]. E o problemă, pentru că oamenii se bazează pe calculatoare, pe datele din calculatoare, care sunt automatizate. Ai foarte multă informație, dar inițiativa personală este, cred, cea care contează atunci când studiezi o materie, când mergi la facultate. E într-o mai mică măsură cazul liceului, când încă ești elev. Dar, la un moment dat, trebuie să-ți iei viața în mâini. Și asta le spun studenților. Avem o vorbă – „cum îți așterni, așa dormi”. 

Tu îți faci viitorul. Încerc să îi fac să simtă responsabilitatea propriei vieți, să nu se bazeze pe alții. Normal. E bine să ai un prieten apropiat – în liceu, de exemplu, aveam un profesor foarte bun, după tiparul celei de-a Treia Republici, educație pentru tot poporul… Și ne lua pe unii dintre noi, în școala primară, după ore și ne preda suplimentar, pentru a ne ajuta să ne integrăm mai bine în liceu. Era foarte important ce făcea și o făcea gratis, ca să spun așa. Dar, fără să realizezi imediat – vei realiza la un moment dat – totul depinde de tine. Viitorul depinde de tine însuți.

Acest lucru trebuie conștientizat de cei tineri – să nu se bazeze doar pe ce le spun profesorii, să asimileze ce le spun ei și gata. Sunt profesori slabi și profesori buni. Dar apoi trebuie să-ți faci propriile teme, să studiezi ceea ce te interesează. Iar dacă te pasionează ceva, trebuie să urmezi acel lucru, deoarece vei avea mai mult succes. Și dacă ți-ai propus și un scop înalt să faci acel lucru, atunci ești cu adevărat norocos.

„Poate că există prea multe îngrijorări în legătură cu o bună educație”

Rep.: Mașinăriile, tehnologia ne oferă impresia falsă că știm lucruri? 

Jean-Marie Lehn: Din anumite puncte de vedere, da. Acesta [arată către telefon] este ca o colecție de cărți. Și e foarte rapid. Eu fac parte dintr-o generație care s-a bazat pe cărți, nu aveam aceste mașinării, deci trebuia să mergem la bibliotecă pentru a căuta lucrări, lua multă vreme să faci asta. Acum, ai un motor de căutare extrem de puternic, cu ajutorul căruia poți căuta tot ceea ce te interesează. E o chestiune foarte puternică. Dar trebuie să înțelegi că este doar un instrument, o unitate de stocare a informației. Mai departe, este treaba ta să stabilești: ce vei face cu acea informație? 

Rep.: Care credeți că sunt principalele probleme din sistemele de educație europene, în prezent? Sunt copiii educați mai bine decât obișnuiau să o facă părinții și profesorii, când erați dumneavoastră tânăr?

Jean-Marie Lehn: Poate că există prea multe îngrijorări în legătură cu o bună educație. Ce aș spune eu că trebuie să le fie transmis tinerilor: fă un lucru tu însuți, vezi ceea ce te interesează pe tine. Și cred că părinții se îngrijorează prea mult în legătură cu succesul copiilor lor. Ar trebui să-i învețe pe copii să facă lucruri ei înșiși, să preia inițiativa. Nu să aștepte să primească ceva de mâncare, ci să-și pregătească ei înșiși cina. 

Priorități în cercetare: „Energia este răspunsul pentru tot”

Rep.: În prezentarea dumneavoastră [susținută la Universitatea de Vest din Timișoara] ați atins mai multe teme actuale – organismele modificate genetic, puterea nucleară și altele. Acum, economia globală se confruntă cu numeroase probleme de care se leagă într-un fel chimia și științele conexe, în preocuparea de a asigura resurse – că vorbim despre transporturi, energie, alimentație etc… Ce domeniu de cercetare credeți că este cel mai important în acest moment, pentru a aborda aceste probleme, în varietatea lor?

Jean-Marie Lehn: Energia este răspunsul pentru tot. Dacă ai energia necesară, poți să faci ce vrei. Să spunem că apare problema apei – oameni care spun: „nu mai avem apă!” Or, în Arabia Saudită, se folosește apă de mare, după un proces prin care se extrage sarea. Dar e nevoie de multă energie.

Problema e cum obții acea energie. Există petrol, dar nu e considerat a fi o resursă bună, din cauza dioxidului de carbon. Sunt altele – sistemele hidroelectrice, vântul… Dar, în cazul lor, apare problema dacă sunt sau nu fezabile economic. Și cred că mulți oameni își formează opinii greșite.

Să luăm exemplul mașinilor electrice. Deoarece nu mai folosesc petrol, ai nevoie de electricitate, dar trebuie să produci acea electricitate. Germanii realizează, acum, că această idee de a trece complet la mașini electrice până în 2035 nu este fezabilă. Nu este posibil, pentru că nu există suficient litiu pentru baterii, de exemplu. Am luat un taxi în Germania, era o mașină electrică, așa că l-am întrebat pe șofer: ok, e mașină electrică, dar cât cântărește bateria? Șase sute de kilograme. Eu cântăresc o zecime din cât cântărește o baterie! Dacă, pentru a duce un om dintr-un loc în altul trebuie să cari atâta greutate, asta nu este rezonabil economic. Petrolul este mai ușor, ai nevoie doar de 50 de litri. Ideea decarbonatării este una foarte bună, dar nu o poți aplica înainte să devină un proces rezonabil (…). 

Pe de altă parte, opțiunea Germaniei de a renunța la energia nucleară este precum amputarea propriului picior. Oamenilor le este teamă din cauza problemelor din trecut, precum Cernobîlul. Dar, de fapt, situația e mult mai complexă. La Fukushima, de exemplu, nicio persoană nu a fost ucisă de elemente nucleare. Tsunami-ul a fost cel de vină. (…) Știu că domeniul nuclear poate fi periculos, dar și șofatul poate fi periculos. Pe de altă parte, nuclearul îi atinge pe mult mai mulți oameni (…).

Deci, energia: trebuie să fim rezonabili, raționali și să folosim ce avem la îndemână, dar nu știu, încă, dacă unele lucruri sunt funcționale economic în acest moment. Morile de vânt – sunt ele fezabile? Sistemele fotovoltaice sunt alte instrumente care pot fi foarte bune, lași soarele să producă electricitate, dar, iarăși, nu știu cât de fezabilă este economia fotovoltaicelor. Apoi, stocarea este foarte importantă. Oamenii se gândesc la electroliza apei pentru a produce hidrogen, iar când ai nevoie de energie îl recombini cu oxigenul. E rezonabil, dar trebuie să faci acest procedeu și sunt pierderi. Toate acestea sunt foarte complicate și nu poți, să zicem, să spui pur și simplu “nu mai vreau energie nucleară”, trebuie să fii foarte atent.

Despre credință, lipsa ei, convingeri și deschiderea pentru dezbatere. Chimie vs. filosofie

Rep.: Vorbind de deschidere către altceva, pe internet circulă o poveste cum că, la un moment dat, ați vorbit la o conferință din Egipt despre faptul că sunteți ateu…

Jean-Marie Lehn: Egipt… e o temă foarte sensibilă acolo…

Rep.: E adevărată povestea?

Jean-Marie Lehn: Nu-mi place să rănesc oameni, este treaba fiecăruia ceea ce crede el. Întâi: oamenii nu ar trebui să impună aceste lucruri altora. În al doilea rând: ca om de știință, mă bazez pe dovedirea lucrurilor. Nu există dovadă că Dumnezeu există, deci nu simt nevoia de a crede. Pe de altă parte, dacă ai o credință religioasă puternică, aceasta îți dă putere. De fapt, în taberele de concentrare, oamenii care au supraviețuit au reușit să o facă, adesea, deoarece credeau în ceva, iar credința te face mai puternic. Lipsa credinței este o problemă, pentru că-ți pui tot timpul întrebări, iar dacă te gândești la sfârșitul jocului, e foarte trist. Să spui că, atunci când mori, nu mai exiști… de fapt că devii elemente, devii carbon, oasele devin fosfat de calciu, se produc amoniac, apă și altele… 

Nu îmi amintesc exact ce s-a întâmplat atunci [la evenimentul care ar fi avut loc în Egipt], dar știu că oamenii trebuie să mă fi întrebat dacă eu cred în Dumnezeu sau într-o religie. Probabil am spus că nu, pentru că ăsta este adevărul.

Rep.: Dacă oamenii discută teme sensibile precum aceasta, în zilele noastre, dacă vorbesc despre credințe sau lipsa de credință, aproape sigur se va ajunge, în discuție, la termeni precum „woke” sau „ultraconservator”. Ce spuneți despre asemenea tendințe ale oamenilor, de a separa în mod radical lucrurile care îi diferențiază și de a pune ștampile? Se întâmplă și în științe…

Jean-Marie Lehn: În științe nu ar trebui să se întâmple.

Rep.: Și, totuși, se întâmplă, fie că vorbim de organisme modificate genetic sau de energie nucleară sau multe altele. Dacă susții ceva, riști să fii încadrat ca „woke” sau altcumva.

Jean-Marie Lehn: „Woke” este, cred, o tendință negativă, nu este o orientare bună. Dar… nu vreau să rănesc oameni. Eu am propriile mele convingeri. Nu spun credințe, pentru că încerc să nu cred în ceva, chiar dacă nu este ușor.

Să crezi înseamnă să accepți lucruri fără să existe o dovadă rațională, iar eu nu pot face asta. Sunt om de știință și nu pot o pot face. Să crezi înseamnă să accepți idei care nu pot fi demonstrate a fi adevărate.

Poate de aceea am și renunțat la studiul filosofiei. Filosofia e fantastică, dar nu poți dovedi, adesea, că ai dreptate. În chimie, lucrurile sunt mult mai simple, chimia este foarte simplă comparativ cu filosofia pentru că știi că apa îngheață la 0 grade și fierbe la 100 de grade, că acestea sunt lucruri adevărate.

(…) De obicei, mă las dus de val când le vorbesc oamenilor de lucruri triviale pentru oricare chimist. Dar, când te gândești cât de profund este faptul că aceste animale cu două picioare și un creier au fost capabile să descopere că elementele sunt aceleași oriunde – acest lucru este aproape religios, doar că nu este, deoarece este un fapt. Poți dovedi când oamenii spun că este apă pe Marte. Cum știu? Pentru că fac fotografii și se uită la proprietățile apei. (…) Așa este făcută materia. Bineînțeles, doar 5% din ce există reprezintă materia vizibilă, din care suntem formați noi. Restul de 95% încă nu cunoaștem. Aceasta este o temă a viitorului, nimeni nu are răspunsuri pentru asta în prezent.

Despre muzică: Dincolo de melodie, structura

Rep.: Un alt interes major pe care îl menționați în prezentările dumneavoastră este muzica. Ce vă atrage către muzică? Unde găsiți „chimia”, acolo?

Jean-Marie Lehn: Îmi place muzica clasică, muzica organizată. Când am timp, cânt la pian. Poate pentru că tatăl meu a fost organist – era brutar, dar cânta și la orga bisericii, poate de aceea am devenit interesat de muzică.

Viața e prea scurtă pentru toate lucrurile pe care ai vrea să le faci, să spune, că ai vrea să te ocupi cu matematica, arhitectura, artele, muzica… Din nefericire, dacă vrei să ai impact, trebuie să te specializezi în ceva anume. Poți păstra, însă, porți deschise către altele. Mie-mi place muzica, anume cea care are structură, nu doar melodie. Bineînțeles, melodia este cea care îi atrage cel mai mult pe oameni, dar lucrurile sunt mai complicate de atât. Există, acolo, o întreagă structură. Dezvoltată vertical sau orizontal, muzica are structură.

Citește și:

VIDEO Jean Marie Lehn, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie: Educația științifică oferită în școlile, liceele și universitățile noastre, precum și publicului larg, trebuie să fie o prioritate

Jean Marie Lehn, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie, primește astăzi titlul de Doctor Honoris Causa la Universitatea de Vest din Timișoara