Întrebări utile pentru cei care comentează rezultatele PISA 2025: câteva exerciții de logică și gândire critică / Op-Ed Dacian Dolean

Am urmărit festivalul de păreri declanșat din nou de publicarea rezultatelor PISA 2025. Dacă o parte dintre opiniile exprimate în spațiul public sunt rezonabile și bine argumentate, există multă informație care circulă liberă neamendată. De aceea cred că este sănătos să facem niște exerciții de logică și gândire critică, pentru că dorim să ne îmbunătățim alfabetizarea funcțională, nu-i așa? 

Testele PISA, la fel ca și orice test standardizat, nu sunt perfecte. Există erori ce țin de eșantionarea participanților (eșantionul din 2022 este similar dar nu absolut identic cu cel din 2025). Există erori la nivel de itemi (niciodată performanța unui eșantion de elevi nu va fi identică la doi itemi paraleli). Există erori ce țin de condițiile de testare care pot varia de la un an la altul (elevii reacționează emotional diferit în funcție de o varietate de factori). PISA ne oferă o privire de ansamblu, „din avion” asupra sistemelor educaționale ale țărilor participante, însă nu surprinde toate detaliile care ne-ar place să le aflăm, nici nu arată cauza pentru care unii performează mai bine decât alții. 

Însă de la aceste limitări până la relativizarea sau negarea importanței acestui test este o cale foarte lungă. PISA reușește performanța extraordinară să facă o analiză comparativă între mai multe sisteme de învățământ din țări cu culturi și limbi diferite, o sarcina extrem de dificilă pe care doar cei care nu înțeleg mecanismele din spatele cercetărilor în științele educației pot să o conteste. 

Însă dacă totuși punem sub semnul întrebării importanța rezultatelor PISA, de ce mai participăm la acest test? Sau de ce tot mai multe țări decid să participe la această testare? Să fie toate guvernele acestor țări complet debusolate? 

Unii spun că testul PISA este construit pentru țările anglo-saxone. Atunci de ce China, Japonia, Korea, sau Singapore sunt clasate pe locurile de top? Sau cât de anglo-saxonă este Estonia? 

Unii se lamentează că nu e corect că PISA nu testează multe dintre conținuturile predate sau competențele formate în școlile din România. Păi asta înseamnă că PISA trebuie să se adapteze și să testeze acele conținuturi și competențe pentru ca tinerii din toată lumea să fie mai bine integrați în România? Sau poate e mai important ca tinerii din România să fie mai adaptați cerințelor economice globale dacă doresc să fie competitivi la nivel internațional? 

Dacă ne arată cineva o oglindă și nu ne placem ce vedem în ea, ce facem atunci? Dăm cu ea de pământ și spunem că e stricată? Nu ar fi mai benefic să începem prin a pune mâna pe un piaptăn?  

Despre interpretarea rezultatelor PISA 2025

Unii s-au grăbit să relativizeze rezultatele slabe obținute de elevii Români spunând că majoritatea țărilor care au participat la testarea PISA au văzut o scădere a rezultatelor. Însă chiar dacă tendința globală arată o scădere a rezultatelor, cum ascundem faptul că performanța elevilor români a scăzut mai accelerat în ultimii 3 ani? Ignorăm complet aceste date ca să nu ne lezeze imaginea idilică pe care ne-am format-o umflându-ne pieptul cu câțiva olimpici internaționali, în care părinții au investit timp și bani pe meditații? 

În Decembrie 2024 d-na ministru Ligia Deca și-a încheiat mandatul cu un bilanț în care a pus pe primul loc sumele record (2.2 miliarde de euro) pe care le-a atras și cheltuit pe educație în perioada 2022-2024. Atunci am scris public că atragerea și cheltuirea acestor sume nu ar trebui să fie considerat un indicator de calitate ci dovezile care ar arăta creșterea performanței elevilor (dovezi care nu au fost prezentate). În schimb, azi vedem că performanța elevilor a scăzut în acea perioadă dramatic, în ciuda sumelor investite în educație. Educația din România a avut o oportunitate rară să beneficieze de niște sume care chiar puteau face diferența. Chiar e cazul să ignorăm elefantul din încăpere și să ne prefacem că nu vedem contrastul între sumele cheltuite și scăderea accelerată a performanței elevilor români la PISA? 

Iar problema nu a început în 2022 și nici nu s-a terminat în 2024. Am observat că mai nou este prezentată ca soluție pentru reducerea analfabetismului funcțional investițiile în laboratoare. Nu că ar fi o idee proastă modernizarea laboratoarelor (dacă cheltuielile ar fi cumpătate, nu la prețuri de microbuze școlare). Sau nu că ar fi justificate de datele PISA care arată că domeniul Științe e singurul în care am rămas constanți în ultimii 10 ani. Însă aceeași poveste o auzeam anii trecuți spusă cu mare convingere de alți miniștri care ne vorbeau despre utilitatea investițiilor în tablele inteligente și impactul lor asupra reducerii analfabetismului funcțional. Pe vremea aceea, analfabetismul functional era sub 40%, mai țineți minte? Oare cât de bine a funcționat strategia investițiilor în produse vândute de anumite firme (evident, fără nici o legătură politică) în defavoarea investițiilor în cunoaștere și știință? 

Chiar nimeni nu-și pune problema calificării celor care fac comentarii publice pe tema analfabetismului funcțional? Oare câtă lume înțelege că aici vorbim de un fenomen complex aflat la intersecția mai multor domenii științifice de nișă, în care ai nevoie de ani de formare post-doctorală pentru a fi recunoscut ca specialist la nivel international? Și chiar și atunci când ajungi acolo, tot descoperi cât de puțin știi? Că e un fenomen atât de complex încât la ora actuală avem mai multe întrebări decât răspunsuri? Un fenomen pe care nu îl poți înțelege citind o carte sau participând la un curs de câteva zile?

 Adică, dacă îți pui în jurul gâtului un stetoscop și faci o săptămână practică observativă în spitale, devii automat medic specialist? Evident că nu, cu excepția situației în care ești suficient de ignorant încât să ai impresia că te pricepi la toate. 

Despre interestul real în reducerea analfabetismului funcțional 

Am primit în ultimele zile mai multe mesaje referitoare la analfabetismul funcțional datorită scorurilor slabe la PISA a elevilor români. Însă ce credeți că s-a întâmplat acum 4 luni după ce am am publicat primul studiu experimental în care am demonstrat științific că o metodă pe care am dezvoltat-o poate duce la îmbunătățiri (limitate) ale alfabetizării funcționale la lectură? După ce am indicat public că este primul studiu științific riguros methodologic, relevant la nivel internațional, care arată o relație de cauzalitate între o inițiativă luată în România și performanțele elevilor din 40 de comunități rurale – adică am găsit o soluție pentru problema cea mai spinoasă cu care se confruntă societatea românească, identificată ca problemă de Securitate națională? Deci ce s-a întâmplat? Exact, nimic. Nu s-a întâmplat absolut nimic. Nimeni din cei care defilează în lumina reflectoarelor și mimează preocuparea față de problema analfabetismului functional nu au considerat relevantă soluția punctuală pe care noi am găsit-o la o problemă reală. Ceea ce mă face să mă întreb: Oare nu este disproporționată isteria publică care se declanșează în România o dată la 3 ani în comparație cu apatia care există atunci când apar soluții concrete la probleme reale, recunoscute la nivel internațional? Oare chiar există entități în România care au putere de decizie și acces la resurse să rezolve aceste probleme să fie interesate să îmbunătățească alfabetizarea funcțională al elevilor români? Chiar există organizații care să nu fie interesate doar de propria imagine ci chiar să dorească o îmbunătățire reală a educației din România? 

Despre soluții legate de reducerea analfabetismului funcțional 

Acum 30 de ani în luna septembrie am pus pentru prima dată piciorul într-o sală de clasă în calitate de profesor. Inițial în învățământul primar, apoi la gimnaziu, apoi la liceu. Experiența la catedră și pregătirea inițială au fost foarte importante pentru dezvoltarea mea profesională ulterioară, însă insuficiente. Doar după ce am început să lucrez cu date, după ce am dezvoltat teste, după ce am dezvoltat și testat experimental programe educaționale mi-am dat seama cât de greu se face o schimbare reală, în care poți vedea transfer de competențe. Soluțiile nu sunt simple, mai ales când lucrezi cu copii cu dificultăți de învățare sau care provin din medii socioeconomic dezavantajate. Din păcate unele competențe nu pot fi dezvoltate cu ușurință din cauză că nu sunt ușor susceptibile la intervenții educaționale (în schimb sunt influențate mai mult de gene și de mediul socio-ecomomic). Dar din fericire există soluții și există motive de optimism dacă se lucrează științific, în echipe multi-disciplinare, așa cum am făcut noi. Din fericire mai există profesori excelenți în România care își fac treaba cu seriozitate (în ciuda imaginii negative pe care unii colegi de-ai lor o promovează gălăgios și agramat). Din fericire există mulți oameni în sistemul de învățământ pe care te poți baza și cărora chiar le pasă de elevii lor. Există mulți oameni de calitate care își fac treaba în liniște dar eficient. Există soluții și există oameni cu care să faci schimbare. 

Însă pentru îmbunătățirea alfabetizării funcționale e nevoie de specialiști și de un efort colectiv depus de oameni cu bune intenții. Și aici apar problemele. Câți specialiști are România în analfabetizare funcțională? Câți din cei care au access la resurse au dat dovadă că au bune intenții și chiar doresc o schimbare pozitivă? Câți au dat dovadă că pot să lucreze eficient în echipe multidisciplinare? Câți au experiență la firul ierbii? 

Câtă lume înțelege că majoritatea celor care oferă soluții pentru reducerea analfabetismului funcțional în România își exprimă doar o opinie? Fără să poată oferi dovezi care să arate o relație de cauzalitate între soluția oferită și rezultatul așteptat? Oare câți adulți din România au un nivel de alfabetizare funcțională suficient de dezvoltat pentru a înțelege diferența dintre fapte și opinii (competență evaluată chiar și de testele PISA)? Câtă lume înțelege că o opinie oferită ca și soluție nu este echivalentă cu un fapt dovedit științific? Câtă lume înțelege cât de puține dovezi științifice avem în România care să sprijine decizii care să ducă la îmbunătățirea alfabetizării funcționale? 

Îmbunătățirea alfabetizării funcționale nu începe prin oferirea de soluții. Începe prin adresarea de întrebări potrivite. 

_________________

Despre autor: Dacian Dolean este psiholog educațional, specializat în dezvoltarea alfabetizării. Are o experiență de peste 20 de ani ca profesor de învățământ primar, gimnazial, liceal și universitar în România și în SUA. În prezent, este afiliat Universității Babeș-Bolyai ca cercetator asociat si director al Laboratorului de studii avansate in domeniul alfabetizării. De asemenea, este membru în comitetul editorial al publicației Journal of Literacy Research.