Introducerea disciplinei „Istoria evreilor. Holocaustul” la clasa a XI-a a alimentat discursul antisemit din mediul online din România, susțin experții din cadrul Institutului „Elie Wiesel” / Fenomenul s-a făcut simțit în context electoral și în dezbaterile privind planurile-cadru pentru liceu – raport

3.258 de vizualizări
Foto: ID 151771013 © Tero Vesalainen | Dreamstime.com
Introducerea disciplinei „Istoria evreilor. Holocaustul” la clasa a XI-a a fost folosită în propaganda antisemită din mediul online, care are la bază teme precum „controlul evreilor asupra României sau discursul de negare a Holocaustului”, se arată în cel mai recent raport de monitorizare a antisemitismului, realizat de Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”. Pe rețelele de socializare, raportul citat arată că materia a fost atacată pentru că prezintă Holocaustul evreilor în România, considerat neadevărat „în retorica conspiraționistă și cea negaționistă”.
  • Cel de-al șaselea raport anual de monitorizare a antisemitismului și manifestărilor de negare sau relativizare a Holocaustului și promovare a cultului unor criminali de război poate fi accesat aici.

Disciplina „Istoria evreilor. Holocaustul”, introdusă în martie 2023 prin derogare de la Legea 198/2023, face parte, din septembrie 2023, din programa elevilor de clasa a XI-a și i se alocă o oră/săptămână.

Anul acesta, în contextul elaborării noilor planuri-cadru pentru liceu, această disciplină a început să fie folosită din nou drept instrument în retorica negaționistă îndreptată împotriva evreilor, spun cercetătorii din cadrul Institutului „Elie Wiesel”.

„Deși nu este un eveniment recent, articole despre introducerea acestei discipline continuă să fie prezente în retorica conspiraționistă și cea negaționistă, subiectul fiind conectat cu teme precum cea care promovează controlul evreilor asupra României sau discursul de negare a Holocaustului. Tema a revenit în actualitate în primăvara anului 2025 odată cu lansarea dezbaterii de către Ministerul Educației și Cercetării a planurilor-cadru pentru liceu”.

Raportul arată o serie de știri apărute în diferite publicații, care denigrează disciplina dedicată istoriei evreilor și induc ideea de „control al evreilor asupra României”. Printre titlurile din presă se numără „România este prima țară din UE care a făcut obligatorie propaganda holocaustică în școli”.

Raportul dă exemplul unui mesaj al lui Florin Dobrescu, vicepreședinte cu discurs neolegionar al Fundației Ion Gavrilă Oroganu, cunoscută pentru saluturile legionare și naziste, care a susținut că informațiile din manualul dedicat disciplinei ar fi părtinitoare în favoarea evreilor.

„Din păcate astăzi se vorbește pretutindeni, inclusiv în manualul de Istoria evreilor. Holocaustul”, doar despre o jumătate din această istorie mult prea dureroasă și traumatizantă, atât pentru români, cât și pentru evrei. Jumătatea cealaltă, care nu convine, este cu totul trecută sub tăcere”, a afirmat Florin Dobrescu pe un grup de WhatsApp, conform raportului întocmit de reprezentanții Institutului.

Experții din cadrul instituției atrag atenția că lupta cu dezinformarea și propaganda e greu de câștigat în contextul în care cetățenii români sunt insuficient educați din punct de vedere civic, istoric și digital și nu aleg să raporteze conținutul de acest fel prea des.

Foto: ID 151771013 © Tero Vesalainen | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


7 comments
  1. Ar trebui scoasa ,cel ce a introdus o NU are creier ! Ciclul inferior al liceului trebuia lăsat cu 2 ore de fizica ,chimie .. fiind de cultura generală !!! Dar cum se vor prosti pe banda rulanta .. Bine ca fac 13 ani de religie în școală ..

  2. Asta s-a și urmărit: stârnirea unui curent anti semit care să justifice măsuri represive. Românii nu sunt anti semiți din firea lor.

  3. de ce nu si istoria Imperiului Persan?
    ce vi se pare asa ciudat la acest text de nu se publica? Edupedu=… ciudati…..

  4. Pot înțelege nu doar utilitatea, ci și nevoia de a învăța despre discriminarea și epurarea etnică din România. Ce le-am făcut noi, românii, țiganilor și evreilor, nu doar în al doilea Război Mondial, trebuie cunoscut și înțeles, ca să nu se mai repete.

    Dar de ce…”Istoria evreilor”?

    Sunt multe popoare chinuite de-a lungul istoriei. Armenii în Imperiul Otoman. Amerindienii în cele două Americi. Africanii luați că sclavi și duși în Americi. Sau…putem vorbi de epurarea etnică teribilă care a avut loc în Balcani, unde mai multe „Valahii” au fost distruse după ce popoarele balcanice au început să scape de Imperiul Otoman. Am putea să predăm ȘI acea istorie. De ce nu o facem?
    Putem preda elevilor despre epurarea etnică teribilă din Transilvania ocupată de Ungaria condusă de Horty?
    Ce spun eu e că o istorie a suferinței e un capital de care, din păcate, dispun multe popoare. Poate ar fi mai bine să predăm o istorie a suferinței umane impusă de oameni, nu doar a suferinței unui singur popor. Pentru că tocmai asta alimentează teoriile conspirațoniste!

  5. Ar fi bine sa se ajunga cu istoria pana la datele actuale, cu mentionarea relatiei israeliano-palestiniene, notiunea de colonist, succesul negocierilor care stabilise pacea, urmata de asasinarea primului ministru israelian de catre un conational radical, pana la esecul serviciilor de securitate care a dus la luarea de ostateci, urmata de atacurile asupra gazei, mai „umane” decat holocaustul prin ucidere directa si rapida a civililor, nu prin lagare de concentrare, singura coincidenta nefericita fiind infometarea si bolile. Dar cine stie, poate o riviera de Gaza va face rapid uitata drama. La urma urmei, poate se poate cumpara cu bani imobiliari memoria celor ce fie evrei, fie arabi si-au pierdut familiile si-si vor asterne un sezlong alaturi de investitor sa soarba cu paiul o Coca Cola intru stergerea memoriei si cladirea unui minunate, senzationale, marete zone a pacii, bunastarii si fericirii.

  6. de ce nu si Istoria Imperiului Persan

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Locuri speciale în licee

Asociația americană de Psihologie Organizațională răspunde în scandalul legat de Testele de Personalitate, generat de Documentarul HBO Max „Persona: Adevărul întunecat din spatele testelor de personalitate”: Evaluările conforme standardelor moderne pot prezice candidații care vor performa cel mai bine

Asociația americană de Psihologie Industrială și Organizațională a lansat public o serie de precizări cu privire la realizarea evaluărilor de personalitate la locul de muncă, după ce documentarul „Persona: Adevărul…
Vezi articolul

De luni, profesorii universitari vor face grevă de avertisment, anunță Anton Hadăr, președintele Alma Mater: Premierul Ciucă și Marcel Ciolacu n-au vrut să-și asume grilele de salarizare pe care noi le-am creat și care se află la Ministerul Muncii

De luni, 22 mai, profesorii din învățământul superior vor face grevă de avertisment, după cum a anunțat Anton Hadăr, președintele Alma Mater (federație reprezentativă în mediul universitar). Declarațiile au fost…
Vezi articolul

Ghiduri metodologice pentru învățători și pentru cei care le predau elevilor de gimnaziu. Descarcă documentele realizate în cadrul proiectului CRED pentru cele 14 discipline

Ghiduri metodologice pentru învățători și pentru profesorii care le predau elevilor din clasele gimnaziale, pentru anul școlar 2023-2024, au fost realizate în cadrul proiectului „Curriculum relevant, educație deschisă pentru toți…
Vezi articolul

O grădiniță din sectorul 4 al Capitalei și o școală specială din Pașcani au fost premiate de Comisia Europeană pentru predare inovatoare. Proiectele câștigătoare includ activități în aer liber la grădiniță și terapie prin artă pentru elevii cu autism

Grădiniţa „Ciupercuţa” din Sectorul 4 al Capitalei şi Școala Gimnazială Specială din Paşcani, județul Iași, au fost premiate de Comisia Europeană pentru predare inovatoare, în cadrul European Innovative Teaching Award,…
Vezi articolul

DOCUMENT Școlile trebuie să se asigure că toți elevii sunt promovați în aplicația informatică SIIIR, până pe 21 august, potrivit Ministerului Educației / Clasele fără elevi vor fi radiate pe 29 septembrie

Până pe 21 august, școlile trebuie să se asigure că sunt promovați toți elevii în aplicația informatică „Sistemul Informatic Integrat al Învăţământului din România”, se arată într-o adresă a Ministerului…
Vezi articolul