Iohannis a promulgat legea pentru acordarea de zile libere părinților cu copii trimiși acasă din cauza închiderii școlilor

18.156 de vizualizări
Klaus Iohannis / Foto: Presidency.ro
Președintele Klaus Iohannis a semnat sâmbătă decretul pentru promulgarea Legii privind acordarea unor zile libere părinților pentru supravegherea copiilor, în situația închiderii temporare a unităților de învățământ (PL-x 337/02.09.2019), anunță Administrația Prezidențială, potrivit G4Media.ro.

Reamintim că joi, Camera Deputaților, în calitate de for decizional, a adoptat cu unanimitate de voturi inițiativa legislativă care îi obligă pe toți angajatorii să acorde zile libere plătite unuia dintre părinți dacă școlile se închid din cauza unor ”situații extreme”.

Prevederea se va aplica părinților de copii până în 12 ani sau, dacă este vorba de copii cu dizabilități, până la vârsta de 18 ani.

Pentru perioada în care vor sta acasă, părinții vor primi 75% din salariul pe care îl au, dar nu mai mult de 75% din salariul mediu brut pe economie

Numărul zilelor libere acordate va fi stabilit de Guvern.

Știrea este în curs de actualizare

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

UPDATE Șeful Inspectoratului Școlar Județean Constanța, Sorin Mihai, și-a dat demisia, după 6 ani la conducerea ISJ / Secretarul de stat în Ministerul Educației Sorin Ion spune că recent Corpul de Control al Ministerului Educației a descins la ISJ Constanța

Șeful Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Constanța, Sorin Mihai, și-a dat demisia din funcție, fără a preciza motivele deciziei, potrivit Info Sud-Est. Secretarul de stat Sorin Ion a confirmat pentru Europa…
Vezi articolul