Irina Geabot, psiholog psihoterapeut: Educația copilului nu este o alegere între a-l „cocoloși” și a ne „ști de frică”

1.915 vizualizări
terapiafunctioneaza.ro
Irina Geabot – psiholog psihoterapeut Terapia Funcționează

Întâlnesc adesea teama părinților că dacă vor fi blânzi, răbdători și sensibili la nevoile copiilor lor, „nu vor mai putea trăi cu ei”, „li se vor urca în cap”, și în general vor deveni sau rămâne niște răsfățați needucați insuportabili și nu se va alege nimic de ei în viață. La noi ideea de educație a fost îndelung interpretată ca „a fi dur” sau „a-ți ști copilul de frică”, și neavând nicio legătură cu partea blândă, iubitoare și suportivă, care e adesea asimilată cu „a cocoloși” copilul. Of…

Simt nevoia să fac așadar câteva distincții și precizări:

1. NU e necesar ca cel mic să „ne știe de frică”, asta nu înseamnă decât că a învățat ca noi îl putem răni fizic și/sau sufletește dacă depășește limitele pe care i le-am impus, sau câteodată chiar și pe cele despre care încă nu i-am dat niciun indiciu. A ne ști de frică înseamnă că el nu se mai raportează la principii (nu te pune în pericol), informații despre lume (apa din baltă nu este bună de băut), regulile în sine (nu e voie sa băgăm degetele în priză pentru că ne curentăm), ci doar la noi (mama/tata se supără și țipă la mine/mă bate dacă fac x). Din acest punct de vedere creem un copil anxios, dependent, și stresat: pentru el lumea e imprevizibilă și periculoasă, iar propriile curiozități, nevoi și preferințe devin ocazii de a fi respins și agresat, deci mai bine renunță la ele ca să privească lumea prin ochii noștri. În felul acesta învață să se rupă de sine ca să păstreze sau să câștige iubirea părinților. Și poate că nu mai e nevoie să o zic, dar o s-o zic totuși, ASTA E UN LUCRU RĂU! Aceasta este trauma de iubire, o spirală inconștientă de tipare relaționale nesănătoase, dureri, frustrări, agresiuni și autoagresiuni, dependențe și căutări deșarte în exterior, din care se iese târziu, cu mare greu și destul de multa terapie.

Vă invităm să citiți continuarea articolului pe www.terapiafunctioneaza.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Profesorul și exploratorul Alexandru Stermin: România în care am ales să rămân este țara unde oamenii muncesc și pun bază pe școală, ca să fie liberi, să nu ajungă robi – nici ai sărăciei, nici ai vremurilor și nici ai celor care încearcă să le cumpere sufletul cu povești frumoase

Am crescut în Viștea de Sus, lângă Făgăraș. În țara bivolilor. Foarte puțini aveau vaci. Era greu – clima rece, vremea păcătoasă, pământuri roditoare puține. În lumea asta îți trebuiau…
Vezi articolul

Cursurile online, care vor avea un loc central în noul an universitar, au fost percepute de majoritatea studenților drept mai rele sau mult mai rele decât cele față în față, în primăvară: prea multe proiecte și teme, prea puțină comunicare – studiu

Universitățile își deschid, acum, porțile pentru un nou an universitar în care o bună parte dintre activități se vor desfășura online. Instituțiile de învățământ superior au acumulat, deja, experiență prin…
Vezi articolul
Formatori pentru profesori de gimnaziu

O criză serioasă de profesori buni de matematică și științe „e predictibilă peste maximum 10 ani” – raportul de țară TIMSS 2019. Ce spune studiul despre problemele și necesitățile profesorilor la materii unde acum, elevii, iau “notă de trecere”, dar rămân la coada UE

“Datele agregate, atât la nivelul profesorilor de științe, cât și al celor de matematică, reprezintă un semnal de alarmă cu privire la asigurarea în timp a bazinului de profesori din…
Vezi articolul