Italia introduce schimbările climatice și dezvoltarea durabilă în curriculumul școlar obligatoriu. Ministrul italian al Educației: „Vreau să fac din sistemul de învățământ italian primul care pune mediul și societatea în centrul a ceea ce învățăm”

1.677 de vizualizări
Italia devine prima țară din lume care introduce în programa școlară obligatorie tema schimbărilor climatice și a dezvoltării durabile, a anunțat marți ministrul italian al Educației, citat de Agerpres.

Schimbările climatice vor fi studiate o oră pe săptămână, începând cu anul școlar 2020-2021 care debutează în septembrie anul viitor, a afirmat ministrul Lorenzo Fioramonti (foto).

Întregul minister se schimbă, pentru a face sustenabilitatea și climatul centrul modelului educațional. Vreau să fac din sistemul de învățământ italian primul care pune mediul și societatea în centrul a ceea ce învățăm„, a declatat ministrul italian, Lorenzo Fioramonti, într-un interviu acordat Reuters.

Ministrul italian a anunțat și că discipline precum geografia, matematica și fizica vor fi studiate și din perspectiva dezvoltării durabile.

Lorenzo Fioramonti (42 de ani) a fost profesor de economie la Universitatea din Pretoria, Africa de Sud, notează Reuters.

Supranumit „cel mai verde” ministru al Guvernului, Lorenzo Fioramonti – membru al Mișcării 5 Stele (M5S), partid antisistem aflat la guvernare – a fost criticat de opoziție pentru că a încurajat elevii să demonstreze pentru climă, scrie Reuters.

Fioramonti a stârnit o adevărată dezbatere în societatea italiană, atunci când a propus scoaterea crucifixurilor din sălile de clasă, pentru a crea un mediu incluziv pentru non-creștini. O altă propunere dezbătută în prezent este introducerea de taxe pe zboruri și pe alimentele cu zahăr, pentru a strânge fonduri suplimentare pentru educație.

Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi a grupurilor de lobby pentru mediu, Italia este una dintre ţările europene care prezintă cea mai mare probabilitate de a fi afectată de schimbările climatice, cu consecinţe nefaste pentru sectorul său agricol, gheţarii din nordul ţării, care se vor topi şi vor provoca inundaţii şi alunecări de teren, dar şi pentru oraşe precum Veneţia, care vor fi avea de suferit de pe urma inundaţiilor mai severe şi mai frecvente, notează Agerpres.

La cele mai recente teste PISA, Italia ocupă locul 34 din 72 de țări și economii OCDE. În același clasament, România este pe locul 48 (sursa și detalii aici).

Foto: Facebook Lorenzo Fioramonti

 

 

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Sorin Cîmpeanu și Florin Cîțu, la Guvern / Foto: gov.ro

BREAKING Cum începe școala pe 13 septembrie 2021: Școlile și grădinițele rămân deschise cu prezența fizică a elevilor până la pragul de 6 la mie. Elevii vaccinați de la clasa a VII-a în sus ar putea veni la școală și peste prag. Masca e obligatorie pentru copiii peste 6 ani, dar NU în spații deschise – anunță miniștrii Educației și Sănătății

Școlile și grădinițele vor rămâne deschise până la pragul de 6 la mie de infectare cu noul Coronavirus, în anul școlar care începe în 13 septembrie 2021, a anunțat ministrul…
Vezi articolul

Constantin Șerban, învățătorul înregistrat abuzând elevii săi și sancționat pentru lovirea unei fete de clasa a II-a, își continuă liniștit cariera politică în PNL. Deputatul Alexandru Muraru, președintele PNL Iași, se afișează în imagini pe Facebook alături de acesta

Constantin Șerban, învățătorul PNL-ist care a fost înregistrat abuzând elevii săi și ulterior dat afară din postul de învățător, dar păstrat în Consiliul de Administrație al școlii ca reprezentant PNL…
Vezi articolul

Expertiza Inspectoratului de Stat în Construcții: Liceul Teoretic „Dimitrie Bolintineanu” nu prezintă risc de colaps după explozia din Calea Rahovei. Un singur stâlp de beton, afectat de impactul panoului prăbușit din blocul vecin

Inspectoratul de Stat în Construcții (ISC) a finalizat expertiza preliminară asupra Liceului Teoretic „Dimitrie Bolintineanu”, aflat în imediata vecinătate a blocului de opt etaje distrus parțial în explozia de pe…
Vezi articolul

Conducerea Liceului Teoretic „Nicolae Bălcescu” din Cluj neagă orice act de violență sau bullying, după ce Ministerul Educației a catalogat drept caz „grav de violență” incidentul în care un elev de clasa pregătitoare „s-a rănit singur la un deget, cu doamna învățătoare în clasă”

Conducerea Liceului Teoretic „Nicolae Bălcescu” din Cluj neagă orice act de violență sau bullying privind incidentul pe care Ministerul Educației l-a calificat drept un caz „grav de violență” și asupra…
Vezi articolul