Jean Marie Lehn, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie, primește astăzi titlul de Doctor Honoris Causa la Universitatea de Vest din Timișoara

229 de vizualizări
Trei laureați Nobel la Universitatea de Vest din Timișoara / Foto: UVT
Jean Marie Lehn, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie, primește marți, 11 aprilie, titlul de Doctor Honoris Causa la Universitatea de Vest din Timișoara, potrivit unui comunicat al instituției de învățământ. Luni, 10 aprilie, a debutat la Timișoara prima conferință, organizată după pandemie, ce reunește în România cercetători și profesori români din străinătate.

Potrivit anunțului, festivitatea de acordare a titlului de Doctor Honoris Causa pentru Jean Marie Lehn se vor desfășura în Aula Magna „Ioan Curea” a UVT. Evenimentul începe la ora 9.

„Evenimentul va beneficia de traducere simultană, iar participanții care doresc să audieze traducerea vor putea folosi o aplicație gratuită a telefonului mobil (Interactio), utilizând căștile personale din dotarea acestuia”, potrivit sursei citate mai sus.

Ce este Conferința Smart Diaspora 2023

Conferința „Smart Diaspora 2023 – diaspora în învățământ superior, știință, inovare și antreprenoriat” (10-13 aprilie) se desfășoară în perioada 10-13 aprilie, la Timișoara, organizată sub Înaltul Patronaj al Președintelui României și egida Guvernului României, Ministerului Educației și Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării, de Alianța Timișoara Universitară (ATU), UEFISCDI cu participarea Academiei Române, se arată într-un comunicat remis Edupedu.ro.

Evenimentul este organizat în 38 de Workshop-uri. Sunt anunțați aproximativ 400 participanți din diaspora, 550 din țară și 300 din cadrul universităților membre ale Alianței Timișoara Universitară. Invitații din diaspora provin din peste 30 de țări, majoritatea din Uniunea Europeană, dar cuprind și cercetători și profesori din SUA, Marea Britanie și Republica Moldova. O altă zonă specială de proveniență este reprezentată de participanți din țări îndepărtate, precum Japonia, Singapore sau Australia.

În ultima zi a conferinței Conferința „Smart Diaspora 2023 – diaspora în învățământ superior, știință, inovare și antreprenoriat” (joi, 13 aprilie 2023) va fi organizată o sesiune concluzivă, în format plenar, în cadrul căreia va avea loc prezentarea concluziilor referitoare la viziunea și obiectivele de țară privind cercetarea, dezvoltarea și inovarea în România: concluzii, aspirații și direcții de acțiune (Aula Magna UVT, cu începere de la ora 11).

Citește și:
Klaus Iohannis: Educaţia este cheia pentru dezvoltarea sustenabilă / „De la începutul primului meu mandat, am articulat viziunea unor comunități profesionale pe domenii de expertiză”, susține președintele
Ligia Deca, la conferința Smart Diaspora 2023: Ca om care a plecat în străinătate pentru studii și muncă de două ori și care s-a întors tot de atâtea ori, știu ce înseamnă dorul de țară
Ministrul Cercetării și Inovării, Sebastian Burduja: “Cred că țara asta are cea mai importantă materie pe care o dorește orice țară: materia cenușie. Românii din diaspora înseamnă posibilitatea de a avea acces la aceste valori”
Premierul Ciucă i-a cerut lui Burduja să debirocratizeze în 3 luni granturile pentru cercetare și să propună 5 domenii prioritare pe științe, care să fie finanțate de Guvern: Cercetătorii trebuie să stea în laboratoare, nu să piardă timpul cu hârtii / Unde am fi fost azi dacă acum 10-15 ani am fi finanțat AI și vehiculele electrice?
Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest din Timișoara: Haideți să fim Pasărea Phoenix a științei, a culturii, a întregii Românii


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Alexandru Florian, președintele Institutului Ellie Wiesel, despre declarația lui Călin Georgescu din 2022, prin care îl numea „erou” pe liderul mișcării legionare în România, Zelea Codreanu: Declarațiile foarte riscante au fost date în ultimii doi ani. Deduc de aici că avem de-a face cu o strategie. Călin Georgescu a fost construit, pregătit într-un proiect politic

Călin Georgescu, candidatul cu discurs pro-rus și neolegionar, care este pe primul loc după primul tur de scrutin al alegerilor prezidențiale, îi ridica la rang de eroi pe Corneliu Zelea…
Vezi articolul

Ministrul Cercetării și Digitalizării, Florin Roman, susține în CV că a scris o lucrare pe care nu o găsește și despre care nu știu nimic nici editura, nici Biblioteca Națională – Libertatea

Ministrul Cercetării și Digitalizării, Florin Roman, nu-și găsește cartea „Teoria sistemelor informaționale” menționată din CV, “singura legătură cu domeniul pe care-l conduce” – carte despre care nu știu nimic nici…
Vezi articolul
Reducerea normei didactice pentru profesorii cu vechime

Ministerul Educației: Federația părinților susține proiectele de planuri-cadru, care „includ multe dintre propunerile” acesteia / Părțile anunță un „grup de lucru” pentru învățământ dual / La 3 săptămâni de la lansarea consultării publice, organizația părinților nu a prezentat public nicio propunere concretă pentru planurile-cadru

Ministerul Educației a anunțat că Federația Națională a Părinților Edupart sprijină noile proiecte de planuri-cadru pentru liceu și că „multe dintre propunerile” reprezentanților federației au fost incluse în aceste proiecte,…
Vezi articolul