Libertatea academică este în declin puternic la nivel mondial, avertizează un grup de experți

882 de vizualizări
conducătorii de doctorate
Foto: Pixabay.com
Doar una din trei persoane trăiește într-o țară care garantează independența cercetării și a universităților, potrivit unui indice anual care avertizează asupra declinului libertății academice în întreaga lume, deosebit de accentuat în Rusia, China și India, transmite agenția AFP, citată de boursorama.com și preluată de G4Media.ro.

Atacuri asupra libertății de exprimare, represiune și interferențe în universități, restricții asupra schimburilor între cercetători și chiar încarcerări … libertatea academică este „amenințată la nivel mondial”, potrivit indexului, întocmit de peste 2 300 de experți pe baza datelor colectate în 179 de țări.

Publicat în martie în cadrul raportului despre democrație al Institutului suedez V-Dem, indicele măsoară evoluția învățământului superior și a cercetării în ultimii cincizeci de ani, pe baza a cinci criterii (libertatea de predare și de cercetare, schimburile academice și exprimarea academică; autonomia universitară; integritatea campusurilor).

Citește articolul complet pe G4Media.ro


1 comment
  1. Când vrei să știi de ce lucrurile merg prost, caută traseul banilor. Interesul major al universităților românești e legat de împărțirea bănetului între clanurile de hiene, nu de calitatea educației.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

EXCLUSIV Coordonatoarea Strategiei Naționale de Sănătate Mintală a Copilului și Adolescentului, Domnica Petrovai: Este o decizie foarte bună limitarea accesului copiilor la rețele sociale / Plus: Școala absolvită de președintele Nicușor Dan pilotează un program de reducere a agresivității și altor efecte ale utilizării social-media care poate fi exemplu pentru Guvern

Limitarea accesului copiilor și adolescenților de sub 15-16 ani la rețelele sociale cerută de Raed Arafat este „o decizie foarte bună”, spune coordonatoarea și co-autoarea primei strategii de sănătate mintală…
Vezi articolul

INFOGRAFICE Ce spun directorii de școli vs. ce spun rezultatele PISA 2022: Diferențe majore urban-rural în performanțele elevilor, în timp ce directorii nu raportează diferențe semnificative privind personalul didactic sau dotările / Plus: nu sunt diferențe în rezultatele la Matematică între elevii din școli cu resurse și cei din școli cu deficit de resurse

Raportul național PISA 2022 relevă o situație ieșită din comun în cazul României, când vine vorba despre modul cum se reflectă dotările școlilor în rezultatele elevilor din urban și rural…
Vezi articolul

Există trei ani de școală diferență între bogați și săraci, între București și Giurgiu, între rural și urban. Asta este foarte îngrijorător! – Alina Sava, expert în educație al Băncii Mondiale: Următorul program va fi unul de remedial de Matematică pentru clasele V-VIII

Decalajele majore din sistemul educațional românesc, dintre mediul rural și urban, dintre „bogați și săraci” și abandonul școlar ridicat, în special în zonele defavorizate sunt cele mai mari probleme pe…
Vezi articolul