Liceul Romano-Catolic din Târgu Mureș, unitate de învățământ în limba maghiară a cărei înființare, în 2022, a fost blocată în instanță, a primit autorizație de funcționare provizorie / Publicație locală: unitatea poate funcționa din anul școlar 2025-2026

428 de vizualizări
Foto: © Frimufilms | Dreamstime.com
Liceul Romano-Catolic din Târgu Mureș, cu predare în limba maghiară, a cărui înființare a fost blocată în instanță în 2022, va putea funcționa începând cu noul an școlar, scrie publicația locală Maszol.ro. Aceasta preciza, joi, că funcționarea liceului va fi formal aprobată printr-un ordin ministerial, ordin care a fost publicat, vineri, în Monitorul Oficial.

Prin acest ordin, cu numărul 5.945/2025, se acordă autorizația de funcționare provizorie pentru unitatea de învățământ confesional de stat Liceul Romano-Catolic Târgu Mureș. 

  • Unitatea cu predare în limba maghiară are două sedii – unul principal, pe str. Mihai Viteazul din Târgu Mureș, iar al doilea în str. Piața Trandafirilor din același oraș. 

Pe 30 mai, consilierii locali din Târgu Mureș aprobaseră un acord de principiu pentru înființarea acestui Liceu, cu nivel primar, gimnazial și liceal, începând cu anul școlar 2025-2026. Potrivit anunțului de atunci, inițiativa a fost susținută de Arhiepiscopia Romano-Catolică din Alba Iulia, iar ISJ emisese avizul necesar.

Reorganizarea LiceuluI Teoretic „Bolyai Farkas” din Târgu Mureș. Însoțită de înființarea Liceului Romano-Catolic, decisă de Consiliul Local în 2022, fusese blocată în instanță, măsurile fiind considerate nelegale. În 2024, Curtea de Apel Târgu Mureș decidea că o sentință în acest sens  a Tribunalului Târgu Mureș, din 2023, rămânea definitivă. Argumentele: lipseau avize ale unor comisii de specialitate, lipsea dovada respectării procedurii privind transparența decizională și erau încălcate prevederile Legii educației naționale, și metodologia privind fundamentarea cifrei de școlarizare.

Foto: © Frimufilms | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Cristian Preda, fost europarlamentar și fost decan la Universitatea din București, a fost ținta unor acuzații de autoplagiat în volume de acum două decenii / Comisia de Etică nu confirmă acuzațiile: a fost doar o „neglijență regretabilă” / Preda: Un caz de „hoțul strigă hoții”, legat de practici uzuale în care a lipsit „o precizie redacțională perfectă”

Profesorul Cristian Preda, fost europarlamentar, fost decan al Facultății de Științe Politice din cadrul Universității din București (UB) și fost candidat la funcția de rector al acesteia, a fost acuzat…
Vezi articolul
Reguli pentru distanțarea în școli

Regulile privind distanțarea în școli vor fi rescrise: Sorin Cîmpeanu anunță un ordin comun al Ministerelor Educației și Sănătății, cu toate detaliile, pe 2-3 februarie / Profesorii vor începe să fie vaccinați cu prioritate înainte de începerea școlilor

“Regulile de distanțare vor fi stabilite printr-un ordin comun al ministrului Sănătății și al ministrului Educației, ordin care va fi promovat de îndată ce va fi luată decizia de către…
Vezi articolul