Ligia Deca, ministra educației: Trăim, astăzi, despărțirea de Mihai Șora. Primul ministru al educației de după Revoluție a reprezentat un reper de demnitate morală și intelectuală

506 vizualizări
Ministra educației, Ligia Deca, a publicat un mesaj, după anunțul morții filosofului Mihai Șora. „Trăim, astăzi, despărțirea de Mihai Șora, cel care ne făcea să credem în viitor prin tinerețea spiritului său. Mereu deschis spre nou, spre progres, primul ministru al educației de după Revoluție a reprezentat un reper de demnitate morală și intelectuală, demisionând în semn de protest față de mineriada din 1990 şi ale sale crime împotriva celor considerați intelectuali”, scrie Deca.

Filosoful și scriitorul Mihai Șora s-a stins din viață astăzi, 25 februarie, potrivit unui anunț publicat pe contul său oficial de Facebook. Mihai Șora avea 106 ani.

Mesajul ministrei educației, Ligia Deca, după anunțul morții filosofului și scriitorului Mihai Șora:

„Trăim, astăzi, despărțirea de Mihai Șora, cel care ne făcea să credem în viitor prin tinerețea spiritului său. Mereu deschis spre nou, spre progres, primul ministru al educației de după Revoluție a reprezentat un reper de demnitate morală și intelectuală, demisionând în semn de protest față de mineriada din 1990 şi ale sale crime împotriva celor considerați intelectuali.

Bertolt Brecht spunea că „Oamenii care luptă pot pierde. Oamenii care nu luptă au pierdut deja.”

Mulțumesc, Mihai Șora, pentru că ați știut să nu pierdeți, nerenunțând la a lupta permanent pentru noi toți, într-un mod atât de elegant și de discret.“


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Foto: © Kantver - Dreamstime.com

Din 20 ianuarie și până pe 10 februarie, responsabilii comisiei pentru prevenirea și eliminarea violenței și discriminării din școli vor colecta și încărca datele referitoare la segregarea școlară – adresă a Ministerului Educației / Calendarul complet al activităților

Responsabilii pentru prevenirea și eliminarea violenței și discriminării din școli vor colecta și încărca în SIIIR datele referitoare la segregarea școlară, în perioada 20 ianuarie-10 februarie 2025, potrivit unei adrese…
Vezi articolul
prima didactică

Profesorii care vor să evalueze viitoarele manuale școlare pentru disciplina „Istoria evreilor. Holocaustul” se pot înscrie până pe 15 decembrie. Au prioritate cadrele didactice cu studii tematice și gradul didactic I sau doctorat, potrivit CNPEE

Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație (CNPEE) lansează un apel pentru evaluarea proiectelor de manuale școlare pentru disciplina „Istoria evreilor. Holocaustul”. Selecția cadrelor didactice cu statut de experți…
Vezi articolul

MAE: Ministrul Aurescu a dispus rezilierea contractului de închiriere încheiat pentru directoarea ICR Londra / Catinca Maria Nistor a refuzat apartamentul gratuit și statul îi plătește o chirie de 6.500 de lire pe lună

Ministerul de Externe anunță, printr-un comunicat, că ministrul Bogdan Aurescu a dispus rezilierea în perioada imediat următoare a contractului de închiriere încheiat de Institutul Cultural Londra pentru directoarea Catinca Maria Nistor,…
Vezi articolul

Webinare pentru directorii de colegii, licee, licee tehnologice, școli profesionale, care vor să depună proiecte în apelul pentru dotarea cu laboratoare inteligente de 60.000 de euro

Ministerul Educaţiei organizează două webinare cu scop informativ, vineri, 20.01.2023, începând cu ora 10:00, pentru directorii de colegii, licee, licee tehnologice, şcoli profesionale, palate și cluburile copiilor care vor să…
Vezi articolul