Ligia Deca, ministrul Educației: Voi lupta ca profesia de cadru didactic să fie una respectată, inclusiv din punct de vedere financiar

6.941 de vizualizări
Foto: Alfabetar
Ministrul Educației, Ligia Deca, a publicat un mesaj pe pagina sa de socializare, după întâlnirea cu sindicatele, de miercuri, în care scrie că va lupta pentru ca profesia de cadru didactic să fie una respectată, inclusiv din punct de vedere financiar. În urmă cu o jumătate de an același ministru a acceptat cel mai mic buget al ministerului Educației, raportat la PIB, din istoria recentă, fără nicio luptă, susținând că este un „buget acoperitor” pentru 2023.

În mesajul scurt, Deca menționa că discută cu sindicatele și că se solidarizează cu acestea în demersurile de apreciere a muncii cadrelor didactice.

„Continuăm dialogul cu sindicatele! Astăzi, am discutat cu reprezentanții federațiilor sindicale, la sediul Ministerului Educației. Am ajuns la concluzia că avem un obiectiv comun: apreciere față de munca tuturor cadrelor didactice.

Așa cum am mai spus, în calitate de ministru al educației, voi lupta ca profesia de cadru didactic să fie una respectată, inclusiv din punct de vedere financiar. Sunt convinsă că se pot găsi soluții pentru atingerea acestui deziderat în mod responsabil, fără a afecta participarea copiilor la procesul educațional”, scria Ligia Deca.

Pe 7 decembrie 2022, în urmă cu aproape 6 luni, la apariția propunerii bugetului pe 2023, Ministrul Educației, Ligia Deca, susținea într-o declarație pentru Edupedu.ro că bugetul alocat prin actualul proiect de lege pentru anul 2023 este „acoperitor” pentru „funcționarea normală a sistemului de învățământ în anul următor, pe actuala lege”. Ministerul Educației a primit 2,1% din PIB ca buget pentru anul 2023, cel mai mic buget raportat la produsul intern brut din istoria recentă.

Recent, pe 29 martie 2023, Ligia Deca, s-a aflat în situația de a se contrazice. Concret, după ce pe 9 martie, în momentul prezentării proiectelor de legi într-o conferință de presă, la sediul Ministerului Educației, Deca a anunțat cu emfază că salarizarea profesorilor este în legea Educației, 20 de zile mai târziu de la Guvern, declara că salarizarea profesorilor nu mai este în lege, ci a fost eliminată. Și de data aceasta a fost tot cu girul politic al Coaliției de guvernare și „s-a agreat” cu sindicatele. Sindicatele au negat apoi public că ar fi agreat așa ceva.


9 comments
  1. De costul per elev nu vrea să vorbească nimeni? Este cea mai mare nenorocire introdusă în legea învățământului. Logica emisă de „ministra” Andronescu era că ” Școlile bune vor atrage mai mulți elevi, prin urmare vor avea mai mulți bani”. Facem compromis pentru a avea elevi să nu intrăm în restrângere de activitate, acest lucru scade respectul elevului față de profesor.
    Practica ne demonstrează că școlile bune au scăzut nivelul pentru a atrage mai mulți elevi. Logic, în practică, majoritatea elevilor nu vor să învețe dar vor să obțină diplome de care nu sunt capabili. Acest fapt este generalizat în societatea românească din păcate în toate domeniile.
    Somnul rațiunii naște monștrii!!!!

  2. Care 4000 de lei, eventual net… Vorbesc unii care habar nu au. Să îl văd cu 25 de elevi, fiecare cu fițele lui… și apoi dat își dea cu părerea. Cu astfel de părinți nu mă mir că nu există respect pentru profesori. Mai bine comentatiyde elevii cu probleme psihice, care trebuie integrați, că așa prevede legea. Să-l văd cu un elev cu ADHD. Că i se pare simplu. Sau cu vreun drogat.

  3. Profesia de cadru didactic va fi respectat ,cînd vor iesi din bāncile scolilor si a facultātilor oameni care vor fi utili societātii.
    Pîna nu se intîmpla asa eventual vor fi cadre didactice bine platiti dar nu si respectati!

  4. Solicit Academiei Romane sa introduca un nou timp verbal: „viitorul imposibil”, ca doar acesta poate ilustra cu exactitate intreaga „politica” facuta la noi in toate domeniile.

  5. Voi lupta, la viitor. Poate. Într-o joi, cum zicea Ciucă.

    @toți care numărați orele de predare ale profesorilor: vă faceți că nu înțelegeți. Norma didactică e una, norma de lucru e alta (cea de 40 de ore). Vi s-a tot explicat, nu vreți să auziți. Cu voi școala chiar a dat rateu.

  6. Salariul mediu net în învățământ depășește 4000 lei . In 12 luni, un cadru didactic încasează 48000 lei . În 12 luni, un cadru didactic predă in jur de aproximativ 630 ore. Pentru realizarea unei ore de curs, costurile cu personalul didactic se ridică la 74 lei, în jur de, aproximativ.

    1. Dacă unii credeți că e așa de bine la catedră, aștept să veniți la titularizare. După cum scrieți, nu cred că sunteți capabili să elaborati nici măcar o cerere

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

BREAKING Rectorii vor putea fi veșnic la șefia universităților, după ce numărul limitat de mandate a fost eliminat printr-un amendament votat de Senat în calitate de cameră decizională

Rectorii ar putea să-și păstreze mandatul pe viață, potrivit unor modificări aduse Legii Educației și aprobate astăzi de Senat în calitate de for decisiv. Mai exact, un amendament propus de…
Vezi articolul

Radu Tănase, psihoterapeut: Rolul părintelui nu este să fie prieten cu copilul său. Foarte mulți părinți cu care lucrez resimt presiunea în ceea ce privește performanța și randamentul copilului lor ca proba de netăgăduit a succesului sau a eșecului lor

Psihoterapeutul Radu Tănase a vorbit la emisiunea Educația la putere de la TVR 2 despre presiunea pe care o resimt părinții din partea societății: „Foarte mulți părinți cu care lucrez resimt presiunea în…
Vezi articolul

Consiliul Național al Rectorilor va elabora un ghid, cu proceduri și practici internaționale „în domeniul comportamentului inadecvat în mediul universitar”, împreună cu experți și reprezentați ai studenților, până la 1 octombrie, anunță președintele CNR Sorin Cîmpeanu

Consiliul Național al Rectorilor a stabilit într-o ședință convocată în regim de urgență miercuri seara, constituirea unui grup de lucru care să elaboreze un Ghid de bune practici privind proceduri…
Vezi articolul