Ligia Deca: Orice caz de violență în școală care constituie infracțiune se sesizează direct de către director, la poliție, la Biroul de siguranță școlară. Dacă acea violență este îndreptată împotriva unui minor, se sună imediat la 119

930 de vizualizări
Sursa: Facebook Inspectoratul Școlar Județean Mureș
Ministra Educației, Ligia Deca, a declarat la întâlnirea cu directorii de școli din județul Mureș, că aceștia trebuie să sune la numărul unic 119 atunci când un minor este implicat într-un caz grav de violență, fie că este victimă sau agresor. Ea a explicat că procedura de gestionare a cazurilor de violență a fost realizată pentru că mulți profesori au spus că nu știu ce să facă atunci când se confruntă cu cazuri diverse de violență ușoară, gravă, sau suspiciune de consum de droguri. “Nu știau care e procedura și asta duce la practică neunitară și la tendința de a nu raporta”, a spus Deca, joi, 28 martie, la întâlnirea cu directorii de școli.

Ligia Deca le-a spus directorilor de școli din Mureș că mulți profesori sau directori de școli au spus că nu știu cui să semnaleze situațiile de violență în școală, iar “asta duce la practică neunitară și la tendința de a nu raporta”.

Ministra a subliniat că directorii trebuie să cunoască acum procedura elaborată de Minister. Amintim, Ministerul a cerut inspectoratelor școlare să îi formeze pe toți directorii de școli din țară până pe 31 martie asupra procedurii pentru gestionarea cazurilor de violență în școli și grădinițe.

“Vom reuși să facem și o verificare a modului în care a fost înțeleasă și aplicată această procedură”, a mai spus Deca la Mureș.

De altfel, ministra a făcut trimitere și la faptul că până pe 15 martie, inspectoratele școlare ar fi trebuit să verifice câte 15 școli aleatoriu pentru a vedea dacă au fost postate afișele cu procedura în școli.

“Am mare încredere că dvs. deja ați afișat acele scheme cu ce se întâmplă în cazul în care este sesizat un caz de violență, pentru că toată lumea trebuie să le cunoască, numai dumneavoastră sau știu eu, cei care se ocupă de management școlar ce și toate cadrele didactice, tot personalul didactic auxiliar, părinții, elevii, toată lumea trebuie să înțeleagă cum procedează în cazul în care sunt victime, martori, au auzit despre un caz de violență”

Declarația Ligiei Deca pe acest subiect, la Mureș

Ligia Deca, ministra Educației: “Am introdus și o serie de prevederi care, zic eu, că o să ajute în ceea ce va însemna lupta noastră cu violența în școli pe viitor. De exemplu, pe lângă procedura privind managementul cazurilor de violență și am mare încredere că dvs. deja ați afișat acele scheme cu ce se întâmplă în cazul în care este sesizat un caz de violență, pentru că toată lumea trebuie să le cunoască, numai dumneavoastră sau știu eu, cei care se ocupă de management școlar ce și toate cadrele didactice, tot personalul didactic auxiliar, părinții, elevii, toată lumea trebuie să înțeleagă cum procedează în cazul în care sunt victime, martori, au auzit despre un caz de violență, cum este sesizat el. Cred, de asemenea, că împreună cu inspectorii noștri generali și generali adjuncți vom reuși să facem și o verificare a modului în care a fost înțeleasă și aplicată această procedură. De ce e ea importantă? Pentru că anul trecut, atunci când discutam cu oamenii din școli, mi se spunea mai ales de către profesori: eu nu știu ce să fac în cazul în care cineva vine și îmi spune că s-a întâmplat ceva în școală. Că era vorba de consum de droguri, că era vorba de violență nu știau care e procedura și asta duce la practică neunitară și la tendința de a nu raporta. Și atunci procedura, dezvoltată împreună cu colegii noștri de la poliție, Biroul de Siguranță Școlară și cu colegii de la DGASPC, vine și stabilește cine, ce atribuții are. Pe scurt, orice caz de violență care constituie infracțiune, se sesizează direct de către director, la poliție, la Biroul de siguranță Școlară și dacă acea violență este îndreptată împotriva unui minor, se sună imediat la 119.

Este numărul unic la nivel național și practic se semnalează cazul DGASPC-ului care odată ce l-a primit, trebuie să desemneze manager de gaz și să înceapă ancheta socială. Ceea ce important în procedură este că se prevede și ce se întâmplă după aceea, adică cum se face schimbul de informații între instituții, cum se elaborează acea fișă, pentru cazul de violență, cum se urmăresc intervențiile ulterioare și care sunt atribuțiile fiecărei părți. Pentru că dacă suntem sinceri noi cu noi, n-o să rezolve școala toate problemele de violență din societate. Și cred că dacă noi suntem sinceri și ridicăm toate problemele astea și spunem noi ca școală ne-am făcut treaba, vom avea autoritatea morală să cerem tuturor instituțiilor care trebuie să-și dea concursul să-și facă treaba, fiindcă numai așa reușim să ne protejăm și copiii, și cadrele didactice de comportamente antisociale”.

Informații de context

Ministerul Educației a decis după apariția unui caz de agresiune între elevi la Școala Nicolae Titulescu din București, că este nevoie ca toți directorii să ia cursuri în plus ca să învețe să și aplice procedura de violență în școli, deși aceasta este făcută publică de câteva luni. Astfel toți directorii de școli trebuie să participe la sesiuni de formare privind managementul cazurilor de violență. Potrivit adresei, până în data de 31 martie 2024, inspectoratele școlare județene și Centrele Județene de Resurse și de Asistență Educațională vor organiza noi sesiuni de formare cu toți directorii din județe privind aplicarea Procedurii privind managementul cazurilor de violență asupra antepreșcolarilor/preșcolarilor/elevilor și a personalului unității de învățământ.

Până în data de 15 martie 2024, toate unitățile de învățământ preuniversitar vor afișa materialele vizuale de informare disponibile pe site.

Inspectoratele școlare județene vor monitoriza aplicarea Procedurii și incidența cazurilor de violență în acord cu prevederile în vigoare. În școlile cu un număr ridicat de cazuri de violență înregistrate, ISJ și CJRAE vor acorda sprijin de urgență pentru planificarea și desfășurarea unor măsuri de prevenire și combatere a cazurilor de violență. Școlile identificate și măsurile luate vor fi raportate Ministerul Educației până în data de 31 martie 2024.

Edupedu.ro a scris că școlile au început să pună afișele cerute Ministerul Educației cu procedura privind managementul cazurilor de violență. În multe cazuri însă imaginile sunt greu de citit, informațiile fiind printate pe coli A4.

De altfel, în Iași de exemplu, cei 268 de directori de grădinițe, școli și licee au aflat la o sesiune de formare organizată săptămâna aceasta, care sunt formele de abuz ușor și grav care se pot petrece în școală atât între elevi cât și între elevi și profesori și cum pot fi gestionate.

Vezi aici INFOGRAFICE Managementul cazurilor de violență școlară, de la sesizare la închiderea cazului, responsabilitățile profesorilor, directorilor și ale poliției

Citește și:
Ligia Deca, despre modul de gestionare a cazurilor de violență în unele școli: Nu putem să ascundem lucrurile. Eu cred că avem diferențe foarte mari de înțelegere în ceea ce privește ce trebuie raportat și ce nu
FOTO Școlile au început să pună afișele cerute Ministerul Educației cu procedura privind managementul cazurilor de violență

DOCUMENT Îmbrâncirea între elevi este considerată o formă ușoară de abuz fizic, poreclirea – abuz emoțional, iar fluierăturile și semnele obscene sunt forme grave de violență în școală – sesiune de formare a directorilor de școli din Iași

Ministrul Justiției, Alina Gorghiu: De foarte multe ori elevii nu fac diferența între o faptă făcută în glumă și o faptă penală. Rog părinții, bunicii, cadrele didactice, să raporteze și faptele de consum de droguri, nu doar pe cele de violență. Nu vă temeți de reacția părinților și a societății

Monica Anisie: Și noi, profesorii, trebuie să ne implicăm când vedem un elev care împinge o colegă sau îi vorbește urât

1 comment
  1. La 119 trebuia sunat din momentul în care minunea asta de deca a ajuns ministru. Acum, pentru ea, trebuie sunat la 112 pentru a pleca din funcție acasa

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

VIDEO Cîmpeanu, despre decuplarea școlii de pragul de infectare: Până vineri va trebui să anunțăm dacă menținem școlile deschise, pe modelul grădinițelor, până la apariția unor cazuri de infectare

Autoritățile vor discuta “pe parcursul zilei de astăzi” ipoteza eliminării pragului de 6 la mie până la care se închideau până acum școlile, a anunțat oficial ministrul Educației. “Până vineri,…
Vezi articolul

ULTIMA ORĂ Calendarele olimpiadelor și concursurilor școlare din anul școlar 2023-2024, publicate de Ministerul Educației. Când sunt fazele județene, unde se țin etapele naționale în 2024

Calendarele olimpiadelor și concursurilor naționale în anul școlar 2023-2024, precum și ale olimpiadelor internaționale, au fost publicate astăzi de Ministerul Educației. Cele 5 documente publicate până acum, fără competițiile sportive deocamdată, pot…
Vezi articolul