Ligia Deca spune că Ministerul Educației a fost ineficient în a asigura decontul nevetei elevilor și susține gratuitatea / Sorin Ion: CCR a declarat neconstituțională Ordonanța de Urgență 50, cea care prevedea decontul, pentru că era în contradicție cu sintagma gratuitate pentru elevi

1.915 vizualizări
Foto: gov.ro
Ministrul Educației, Ligia Deca, a precizat că decontul navetei elevilor este considerat nesustenabil: „Problema este că niciodată nu putea exista predictibilitate bugetară, în sensul în care, chiar dacă noi estimam numărul de abonamente necesare, prețurile per abonament, mai ales acolo unde nu exista transport public și era vorba de transportatori privați, variau foarte mult.” Răspunsul a venit după ce Sorin Munteanu, președintele Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România (UNCJR), a propus să nu mai fie implicate consiliile județene în decontarea transportului elevilor, ci direct școlile.

„Soluția pe care o avem în lege este o soluție care ne-a parvenit și în discuțiile din coaliție, dar ne-a parvenit și de la grupul interministerial, care a fost coordonat de cancelaria primului ministru. Deci, soluția pe care o avem este o soluție agreată din punct de vedere tehnic”, a precizat Ligia Deca.

Deca a precizat că nu poate fi implicat doar Ministerul Educației, deoarece s-a dovedit a fi „ineficient”: „Înțeleg îngrijorarea dvs. și eu cred că, primordial, trebuie să asigurăm dreptul la educație, adică copiii trebuie să vină la școală, ce ați ridicat dvs. cu absențele, dar cred că pentru a ajunge la un sistem funcțional nu putem să avem doar Ministerul Educației în această ecuație, pentru că s-a dovedit a fi ineficient în trecut, lucru înțeles și cumva operaționalizat în soluția din lege de către acest grup interministerial.”

Secretarul de stat Sorin Ion a completat că Ordonanța de Urgență 50, cea care stabilește decontul, a fost declarată neconstituțională de către CCR: „Să nu uităm că CCR-ul a declarat neconstituțională OUG 50, care stabilea exact mecanismul de decontare, pentru că era în contradicție cu sintagma gratuitate pentru elevi, decontare e una, gratuitate alta. De altfel, toate asociațiile de elevi care am fost în contact și care au și fost invitate la comitetul interministerial reclamă faptul că nu decontare este ceea ce solicită ei, gratuitate. Nu doresc ca banii să mai treacă pe la elevi.”

Declarațiile Ligiei Deca:

Ligia Deca: Am auzit intervenția dvs. vizavi de transport și, așa cum ne aducem aminte, sistemul pe care îl propuneți, adică decontul prin școală via inspectorate a mai fost utilizat și în trecut. Problema este că niciodată nu putea exista predictibilitate bugetară, în sensul în care, chiar dacă noi estimam numărul de abonamente necesare, prețurile per abonament, mai ales acolo unde nu exista transport public și era vorba de transportatori privați, variau foarte mult. De regulă, variau în funcție de cât calculam noi subvenția, adică dacă stabileam o subvenție pe elev, transportatorii mergeau puțin mai sus de atât. De aceea, a fost considerat nesustenabil și, de aceea, încă de dinainte de anul 2016 tot avem discuții în diferite formate și am avut diferite formule de acoperire a acestor costuri.

Soluția pe care o avem în lege este o soluție care ne-a parvenit și în discuțiile din coaliție, dar ne-a parvenit și de la grupul interministerial, care a fost coordonat de cancelaria primului ministru. Deci, soluția pe care o avem este o soluție agreată din punct de vedere tehnic. Sigur că înțeleg îngrijorările dvs., numai că, așa cum știți, consiliile județene au un rol în acest circuit prin faptul că sunt cele care gestionează contractele de transport cu transportatorii. Deci există o capacitate de a înțelege mai bine evoluția pieței și putem găsi o variantă sustenabilă de asigurare a dreptului la educație. Înțeleg îngrijorarea dvs. și eu cred că, primordial, trebuie să asigurăm dreptul la educație, adică copiii trebuie să vină la școală, ce ați ridicat dvs. cu absențele, dar cred că pentru a ajunge la un sistem funcțional nu putem să avem doar Ministerul Educației în această ecuație, pentru că s-a dovedit a fi ineficient în trecut, lucru înțeles și cumva operaționalizat în soluția din lege de către acest grup interministerial.

Citește și:
Consiliile Județene nu vor să acorde transport gratuit elevilor navetiști și propun păstrarea sumelor forfetare și deconturilor pentru viitoarea lege / Szabo Odon UDMR: Circa două treimi dintre Consiliile județene nu au realizat licitațiile pentru trasee, au încheiat contracte și au făcut presiune pe Parlament să se prelungească contractele în vigoare, menținând mafiile”


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

BREAKING SURSE Ministerul Justiției desființează propunerile pregătite de Ligia Deca pentru combaterea hărțuirii sexuale: „sunt lipsite de logică”, „de claritate”, vizează inclusiv un act care „nu are nicio legătură cu subiectul hărțuirii” și din ele „nu rezultă nici măcar obiectul de reglementare”

Ministerul Justiției desființează propunerile pregătite de Ligia Deca pentru ședința de Guvern de joi, la solicitarea premierului Marcel Ciolacu, privind combaterea hărțuirii sexuale, potrivit unui document obținut din surse guvernamentale…
Vezi articolul

Ministerul Educației anunță că „onorează olimpicii internaționali”, după ce ministrul Daniel David spunea că aceștia „din premiul primit își permit să-și dea ei o bursă de merit în fiecare lună”, ca justificare pentru tăierea burselor de excelență / Recent, profesorii care îi pregătesc pe olimpici au aflat că primesc, în medie, 115 lei pe lună la Centrele de Excelență

Ministerul Educației și Cercetării a anunțat luni, 6 octombrie, că va „onora olimpicii internaționali, profesorii care i-au pregătit și unitățile școlare din care aceștia provin”, prin stimulente financiare și un…
Vezi articolul

Trebuie să nu corelăm examenul de bacalaureat viitor cu ceea ce se dă acum pentru disciplina Matematică, pentru Limba și literatura română, spune Gabriel Vrînceanu, șef-serviciu Curriculum: Nu vom mai avea la o probă, sper, un elev care dă un examen dintr-un studiu de 4 ore pe săptămână al unei discipline, iar alt elev dă dintr-o tematică a unui an de studiu

Gabriel Vrînceanu, șef-serviciu Curriculum în cadrul Ministerului Educației și Cercetării (MEC), a declarat că „trebuie să nu corelăm examenul de bacalaureat viitor cu programele și cu ceea ce se dă acum…
Vezi articolul

Raluca Turcan revine: Scenariile care includ înghețarea anului sunt „o analiză lucidă pe care eu am pus-o pe masă”. Vom încerca să facem cât mai eficientă pregătirea online a elevilor, pentru ca evaluarea să se facă pe ce s-a predat în acest an școlar

După ce a lansat ideea că un al treilea scenariu posibil pentru anul școlar actual ar fi înghețarea lui, adică repetarea anului de către toți elevii, vicepremierul Raluca Turcan a…
Vezi articolul

Anunț în debutul anului școlar 2022-2023: Costul standard primit de școli pentru bunuri și servicii “nu acoperă, în condițiile în care au crescut utilitățile, nici măcar cheltuielile materiale”, spune ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu – VIDEO

Costul standard primit de școli „nu acoperă (…) nici măcar cheltuielile materiale”, în contextul în care prețurile la energie și alte utilități au crescut considerabil în această perioadă, a declarat…
Vezi articolul