Lista actualizată a posturilor vacante-rezervate, pentru anul școlar 2025-2026, a fost publicată de unele inspectorate școlare – documente

16.554 de vizualizări
Foto: © Kantver | Dreamstime.com
Unele inspectorate școlare au publicat lista posturilor vacante-rezervate la data de 25 august, pentru anul școlar 2025-2026. Amintim că, în perioada 20-22 august, profesorii care au avut nevoie de completarea normei didactice de predare au putut participa la ședințele organizate de inspectoratele școlare.
  • Din toamna, norma didactică de predare crește, în medie, cu 2 ore. Este vorba despre Legea nr. 141/2025, cunoscută drept „Legea Bolojan”, care modifică și completează Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023. Legea 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare a intrat în vigoare, după publicarea în Monitorul Oficial vineri noaptea, pe 25 iulie 2025.

În zilele de 26 și 27 august sunt repartizați candidații care au obținut cel puțin media 7 la concursul național de Titularizare 2025 și profesorii titulari prin detașare la cerere prin concurs specific în ordinea descrescătoare a punctajelor, conform noului calendar al mobilității cadrelor didactice pentru anul școlar 2025-2026

Ministerul Educației și Cercetării a transmis, într-un comunicat, că mărirea normei didactice cu două ore de predare pe săptămână permite elevilor o mai mare interacțiune cu profesori-titulari.

  • Județul Argeș lista posturilor vacante-rezervate la data de 25 august 2025
  • Județul Covasna – lista posturilor vacante-rezervate la data de 25 august 2025
  • Județul Dolj – lista posturilor vacante-rezervate la data de 25 august 2025
  • Județul Iași – lista posturilor vacante-rezervate la data de 25 august 2025
  • Județul Mureș – lista posturilor vacante-rezervate la data de 25 august 2025
  • Județul Timiș – lista posturilor vacante-rezervate la data de 25 august 2025
Despre norma didactică

Conform Legii Bolojan, noile norme didactice sunt:

  • pentru învățători și profesori de învățământ primar, norma didactică rămâne de tip „un post pe clasă”, dar cu 2 ore obligatorii de pregătire remedială pe săptămână
  • pentru profesorii de gimnaziu, liceu, postliceal, precum și cei din clasele cu program integrat de artă și sport sau din unități extrașcolare, norma crește la 20 de ore pe săptămână, dacă aceștia au cel puțin licență în cariera didactică
  • excepție: profesorii cu grad didactic I sau titlul de profesor emerit, care desfășoară activitate de mentorat, vor avea normă redusă la 18 ore pe săptămână
  • profesorii de instruire practică și maiștrii-instructori vor avea norme de 26 de ore pe săptămână (cu licență), respectiv 22 de ore (dacă au gradul I și activitate de mentorat)
  • în învățământul special, norma este de 18 ore pentru profesori la predare și terapii specifice, respectiv 22 de ore pentru educatori și maiștri instructori
  • cadrele didactice cu peste 25 de ani vechime și gradul I, sau care dovedesc performanță educațională, pot beneficia de o reducere a normei cu 2 ore pe săptămână, fără afectarea salariului, în baza unei metodologii aprobate de Minister

În plus, în perioada 2025-2026 până în 2029-2030, este valabil un regim special care permite includerea în norma didactică a unor activități precum pregătirea pentru examene naționale, performanță educațională și învățare remedială.

Este prima creștere a normei didactice din 1995 încoace. Atunci, prin Legea Statutului cadrelor didactice, prevăzută de legea învățământului, dar aprobată separat doi ani mai târziu, erau stabilite normele didactice de 18 ore în învățământul preuniversitar.

Reamintim că Ministerul Educației și Cercetării nu a prezentat nicio analiză a fundamentării măsurilor din legea 141/2025, în afara declarațiilor făcute de ministrul Daniel David în ieșirile sale publice. În schimb, analiza solicitată Institutului de Științe ale Educației de Edupedu.ro a fost cenzurată de ministrul David sub pretextul unui peer review pentru că îi contrazicea cu date și studii argumentele folosite.

Foto: © Kantver | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Încep ședințele de repartizare a candidaților cu media peste 7 la Titularizare 2025 și a titularilor prin detașare la cerere – calendarul complet / Din toamna, norma didactică de predare crește, în medie, cu 2 ore


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Descoperirea unei echipe de cercetători români, publicată în Cartea Recordurilor / Au realizat harta celui mai mare lac din istoria planetei, Paratetis / Acesta ocupa cea mai mare parte din teritoriul României

Institutul Național de Cercetare și Dezvoltare pentru Geologie și Geoecologie Marină anunță că o echipă de cercetători români și-a câștigat un loc în Cartea Recordurilor pentru descoperirea proporțiilor imense ale…
Vezi articolul