LISTĂ Au mai rămas 140 de locuri libere pentru a III-a etapă de admitere la liceu în București / La această etapă pot intra și elevii care nu au susținut Evaluarea Națională

4.059 de vizualizări
Foto: John Schnobrich on Unsplash
Inspectoratul Școlar al Municipiului București (ISMB) a publicat lista cu locurile rămase libere la liceele din Capitală pentru etapa a III-a de repartizare a elevilor ce urmează să intre în clasa a IX-a. Aceasta are loc între 22 august – 1 septembrie. Sunt 140 de locuri rămase libere la licee din București, dintre care 23 de locuri la Liceul Teoretic ”Ady Endre”, cu predare în limba maghiară.
  • Pe lângă aceste locuri, au mai rămas disponibile locuri pentru elevi romi și cu cerințe speciale.

După a II-a etapă de repartizare, inspectoratul a anunțat locurile unde au intrat elevii printr-o notă pe site-ul instituției, unde în dreptul numelui candidatului era trecut numărul de înregistrare, nu codul anonimizat.

Potrivit metodologiei, dacă după derularea celor două etape de admitere prevăzute în calendar se mai înregistrează solicitări ale candidaţilor din seria curentă, precum şi ale candidaţilor din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului şcolar 2022 – 2023 de înscriere în clasa a IX-a din învăţământul liceal de stat, inspectoratul şcolar, prin comisia judeţeană de admitere/a municipiului Bucureşti, repartizează aceşti candidaţi, în intervalul 22 august 2022 – până la data începerii cursurilor anului şcolar 2022 – 2023, în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere, iar pentru absolvenţii clasei a VIII-a care nu au susţinut evaluarea naţională, în ordinea descrescătoare a mediilor de absolvire a claselor V – VIII.

Licee teoretice unde mai sunt locuri disponibile

Liceul Teoretic ”Lucian Blaga” are 3 locuri la profilul Științele Naturii (ultima medie 8.09), 2 la Filologie (ultima medie 8.33) și 1 la Științe sociale (ultima medie 8.13).

Liceul Teoretic ”Mihail Sadoveanu” are 7 locuri libere la profil Matematică-Informatică (ultima medie 8.32) și 2 la Științe sociale (ultima medie 8.52).

Liceul Teologic Adventist “Ștefan Demetrescu” – 1 la profilul mate-Info cu ultima medie 8.81.

Liceul Teoretic “Dimitrie Bolintineanu” – 1 loc disponibil la profilul mate info cu ultima medie 8.20.

Colegiul Nțtional “Elena Cuza” – 1 loc la Filologie bilingv engleză cu ultima medie 9.21.

Liceul Greco-Catolic “Timotei Cipariu” are 3 locuri disponibile la profil Matematică-Informatică, ultima medie de intrare fiind 8,23. La acest liceu, anul trecut ultima medie era 4,63, potrivit unei analize Edupedu.ro. Asta deoarece a fost o generație mai numeroasă de elevi în 2020-2021 care au luat note mai mari la Evaluarea Națională. În consecință, elevi cu medii mari anul acesta au ajuns pe locuri pe care anul trecut erau liceeni cu medii mult mai mici. 

Lista publicată azi de ISMB conține locurile rămase libere la liceele din București, după cea de-a două etapă de repartizare care a avut loc în perioada 1-6 august.

Informații de context

Anul acesta Ministerul Educației nu a alocat suficiente locuri la licee la nivel național, așa cum a scris Edupedu.ro. Numărul copiilor rămași nerepartizați pentru admiterea la liceu în țară a fost de 6.853, iar numărul locurilor rămase neocupate în toate liceele din România a fost 4.993. Practic, 1.860 de copii, absolvenți de clasa a VIII-a și care au susținut Evaluarea Națională, nu au avut loc din start în niciun liceu din România.

În București 1.216 elevi au rămas nerepartizați pe 409 locuri, după prima etapă de repartizare, iar acum au mai rămas 140 de locuri la liceele din Capitală.

De precizat, șeful Inspectoratului București, Vlad Drinceanu, spunea că anul acesta a găsit planul de școlarizare gata făcut, dar că „anul viitor vom suplimenta locurile la licee, dacă vor fi mai mulți elevi decât numărul de locuri”.

Lista cu locurile rămase libere la liceele din București


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Admitere 2022. Părinții reclamă că sunt puși pe drumuri după acte la înscrierea la liceu / Unele licee cer documente inexistente în regulamentele de înscriere, cum ar fi „adeverința pentru bilingv” sau copii legalizate după acte

Mai mulți părinți ne-au scris pe adresa redacției Edupedu.ro că secretariatele unor licee le cer adeverințe în plus despre care nu au fost informați până acum, atunci când merg alături…
Vezi articolul

OFICIAL Noul calendar de admitere la liceu 2020: Înscrierea pentru probele de aptitudini se realizează în 2-5 iunie, pe 2 iulie începe completarea fișelor de înscriere la liceu, iar pe 10 iulie va fi repartizarea computerizată

Absolvenții de clasa a VIII-a vor completa fișele de înscriere la liceu în perioada 2-6 iulie 2020, iar repartizarea computerizată va avea loc în data de 10 iulie 2020, a…
Vezi articolul

Elevii cu cerințe educaționale speciale vor avea locuri speciale la admiterea în licee și școli profesionale 2020. Ministrul Educației: Din acest an școlar primesc locurile speciale

Elevii cu cerințe educaționale speciale vor avea chiar din această vară locuri speciale la admiterea în licee și școli profesionale, pe modelul celor alocate rromilor, a declarat pentru Edupedu.ro ministrul…
Vezi articolul