Lista membrilor comisiei care se ocupă cu acreditarea programelor pentru formarea continuă a profesorilor, publicată în Monitorul Oficial

1.873 de vizualizări
Foto: Captură – Monitorul Oficial
Componența Comisiei specializate de acreditare (CSA) a programelor pentru dezvoltarea profesională continuă a cadrelor didactice din învățământul preuniversitar a fost publicată în Monitorul Oficial, cu o întârziere de 3 luni. Este vorba despre ordinul 6.136 din 24 octombrie 2022.

Potrivit metodologiei-cadru privind asigurarea calității programelor pentru dezvoltarea profesională continuă a cadrelor didactice din învățământul preuniversitar și de acumulare a creditelor profesionale transferabile, „comisia specializată de acreditare, numită în continuare CSA, este un organism extern al Ministerului Educației, ce are drept scop asigurarea calității programelor pentru dezvoltare profesională continuă a personalului didactic din învățământul preuniversitar, prin acreditare, recunoaștere și echivalare a sistemului de credite profesionale transferabile”.

De menționat este că selecția membrilor ar fi trebuit făcută în 30 de zile de la intrarea în vigoare a metodologiei de mai sus. Metodologia a fost publicată în Monitorul Oficial pe 19 iulie 2022, ceea ce înseamnă că lista membrilor a fost publicată cu 3 luni întârziere.

Art. 2 din ordinul publicat în Monitorul Oficial stabilește „că durata mandatului Comisiei specializate de acreditare (CSA) a programelor pentru dezvoltarea profesională continuă a cadrelor didactice din învățământul preuniversitar este de 3 ani”.

Comisia specializată de acreditate este formată din 43 de membri și 12 membri supleanți.

Cei 43 de membri CSA vin din următoarele universități:

  1. Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași, Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic;
  2. Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, Departamentul de Psihopedagogie Specială;
  3. Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic;
  4. Universitatea din București, Facultatea de Psihologie și Științele Educației;
  5. Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, Facultatea de Științe ale Educației;
  6. Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Facultatea de Inginerie, Departamentul de Calculatoare și Inginerie Electrică;
  7. Universitatea Națională de Arte din București, Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic; 
  8. Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, Departamentul de Științe ale Educației Panel;
  9. Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Facultatea de Științe Socio-Umane, Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic;
  10. Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic;
  11. Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic;
  12. Universitatea din Oradea, Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic;
  13. Academia de Studii Economice din București, Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic;
  14. Universitatea „Valahia” din Târgoviște, Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic;
  15. Universitatea „Danubius” din Galați, Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic;
  16. Universitatea din Craiova, Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic;
  17. Universitatea de Vest din Timișoara, Facultatea de Științe Politice, Filosofie și Științele Comunicării, Departamentul de Filosofie și Științele Comunicării;
  18. Universitatea din Pitești, Facultatea de Științe ale Educației, Științe Sociale și Psihologie, Departamentul de Științe ale Educației;
  19. Academia de Studii Economice din București, Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic;
  20. Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București — Filiala Slatina, Facultatea de Management și Dezvoltare Rurală;
  21. Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic;
  22. Universitatea din Pitești, Facultatea de Științe ale Educației, Științe Sociale și Psihologie;

Instituțiile din care fac parte ceilalți membri sunt următoarele:

  1. Casa Corpului Didactic Brăila;
  2. Casa Corpului Didactic Constanța (2 persoane);
  3. Casa Corpului Didactic Argeș;
  4. Casa Corpului Didactic Sălaj;
  5. Casa Corpului Didactic „Csutak Vilmos” Covasna;
  6. Inspectoratul Școlar al Județului Dâmbovița;
  7. Casa Corpului Didactic București (2 persoane);
  8. Casa Corpului Didactic Mureș;
  9. Colegiul Tehnic „Iuliu Maniu” București;
  10. Casa Corpului Didactic Botoșani;
  11. Casa Corpului Didactic Bistrița-Năsăud;
  12. Casa Corpului Didactic „Simion Mehedinți” Vrancea;
  13. Casa Corpului Didactic Cluj (2 persoane);
  14. Școala Gimnazială Nr. 135, sectorul 5, București;
  15. Casa Corpului Didactic Ilfov;
  16. Casa Corpului Didactic Brașov;
  17. Casa Corpului Didactic Buzău;
  18. Casa Corpului Didactic Gorj;

Membrii supleanți vin din următoarele universități și case ale corpului didactic:

  • Universitatea „Valahia” din Târgoviște, Facultatea de Teologie Ortodoxă și Științele Educației, Departamentul de Științele Educației;
  • Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad, Facultatea de Științe ale Educației, Psihologie și Asistență Socială, Departamentul de Pedagogie, Psihologie și Asistență Socială;
  • Universitatea din Oradea, Facultatea de Științe Socio-Umane, Departamentul de Științele Educație;
  • Universitatea de Vest din Timișoara, Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic;
  • Casa Corpului Didactic Olt;
  • Casa Corpului Didactic București;
  • Casa Corpului Didactic „Dariu Pop” Satu Mare;
  • Casa Corpului Didactic Prahova;
  • Casa Corpului Didactic Maramureș ;
  • Casa Corpului Didactic Botoșani;
  • Casa Corpului Didactic Timiș;
  • Casa Corpului Didactic Arad.

La art. 54 din metodologia citată anterior apar următoarele:

„(3) CSA este constituită din maximum 43 de membri, cadre didactice din învățământul universitar și preuniversitar, cu autoritate științifică și cu experiență profesională în domeniul formării în cariera didactică.

(4) Componența CSA este următoarea:

  • a) președinte;
  • b) 6 vicepreședinți care au și calitatea de membri evaluatori, coordonatori ai panelurilor;
  • c) membri evaluatori.

(6) În procesul de selecție al membrilor CSA, pentru fiecare nivel de învățământ – universitar, preuniversitar – se respectă principiul asigurării continuității, în sensul în care o treime din numărul total al membrilor evaluatori să fie reprezentată de cadre didactice care au deținut calitatea de membru în mandatul anterior al CSA.

Citește și: “Liceele pedagogice în pericol?” Președintele asociației acestor școli semnalează o posibilă desființare a formării de învățători și educatoare prin colegiile sau liceele pedagogice, în proiectul revizuit al viitoarei legi a învățământului

(7) Selecția membrilor CSA se face în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei metodologii-cadru, de către o comisie din cadrul Ministerului Educației, cu respectarea următoarelor condiții:

a) pentru panelurile academice, numărul maxim de cadre didactice încadrate în aceeași instituție de învățământ superior este 2;

b) pentru panelurile operaționale, numărul maxim de cadre didactice pentru o regiune de dezvoltare este 2, cu excepția regiunii București-Ilfov pentru care numărul maxim este 7.”

Ordinul privind componența Comisiei specializate de acreditare (CSA) a programelor pentru dezvoltarea profesională continuă a cadrelor didactice din învățământul preuniversitar:


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Cîmpeanu s-a întâlnit cu Blanquer, ministrul Educației din Franța. Discuții despre învățământul profesional și formarea cadrelor didactice, alături de mobilitatea profesorilor și a elevilor sau digitalizare

Miniștrii Educației din România și Franța, Sorin Cîmpeanu și Jean-Michel Blanquer, au avut o întâlnire sâmbătă, la Paris, scrie ambasadorul României în Franța, Luca Niculescu. Cei doi oficiali au discutat…
Vezi articolul