LISTĂ Salariile de bază ale cadrelor didactice, de la învățământul preșcolar, școala primară, gimnaziu și până la liceu în 22 de țări europene – raport OECD. Variații considerabile între țările din Est și Vest

42.089 de vizualizări
Foto: © Andrey Popov | Dreamstime.com
Un profesor din Uniunea Europeană, exceptând România și alte câteva țări, câștigă în medie, anual, un salariu de bază echivalând cu 32.000 de dolari dacă se află la început de carieră în învățământul preșcolar. În școala primară, un cadru didactic european începe cariera cu un salariu de bază mediu anual echivalând cu 35.000 de dolari, în gimnaziu profesor începe lucrul cu 36.500 de dolari anual, iar în liceu, cu 37.500 de dolari. Dacă în puține țări salariul rămâne relativ constant, în altele el crește pe măsură ce profesorii avansează în carieră, media europeană atingând un vârf de 64.500 de dolari pentru un profesor de liceu care a atins nivelul maxim de salarizare. Datele aferente pentru 22 de țări membre UE, agregate în recentul raport al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD) “Education at a Glance 2021”, indică însă diferențe majore între estul și vestul Europei, din punct de vedere al salarizării profesorilor.

Mediile înregistrate de 22 de țări UE (statele membre cu excepția Bulgariei, României, Maltei, Ciprului și Croației) sunt similare cu cele înregistrate la nivelul țărilor membre ale OECD. Ele sugerează o creștere treptată a nivelului salarizării atât cu ciclul de învățământ, cât și cu avansul profesorilor în carieră.

  • Notă: Datele prezentate sunt exprimate în dolari pentru că aceasta este moneda de referință folosită în raportul OECD. Documentul ia ca reper salariul de bază anual, însemnând suma salariilor câștigate de profesori pe parcursul a 12 luni în 2020 (cu puține excepții în care sunt folosite date din 2019 sau 2018).
  • Cursul de schimb mediu leu-dolar a fost de 4,24 lei pentru 1 dolar în anul 2020.
Astfel, în UE22:
  • O educatoare debutantă câștigă în medie, anual, un salariu de bază echivalând cu 32.221 de dolari. Cu 10 ani de experiență, salariul de bază anual ajunge la 39.164 de dolari. Salarizarea maximă, în medie la nivelul țărilor menționate, ajunge la 52.282 de dolari
  • Un învățător debutant primește un salariu mediu anual de 35.220 de dolari, care crește la 43.692 de dolari după 10 ani de experiență. Salariul maxim, în medie anuală pentru acest ciclu de învățământ, este de 58.430 de dolari.
  • O profesoară de gimnaziu, aflată la începutul carierei, câștigă în medie anual un salariu 36.587 de dolari, salariu ce crește la 45.984 de dolari după 10 ani de experiență. Salariul maxim în medie anuală, pentru acest ciclu, este de 61.412 dolari. 
  • La liceu, un profesor debutant primește, în medie anuală, 37,571 de dolari, salariu ce crește la 48.167 de dolari după 10 ani și atinge un maxim de 65,504, în medie anuală, la nivelul țărilor luate în calcul.

Diferențele sunt, însă, foarte mari de la o țară la alta, dar mai ales între cele din vestul și estul Europei.

Salariile profesorilor din țări central și est-europene

Dintre fostele state comuniste:

  • În Republica Cehă, în învățământul preșcolar, o educatoare debutantă câștigă un salariu de bază de 23.866 de dolari anual, ajungând la un maxim de 28.182 dolari anual. În primară, un cadru didactic pleacă de la 25.389 de dolari anual și ajunge la 33.259 de dolari anual. În gimnaziu, un profesor pleacă tot de la 25.389 de dolari, ajungând la 33.513. În liceu, de la același prag pentru debutanți se ajunge la 33.429 de dolari.
  • În Polonia, profesorii debutanți pleacă, indiferent de ciclu, de la salariul de 18.890 de dolari în medie pe an, ajungând la valori maxime similare cu cele din Republica Cehă – 32.071 de dolari, indiferent de ciclu.
  • În Ungaria, salariul profesorilor debutanți este și mai mic: 15.813 dolari în medie pe an, indiferent de ciclu. Pe parcursul carierei, salariul aproape se dublează, atingând un maxim 28.122 de dolari pentru învățământul preșcolar-primar-gimnazial și de 31.247 de dolari pentru învățământul liceal.
Salariile profesorilor din economiile vest-europene

În marile economii vest-europene, salariile sunt considerabil mai mari și pleacă, adesea, de la punctul maxim al salariilor pe care e primesc profesorii din centrul și est-ul Europei. Și aici există, însă, diferențe substanțiale:

  • În Germania, salariul de bază anual în învățământul primar pleacă de la 65.475 de dolari și ajung la un maxim de 86.171 de dolari. În învățământul secundar, el pleacă de la 72.588 de dolari și ajunge la 95.216 dolari (echivalentul ciclului gimnazial), respectiv 106.035 dolari (echivalentul ciclului liceal).
  • În Franța, salariile anuale sunt considerabil mai mici comparativ cu Germania, dar se mențin la un nivel ridicat: ele pleacă de la un nivel de 31.803 dolari și ajung la maxim 56.009 dolari în preșcolar și școala primară, pe când în gimnaziu și liceu se pleacă de la 34.833 dolari și se ajunge la 59.340 dolari anual.
  • În Italia, o educatoare debutantă sau o învățătoare primește un salariu de bază de 32.481 de dolari anual, maximul atins pe parcursul carierei fiind de 47.287 de dolari. În gimnaziu și liceu, salariul de bază pleacă de la 34.910 dolari și ajunge la 41.925 de dolari maxim în gimnaziu, respectiv 54.271 de dolari în liceu
  • Mai mult se câștigă în Olanda, unde salariile de bază pleacă de la 40.042 de dolari anual și ajung la 85.315 dolari în învățământul preșcolar și școala primară, iar în gimnaziu și liceu se pleacă de la 46.394 dolari anual și se ajunge la 94.660 de dolari.
  • În Spania, salariul de bază anual pornește de la 43.135 de dolari  și ajunge la 61.456 de dolari în învățământul preșcolar și primar, iar în gimnaziu și liceu se pleacă de la 48.178 de dolari și se atinge un maxim de 68.405 dolari anual.
Cazuri notabile

În Estonia, lider european la PISA 2018, veniturile profesorilor sunt mult sub cele din vest: salariul de bază placă din același punct pentru învățământul primar, gimnaziu și liceu – 24.730 de dolari anual. Dar, potrivit datelor din raport, Estonia se numără printre țările care stau cel mai bine din Europa atunci când veniturile reale ale profesorilor, incluzând sporuri și bonusuri, se raportează la media veniturilor persoanelor cu același nivel de educație, la nivelul întregii economii.

  • Cele mai mari salarii de bază la nivel european sunt cele ale profesorilor din Luxemburg. O educatoare din această țară își începe activitatea cu un salariu anual de 69.425 de dolari, atingând un maxim de 122.650 de dolari. La fel și în cazul cadrelor didactice din învățământul primar. În gimnaziu și liceu, un profesor debutant câștigă 78.681 de dolari anual, ajungând la un maxim de 137.610 dolari anual.

Lista completă inclusă în raportul OECD:

Salariile profesorilor în UE22-OECD – Sursa: Raportul OECD “Education at a Glance 2021”

Foto deschidere: © Andrey Popov | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care site-ul Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


11 comments
  1. Este clar salariile sunt mici,de aceea este dezinteres,superficialitate .. si totul sfârșeste cu elevi ,liceeni si studenti foarte slab pregatiti.Dar,ce se intâmpla in România ca toti profesorii sa aiba studii superioare ,iar o educatiare sa aiva salariile mai mari decat profesorii de luceu estfe absurd si imoral.Sindicalistii sustin anumite categorii cu venituri din invatanant ca este clar acilitii lor detin functiile respective.Vezi eduxatoare ,bibliotecare,laborante.

    1. În articol se face mențiunea că OECD a folosit ca monedă de referință dolarul. De ce nu vă place ?????????????
      Diferența dintre euro și dolari este câțiva bănuți. De ziceți ar merita un salariu de 132.000 de dolari sau de 125.000 de euro, ANUAL BRUT, bineînțeles ?????????????????

    2. Au destul ai noștri.Asa as putea enumera x categorii sociale care câștigă infinit mai mult în EU decât în România.

  2. Resursa umană e selectată prin normele guvernului și parlamentului. Aceleași organisme fac posibilă și umilința constantă a profesorilor din România, care își iau salariile întregi doar prin tribunale! Printre profesori sunt încă oameni extraordinari. Printre guvernanți oare mai sunt, Domnule MoșNeag?! Va rog nu încercați să aruncați responsabilitatea eșecului, profesorilor care încă se judecă pentru leafa întreagă! Noapte buna! Somn adânc!

  3. În lista de mai sus adăugați domnule autor că în România profesorii se judecă pentru leafa legală. Sute de mii de sentințe anual doar pentru salariile prevazute în legi de parlament. Aici, profesorii iau salariul întreg doar prin tribunale, eșalonat! Iar calitatea umană e selectată prin criterii prevazute de normele aceluiași parlament și guvern și nu de domnul Trandafir! Nu mai dați responsabilitatea eșecului, profesorilor, pentru ca între ei încă sunt oameni nemaipomeniți! Între cei ce fac posibilă umilința( parlament și guvern) mai sunt oare, MoșNeagule?!

  4. Ce mare comparatie, pai soferul de camion castiga mai bine ca un profesor, probabil ca si muncitorul din constructii, si in UE si pe aici, salariile alea din vest par mari, dar raportati-le la leafa minima de 1800 – 2000 euro cat au aia din vest si o sa vedeti ca sunt cat se poate de normale.

  5. Acest articol nu are nici cea mai mica relevanta, tinand cont ca sunt alte meserii in aceasta tara care sunt mult mai grele, in care se lucreaza mult mai mult si sunt cu mult mai putin platiti decat cadrele didactice!!! Sa nu mai zic ca in ultimi 2 ani au frecat-o la propriu si au primit bani pentru asta si ghici de unde, de la clasa muncitoreasca care este mult mai prost platita si cotizeaza la stat pentru cadre didactice si alti angajati la stat. Asa ca hai sa nu ii mai plangem de mila pe profesori, pe medici, politisti, etc. Si ca exemplu, un tamplar in SUA este platit cu 50000-60000 usd pe an la fel este si cu zidar,zugrav,electrician, etc. Prima data zic ca ar trebui sa scoateti de pe bancile scoliilor o gramada de ingineri,manageri, tehnicieni si muncitori calificat de nota 10 care sa poata sa faca o treaba buna, sa castige bani buni si numai pe urma aveti dreptul sa cereti bani mai multi. Asa ca treceti la treaba si lasati prostiile ca trebuie sa pregatiti viitorul.

  6. Articolul nu va convinge / lămuri pe nimeni atâta timp cât nu prezentați și salariile profesorilor din România. Brut și net.

  7. Acest gen de statistica in realitate nu aduce nimic interesant. Realitatea este ca nu veniturile conteaza ci puterea de cumparare. Acest venit este afectat de nivelul de taxe in tara respectiva. Dupa taxe, avem costurile de trai care variaza enorm de la tara la tara. La final, ceea ce ramane omului de cheltuiala, aia face cu adevarat diferenta. Si atunci ar putea sa fim surprinsi cu adevarat de ce inseamna un salariu pentru un profesor in diverse parti ale lumii. Un salariu mai mare nu inseamna neaparat un trai mai bun.
    Oricum ar fi insa, educatia ar trebui sprijinita mai mult financiar, dar si profesorilor ar trebui sa prezinte criterii ed performanta. Oare dezastrul din Ro este in intregime din cauza financiare sau mai discutam si de calitatea umana?

    1. Consider ca trebuie comparata și calitatea educației data în școală nu doar salariul. Dacă adăugăm orele de acasă, sau afterschool, profesorii din romania ajung la sume similare. Întrebarea e de ce nu pot pregăti l scoala elevii, fără aceste sume suplimentare?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

De ce fug tinerii de o carieră în învățământ: salarii mici, metode învechite / ”Luptând cu facturi şi credite scăpate de sub control, pot renunţa la ideea de a mai urma studii superioare” – interviu Deutsche Welle cu o tânără asistent universitar

Luptând cu facturi şi credite scăpate de sub control, tinerii ar putea renunţa la ideea de a mai urma studii superioare, spune Georgiana Țăranu, asistent universitar la Facultatea de Istorie…
Vezi articolul

Secretarul de stat din Ministerul Educației Sorin Ion, îndemn către toți contabilii și secretarii din școli să plătească pe 14 aprilie toți banii pentru profesori pe OUG 48 și decizii ale instanțelor: Vrem să fim și alături de colegii noștri pentru ca de sărbătorile pascale să aibă un plus de buget

Contabilii și secretarii din școli să plătească în aprilie toți banii pentru profesori, obținuți prin hotărâri judecătorești, conform ordonanței de urgență (OUG) 48, le-a transmis secretarul de stat pentru Învățământ…
Vezi articolul

Mircea Miclea, analiză dură a rezultatelor de la Evaluarea Națională 2020: Acuz direct și brutal clasa politică. Din 2014 noi știam că rata de eșec școlar este între 20 și 30% / Nici măcar nu se începe școala din 1 septembrie, ca rezervă pentru cazul în care vine iar în iarnă pandemia

Rata de succes de 76% anunțată de Ministerul Educației la Evaluarea Națională 2020 ascunde 10.000 de elevi care n-au mai ajuns din clasa a VII-a până la examen și alți…
Vezi articolul