Mai multe asociații de elevi contestă legitimitatea premierului Ciucă de a stabili nivelul burselor de merit: Considerăm ipocrit faptul că o persoană care și-a copiat teza de doctorat comentează asupra meritului notelor elevilor

360 de vizualizări
Foto: © Ibreakstock | Dreamstime.com
„Meritul elevilor ar trebui să fie stabilit de către specialiști în domeniul educației. Considerăm ipocrit faptul că o persoană care și-a copiat teza de doctorat comentează asupra meritului notelor elevilor, având în vedere faptul că un plagiator nu are niciun merit intelectual”, scriu cele 6 asociații ale elevilor într-un comunicat de presă. Reacția vine în contextul în care asupra premierului planează acuzații de plagiat în teza de doctorat.

Asociația Elevilor din Constanța (AEC), Asociația Elevilor din Bacău (AEBc), Asociația Vâlceană a Elevilor (AVE), Asociația Elevilor din București și Ilfov (AEBI) și Asociația Elevilor din Maramureș (AEM) și Asociația Elevilor din Timiș (AETM) au transmis într-un comunicat intitulat “premierul plagiator stabilește cât merită elevii!”. Totul în contextul în care, recent, Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu a declarat faptul că premierul Nicolae Ciucă a propus ca bursele de merit să fie acordate elevilor cu media peste 9,80.

Redăm un fragment din comunicatul elevilor:

“Apreciem faptul că meritul elevilor ar trebui să fie stabilit de către specialiști în domeniul educației. Considerăm ipocrit faptul că o persoană care și-a copiat teza de doctorat comentează asupra meritului notelor elevilor, având în vedere faptul că un plagiator nu are niciun merit intelectual. Așadar, lăsăm soarta elevilor și a burselor acestora în mâinile unei persoane care consideră mediul academic un spațiu din care fiecare se servește cum dorește și își asumă meritele pentru munca altor persoane?

Solicităm tăierea pensiei speciale a premierului Nicolae Ciucă, având în vedere faptul că acesta își dorește să taie bursele elevilor. Astfel, putem avea o abordare corectă asupra tăierilor”, se arată în comunicatul elevilor.

Pe de altă parte, Guvernul a trimis azi un comunicat de presă cu punctul de vedere al premierului Ciucă în scandalul despre posibilul plagiat: “În legătură cu acuzația de plagiat a tezei sale de doctorat, premierul Nicolae Ciucă a decis să solicite analizarea lucrării de către comisia de etică a Universității Naționale de Apărare „Carol I” (UNAp), potrivit unui comunicat al Guvernului României: „Ca urmare a interesului manifestat public față de teza de doctorat (…), am decis să solicit analizarea lucrării de către Comisia de Etică a UNAp – Instituția Organizatoare de Studii de Doctorat în care s-a susținut teza de doctorat care are un pronunțat caracter specific domeniului Științe Militare”.

Foto: © Ibreakstock | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Elevii din clasele primare nu pot primi niciun fel de bursă în acest an școlar pentru premiile de la concursuri, potrivit legii. Copiii din clasele Pregătitoare – a IV-a au dreptul doar la burse sociale, după caz

Elevii din clasele primare nu pot primi în anul școlar 2023-2024 niciun fel de bursă pentru rezultatele la concursurile școlare din anul școlar precedent, potrivit legii, care menționează că doar…
Vezi articolul

Numărul școlilor care organizează programul Masă caldă crește de la 300 la 350, anunță ministrul Educației, fără să fie publicată și lista celor 50 de școli în plus / Măsura a fost adoptată prin ordonanță de urgență, iar proiectul este tot unul pilot, pentru al șaptelea an la rând

„Este vorba de ordonanța de urgență prin care creștem numărul școlilor beneficiare în programul Masă Caldă, de la 300 la 350, după ce într-una dintre ședințele de guvern de luna…
Vezi articolul

Calendar admitere în învățământul profesional și în școlile duale 2020: Toate școlile gimnaziale trebuie să organizeze în luna mai ședințe de instruire cu elevii și părinții, iar înscrierile în școlile profesionale încep pe 29 iunie

Toate școlile gimnaziale vor organiza în luna mai 2020 ședințe de instruire cu elevii de clasa a VIII-a și cu părinții acestora, pentru a le explica modul de înscriere în…
Vezi articolul

Material susținut de BCR

VIDEO Avem o mare problemă cu educația financiară și ne expunem unui risc major dacă nu rezolvăm această problemă – Răzvan Mustață, decanul FSEGA a UBB Cluj-Napoca / Programul care propune profesorilor abordarea transdisciplinară a noțiunilor despre bani și despre comportamentul financiar responsabil

Într-un climat de învățare în care elevii se simt confortabil să pună întrebări și să își exprime părerile, cum ar trebui să existe la fiecare oră, în fiecare clasă, curiozitățile…
Vezi articolul
Premierul Nicolae Ciucă în ședința de guvern în care l-a prezentat pe „consilierul Ion“, inteligența artificială care va ajuta Executivul / Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Consilierul Ion, inteligența artificială care îl va ajuta pe Nicolae Ciucă, acuzat că a „furat“ o imagine dintr-un film al unei școli. Primăria Ciugud: „Știm că vrei să fii cât mai uman, astfel încât, de data aceasta, spunem doar că «a greși e omenește»“ / Ion: „Îmi cer scuze pentru situația creată. Am renunțat la imaginea în cauză și vă promit că am învățat din această experiență”

Consilierul Ion, inteligența artificială prezentată săptămâna aceasta de premierul Nicolae Ciucă drept noul său consilier onorific care va ajuta Executivul să fie ”informat în timp real de problemele și dorințele…
Vezi articolul