Premierul Nicolae Ciucă a propus ca bursele de merit să fie acordate elevilor cu media peste 9.80, spune ministrul Educației. Cîmpeanu: Da, poate fi – VIDEO

23.729 de vizualizări
Foto: gov.ro
Premierul Nicolae Ciucă a propus ca bursele de merit să se acorde doar elevilor care au media peste 9.80, a spus duminică ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, într-un interviu la Prima TV. Amintim că, în urma discuțiilor de vineri cu reprezentanții elevilor, premierul Nicolae Ciucă a transmis într-un comunicat de presă că, „pentru a asigura transparență și predictibilitate, analizăm modificarea legii, în sensul includerii în lege a criteriilor de acordare a burselor pe baze coerente și motivante”.

Întrebat dacă o bursă de merit nu ar trebui acordată elevilor care au medii mai mari de 9.50 sau chiar de 9.80, Cîmpeanu a răspuns: „9.80 a fost propunerea premierului. Da, poate fi, fără a-i neglija pe ceilalți care au la dispoziție bursa de studiu, care se acordă de la nota 7.50, sau bursa socială, care a crescut de la 100, la 200 de lei pe lună”.

  • Amintim că, săptămâna trecută, mii de elevi au protestat, potrivit organizațiilor care îi reprezintă. Unii au fost în grevă japoneză, purtând banderole albe la braț pentru a-și arăta nemulțumirea legată de faptul că ministerul educației a decis prin Ordin să majoreze media pentru acordarea burselor de merit, de la 8.50 la 9.50. Alți elevi au ales să poarte negru pentru a protesta. Consiliul Național al Elevilor i-a cerut, vineri, premierului Nicolae Ciucă, modificarea ordinului care stabilește criteriile pentru burse – revenirea la burse de merit pentru 8.50.

Toți elevii care au avut anul școlar trecut medii generale de peste 9.50 vor primi burse de merit pe semestrul al II-lea. Criteriile de acordare a burselor școlare au fost schimbate după 10 ani, de către Ministerul Educației, potrivit unui ordin de ministru publicat pe 5 ianuarie în Monitorul Oficial. Bursele de merit se acordă din semestrul II al acestui an școlar pentru elevii cu medii peste 9.50, față de 8.50 cum era până acum. Bursele de studiu vor fi acordate celor cu media între 7.50 și 9.50, în loc de 7.00 – 8.50, cum era pragul în ordinul precedent.

Declarația lui Sorin Cîmpeanu, la minutul 14:45, mai jos – VIDEO:

Consiliul Național al Elevilor s-a întâlnit vineri cu premierul Nicolae Ciucă. În comunicatul emis ulterior, scrie:

“A fost analizat rolul pe care îl au bursele școlare pentru stimularea performanței în educație și a oferi, totodată, sprijinul necesar elevilor care se confruntă cu probleme sociale.

Reprezentanții Guvernului și cei ai Consiliului Național al Elevilor au evidențiat importanța burselor de merit pentru motivarea elevilor, în spiritul recunoașterii rezultatelor activității de studiu.

Guvernul susține continuarea politicii de creștere semnificativă a cuantumului burselor elevilor, a numărului beneficiarilor, precum și a nivelului de adecvare a acestora la obiectivele asumate pentru fiecare tip de bursa: stimularea învățării, încurajarea performanței și excelenței, susținerea competiției și, pe de altă parte, sprijinul acordat elevilor aflați în dificultate, din perspectiva socială sau medicală.

Fondul de burse, care a crescut de patru ori față de anul 2020, va fi utilizat integral pentru plata burselor elevilor, fie că sunt burse acordate olimpicilor, burse de merit, de studiu, sociale, profesionale sau bani de liceu.”

„Vrem să încurajăm performanța și garantarea șanselor reale la educație, tuturor copiilor, fără discriminare. De accesul la educație depinde succesul în viață al viitorului adult. Susținem elevii performanți să continue și să aprofundeze studiile. În același timp, prin acordarea de burse sociale, într-un cuantum minim garantat dublu față de anul precedent, susținem copiii din medii defavorizate, care au nevoie de sprijin pentru a nu abandona școala si pentru a se integra pe piața muncii și în societate. Pentru a asigura transparență și predictibilitate, analizăm modificarea legii, în sensul includerii în lege, a criteriilor de acordare a burselor pe baze coerente și motivante”, a afirmat prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă.”


10 comments
  1. Bună ziua!
    Eu sunt o eleva din clasa a 8 și am media de 9,83 și mi se spune ca nu as avea dreptul la bursa, nu mi se pare prea corect acest lucru. Puteți va rog frumos sa îmi spuneți și mie care ar fi cauza?

  2. Bine că au bani pentru pensii speciale și să fure, dar nu au bani să dea elevilor. Să vă fie rușine!!!! Toți incompetenții, păcat de țară.

  3. Dupa ce ca interesul era scazut,acum e la pământ.Multi munceau sa treaca pragul de 9,00 pentru bursa aia(mare mica,cat era acolo, ajutând putin la naveta),dar acum,putin le mai pasa,ca motivația scade,nu creste.Dar ce sa stiti voi,HOTI CE MERITAȚI SA ÎNFUNDAȚI PUȘCĂRIILE!!!!!!!!
    9,50 e un prag prea mare,dar 9,80 e deja exagerare.Nu faceti abuz de putere,ca nu e ok
    Nu sunt bani pentru burse,nu?Daca n ati mai fura atat,bani ar fi destui.

    1. Nu va este mai rusine??? Nu va este ca sunteti prea nesimtiti ca sa va fie rusine. Ati ajuns sa luati de la gura copiiilor, nu va mai satura Dumnezeu…nu va ajung salarile si pensiile care le aveti!???!!!

  4. Degeaba ai varfuri si performanta daca restul zace in autosuficienta. E nevoie sa spirijiniti cumva si pe cei cu medii de 8,50-9. Stiu cat de greu era pe vremea mea sa te incadrezi in acest segment. Si eu zic am fost un elev bun avand o astfel de medie.

  5. Complet tampiti sunteti..despre Ce burse de studiu vorbiti???daca parintii au salariu mai mare decit min pe economie..cine so Ce mai primeste??Cautati-va prin buzunare si luati laba de pe bursele copiilor!

  6. De asemenea, pe surse americane, Premierul Ciuca facea cea mai renumita ciorba de urzici din Afganistan. Tot el e de vina pentru moartea soldatiilor romani in mijloacele de transport second hand cumparate de armata romana. 😂😅🤣

  7. E aberant !
    Domnule Ciuca, elevul cu media 9.79 este nepregătit, sau mai puțin inteligent decât cel cu 9.80?
    Ce rațiuni v-au determinat sa faceți asemenea propunere?
    Înseamnă că trebuie făcută o economie consistenta la bugetul Ministerului Educatiei.
    Mi-e tare greu sa ma exprim. Furia ma stăpânește!!!!!!

    1. Sunteți jalnici și plini de dispreț! Cu ce drept spui tu, cel care, nu esti decât un plagiator ca bursele trebuie acordate de la 9,80? Știi tu și ala din ministerul educației câți copii cu medii de 9 sunt? Și mai stii tu, ca acești copiii sunt și sportivi de performanță ? Care fac eforturi considerabile pentru a avea aceste reușite! Știi tu ce înseamnă asta?
      Nu cred ca știți! Rușine!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

ARACIP, agenția care acreditează și evaluează școlile și grădinițele, primește noi puteri, în proiectul legii Deca. Va face toate inspecțiile generale și tematice, va avea birouri teritoriale în fiecare județ și de cel puțin patru ori mai mulți angajați ca în prezent / Inspecțiile de specialitate nu mai apar în atribuțiile inspectoratelor

Inspecțiile școlare generale și cele tematice vor fi realizate de Agenţia Română pentru Asigurarea Calităţii şi Inspecţie în Învăţământul Preuniversitar, ARACIIP, și birourile teritoriale ARACIIP, instituții nou infiintate care preiau…
Vezi articolul

Material susținut de Fundația The Institute

Ciprian Ciucu, primarul Sectorului 6, la lansarea unui proiect de colectare selectivă în școli: Îmi asum desființarea ghenelor. Vom amenaja puncte unde se va duce gunoiul lângă bloc, cu acces pe cartelă magnetică

Primarul sectorului 6 a anunțat că “este momentul să îmi asum ca politician și primar al Sectorului 6 desființarea ghenelor”. În cadrul unei conferințe în care ASAP a anunțat, alături…
Vezi articolul

Scrisoare deschisă. 3 cereri ale copiilor “pentru a putea recupera o parte din ce am pierdut”: Să fie protejați, să aibă acces garantat la educație, să participe la deciziile care-i privesc

Protejarea copiilor, inclusiv prin comisii anti-bullying în școli, garantarea accesului la educație, inclusiv prin educație remedială, programe personalizate și digitalizare, respectiv cooptarea copiilor în deciziile care îi privesc sunt cele…
Vezi articolul

Singapore închide abia azi școlile, din cauza coronavirusului. Statul oferă câte 600 de dolari cash pentru fiecare cetățean și 300 de dolari în plus pentru părinți, ca oamenii să stea acasă o lună

Lăudat de către Organizația Mondială a Sănătății datorită reacției sale rapide împotriva răspândirii COVID-19, statul Singapore este nevoit să închidă școlile și să suspende lucrul, la aproape 3 săptămâni de…
Vezi articolul