Mai multe trezorerii din țară nu lucrează astăzi, în zi de salariu pentru profesori și personalul din Învățământ. Angajații de la Finanțe protestează pentru salarii mai mari și față de ordonanța cu noi măsuri fiscale

11.443 de vizualizări
Foto: Ilona Andrei / G4Media
Angajații din mai multe trezorerii din țară nu lucrează astăzi, vineri, 11 august, în ziua de salariu pentru profesori și personalul din Învățământ. Cei de la Finanțe protestează pentru salarii mai mari și față de recenta ordonanță de urgență cu măsuri fiscale a Ministerului la care lucrează, informează Digi24.

Edupedu.ro a scris că vineri, 11 august, este zi de salariu pentru profesorii și ceilalți angajați din sistemul de Învățământ în această lună. Salariile aferente lunii iulie vin cu trei zile mai devreme, după ce data a fost modificată de un ordin publicat în Monitorul Oficial. Măsura a fost luată în contextul în care data de luni, 14 august, este zi liberă legală, punte cu marți, 15 august (Adormirea Maicii Domnului), și aceasta zi liberă legală.

Potrivit Digi24, mai mult de jumătate din funcționarii publici din Finanțe protestează în această dimineață. Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, fost ministru al Fondurilor europene în guvernul Ciucă, a dat asigurări de la Trezoreria București că cele peste 14.000 de plăți vor fi făcute și că angajații de la stat ar urma să își primească salariile la timp.

Conform ultimelor date ale Ministerului Finanțelor, sunt vizați aproape 295 de mii de angajați: mai exact, Ministerul Educației avea în subordine 294.930 de angajați în ianuarie 2023. Potrivit surselor Edupedu.ro, zilele acestea Ministerul Educației pregătește un proiect pentru suplimentarea cu 5.300 de posturi pentru personalul didactic, nedidactic și auxiliar în școlile și grădinițele din țară, la nici o lună de la concursul de titularizare 2023 în urma căruia candidați cu nota 10 sunt suplinitori, angajați pentru un an, pentru că instituția nu a scos destule posturi la concurs.

Protestele angajaților din Finanțe sunt pentru salarii mai mari și față de prevederile din ultima variantă a proiectului de ordonanță de urgență (OUG) a Guvernului cu măsuri fiscale, care ar urma să tăie din posturile funcționarilor. În ceea ce privește Educația, ordonanța prevede trecerea inspectoratelor școlare la consiliile județene, contrar prevederilor din noua lege a Educație. Acest lucru a fost semnalat și criticat de deputatul UDMR Szabo Odon, Federația părinților și de partidul Reper.

  • Ministerul Educației a atras atenția că „în prezenta ordonanță de urgență sunt introduse o serie de măsuri care afectează funcționarea și reforma sistemului național de învățământ prevăzută în Legea învățământului preuniversitar și în Legea învățământului superior”.

Conform ordinului nr. 86 din 2005 al Ministerului de Finanțe, care stă la baza reglementării datelor din lună la care se primesc salariile pentru bugetari, angajații din Educație primesc regulat salariile pe data de 14 a lunii.

Pe 14 iulie, angajații din Învățământ au primit salariile majorate, conform ordonanței de urgență nr. 57 din 2023. Aceste majorări vin ca urmare a grevei din perioada mai-iunie.


5 comments
  1. Liderii de sindicat din educație dorm? Nu au nimic de spus despre comasarea școlilor ce va urma prin pierderea personalității juridice a cca 55 % din școlile de azi? Ce scoli de la tara au cel puțin 50 de angajați? Și asa abandonul școlar este la cote alarmante. Plus doar 2 % dintre elevii de la sat urmează o facultate….. Când o tara nu are bani de educație e grav. Când accesul la educație nu este facil pentru fiecare copil din orice cătun este grav…. Educația este singura care te poate ca om și ca tara….

  2. Trebuia sa intram si noi in ministerul Educatiei pentru a protesta, cei de la finante au obtinut instant 25% marire. Cei care lucreaza in ministerul sunt pe locul 5 printre cei mai bine platiti bugetari.

  3. Noua lege nici n-a apucat să se usuce pe hârtie și e modificată 😀

    Dacă e ceva mai sublim decât prostia omenească la români, nu a fost încă descoperit.

    În ce privește salariile – au fost vreo 5-6 articole despre cum vor fi ele plătite mai devreme că vine Sf. Mărie și trebuie cheltuite imediat (trăiască consumerismul!) Se vede că nu vor fi, prin unele locuri. Păi de ce ar fi? Doar trăim în țara asta. Ne-am obișnuit.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

DOCUMENT Ministerul Educației a prelungit perioada de depunere a proiectelor în apelul „Microbuze electrice pentru elevi” până pe 30 iunie /  Principalele modificări și noul Ghid al solicitantului

Ministerul Educației a prelungit perioadei de depunere a proiectelor în apelul „Microbuze electrice pentru elevi”. Noul termen de depunere a proiectelor este 30.06.2023, ora 17:00, potrivit Ordinului de ministru nr.…
Vezi articolul

Elevii din 15 școli și licee din București și alte orașe vor planta 7.500 de bulbi în grădinile școlilor, iar apoi vor documenta dezvoltarea lor / În primăvară se organizează un concurs de fotografii între școli cu cele mai frumoase flori

Proiectul “Copiii iubesc natura” se desfășoară în 15 școli din București, Buzău, Ialomița și Ilfov. Timp de o săptămână, până în data de 4 noiembrie, elevii vor planta în curțile…
Vezi articolul

Daniel David: Trebuie să ne apropiem mai mult de oameni. Cel puțin o dată pe lună sau la două săptămâni îmi propun să am o conferință de presă serioasă și în fiecare joi, online – sinteza activității / În lipsa comunicării publice, oamenii te cred parte din sistem, își pierd încrederea

Comunicarea de fațadă, superficială, a oamenilor politici și din poziții publice a fost criticată de ministrul Educației și Cercetării într-o emisiune la Antena 3, joi seara. Daniel David a comentat,…
Vezi articolul

Mircea Miclea, explicații despre votul masiv pentru candidatul pro-rus Călin Georgescu: Ce trebuie învățat de aici? Atunci când oamenii intră în criză, crește neliniștea lor și când crește neliniștea, susțin lideri foarte autoritari sau dogme foarte rigide

Mircea Miclea, profesor de științe cognitive aplicate la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, spune că trebuie analizat și înțeles votul de duminică, în urma căruia candidatul cu discurs pro-rus și neolegionar…
Vezi articolul