Mai mulți bani pentru școlile din Anglia, în planul de combatere a inflației: Guvernul anunță două miliarde de lire sterline pentru măriri salariale, excursii și materiale de învățare

313 vizualizări
Foto: Freepik.com
Suplimentare masivă de fonduri pentru școlile din Anglia, Regatul Unit, din partea Guvernului de la Londra. Între 35.000 și 200.000 de lire sterline le vor fi alocate, în acest an, pentru a face față inflației și ca sprijin pentru directori în plata facturilor, a profesorilor și a resurselor educaționale din clase, arată un anunț al Executivului britanic. Investiția totală este de 2 miliarde de lire sterline, conform sursei citate.

Școlile au posibilitatea să aleagă modul în care să investească fondurile suplimentare, „însă se așteaptă ca acestea să sprijine în primul rând creșterile salariale pentru profesori și asistenții profesori și să contribuie la combaterea costurilor de funcționare crescute, dar [îi pot folosi] și pentru excursii școlare și materiale didactice”, anunță Ministerul Educației din Anglia (DfE – Department of Education).

  • 2 miliarde de lire sterline înseamnă 11,2 miliarde de lei. Raportat la bugetul alocat Educației, în România, acest surplus pentru combaterea inflației, oferit de autoritățile din Anglia, reprezintă o treime din bugetul actual al Ministerului Educației de la noi pentru întreg anul 2023.

„O școală primară obișnuită va primi aproximativ 35.000 de lire sterline, iar o școală secundară obișnuită aproximativ 200.000 de lire sterline, primele plăți urmând să fie efectuate până pe 10 mai. Cea mai mare parte a acestei finanțări este alocată în funcție de fiecare elev, elevii dezavantajați atrăgând fonduri suplimentare pentru școala lor. Alocările țin cont și de diferențele de costuri salariale dintre zone”, potrivit sursei citate.

Banii se acordă în tranșe. Anul școlar viitor, ceea ce rămâne după aceste suplimentări din mai 2023 va fi alocat finanțării Pupil Premium, program pentru școli prin care sunt sprijiniți elevii dezavantajați și bugetele autorităților locale care administrează școli speciale.

  • Suplimentarea „înseamnă că bugetele școlilor vor crește cu 3,5 miliarde de lire sterline anul viitor, iar finanțarea va fi la cel mai ridicat nivel înregistrat vreodată în termeni reali per elev în următorul an școlar, conform măsurătorilor efectuate de Institutul de Studii Fiscale”, mai precizează autoritățile centrale.

„Cadrele didactice trebuie să aibă în continuare resursele de care au nevoie, iar acești bani suplimentari le vor asigura acest lucru. (…) Având în vedere că finanțarea școlilor va fi la cel mai ridicat nivel din istorie anul viitor, chiar și ținând cont de inflație, părinții de pretutindeni pot fi încrezători că școlile sunt sprijinite pentru a le permite profesorilor să facă ceea ce fac cel mai bine – să predea”, spune ministrul Educației din Anglia (Education Secretary), Gillian Keegan, conform sursei citate.

Citește și:
Nu putem tăia de la Educație, anunță Ligia Deca, în contextul reducerilor de cheltuieli cerute de premier. Ministra vrea bani în plus la rectificare / În decembrie spunea că bugetul de 2,1% din PIB e „acoperitor“
Ligia Deca anunță că nu luptă pentru alt buget decât cel mai mic din istoria recentă, de doar 2,1% din PIB pentru Ministerul Educației, pe legea din prezent: E acoperitor pentru funcționarea normală a sistemului de învățământ în anul următor, pe actuala lege


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

OFICIAL Metodologia prin care universitățile primesc bani pentru subvenția la transportul local în comun al studenților, publicată în Monitorul Oficial / Sumele vor fi evidențiate „distinct” în contractul instituțional al universităților

Ordinul de ministru nr. 3.608 prin care sumele pentru subvenționarea transportului local în comun al studenților vor fi evidențiate distinct în contractul instituțional al universităților acreditate a fost publicat în…
Vezi articolul

Simion Hăncescu l-a confruntat pe ministrul Daniel David pe declarația acestuia ca profesorii să stea 8 ore în școală: A nuanțat și a recunoscut foarte direct faptul că este conștient că nu ai cum să iei o asemenea măsură, nu avem spațiu și mulți petrec oricum toată ziua pentru școală fiind navetiști

Liderul FSLI, Simion Hăncescu, a spus că la întâlnirea de marți cu ministrul Daniel David, acesta „a nuanțat și a recunoscut foarte direct faptul că este conștient că nu ai…
Vezi articolul

UPDATE Baremele de corectare și notare pentru proba scrisă de Limba română de la Evaluarea Națională 2023 au întârziat să fie publicate din cauza unei erori la site-ul subiecte.edu.ro, al Ministerului Educației

Site-ul care ar fi trebuit să publice subiectele și baremele de notare este nefuncțional pentru pagina pe care ar fi trebuit să apară acestea de la ora 15:00. Ministerul Educației…
Vezi articolul

DESCARCĂ Subiecte și bareme Limba română, simulare județeană Botoșani – Evaluare Națională 2025. Elevii au avut de motivat în cel mult 100 de cuvinte dacă momentele petrecute cu familia sunt importante pentru un copil

Elevii de clasa a VIII-a din județul Botoșani au susținut simularea județeană la Evaluarea Națională 2025 la limba română, pe 16 aprilie. La primul subiect cerințele s-au bazat pe un…
Vezi articolul