Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a declarat că semnalele primite de la profesori sunt că „ne pregătim de grevă generală”. „Dacă actualul guvern îşi imaginează că, prin plecarea ministrului Daniel David, s-au rezolvat toate problemele, se înşeală”, a precizat liderul sindical. Declarațiile au fost făcute pentru TVR Info.
- Declarația vine în contextul în care în această perioadă are loc încadrarea profesorilor, conform metodologiei-cadru de mobilitate pentru anul școlar 2026-2027.
- Până pe 30 ianuarie, inspectoratele școlare vor transmite Ministerului Educației proiectul planului de școlarizare pentru anul școlar 2026-2027. Aceste planuri de școlarizare sunt aprobate în fiecare unitate de învățământ, la propunerea directorului, de către consiliul de administrație și de către consiliul profesoral, apoi trimise spre avizare la inspectoratul școlar, care poate modifica proiectul, dacă nu sunt respectate prevederile legale, înainte de a fi trimis la Ministerul Educației.
Președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret a adus în atenție că profesorii vor intra în restrângere și pentru unii dintre ei nu vor putea fi rezolvate:
„Vor intra în restrângere de activitate, pentru unii restrângerile de activitate vor putea fi rezolvate, pentru alţii nu. Sunt situaţii în care nu se pot face completări de catedră, pentru că, dacă s-ar face completările în cauză, ar trebui să meargă în unităţi şcolare care se află la distanţe foarte mari, de la 30 până la 80, 90 de km”, a spus Marius Nistor.
Întrebare: Ce semnale vă vin dinspre profesori?
Marius Nistor: Semnale? Că ne pregătim de grevă generală. Pentru că, dacă actualul guvern îşi imaginează că, prin plecarea ministrului Daniel David, s-au rezolvat toate problemele, se înşeală. Cea mai importantă era abrogarea măsurilor asumate pe Legea 141”, a declarat Marius Nistor.
Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), a declarat, pentru Edupedu.ro, că i-a spus premierului Ilie Bolojan în luna decembrie că „e foarte probabil să se ajungă la o grevă generală înaintea examenelor naționale”. Liderul sindical a precizat că nemulțumirile profesorilor sunt foarte mari.
- Clasele de a IX-a din liceele teoretice și tehnologice care se vor forma în anul școlar 2026-2027 vor avea 28 de elevi, în loc de 26 ca până acum, astfel că numărul claselor se va reduce ceea ce va influența norma didactică a profesorilor de liceu.
- Un alt factor care va influența numărul claselor de liceu și norma didactică este faptul că „sunt mai puțini elevi la clasa a VIII-a decât în anii precedenți și chiar mai puțini decât în viitorii ani. E fel de minim”, conform secretarului de stat în Ministerul Educației și Cercetării Sorin Ion.
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” și Federația Națională Sindicală „Alma Mater” vor picheta Palatul Victoria marți, 4 februarie. „Salariații din educație nu sunt de acord cu măsurile politice pentru diminuarea deficitului bugetar adoptate în învățământ, care influențează salarizarea, condițiile de muncă, statutul și demnitatea profesiei didactice”, potrivit unei notificări transmise autorităților pe 23 ianuarie.
Informații de context
Sindicatele din Educație întreabă profesorii când să fie declanșată greva în Învățământ – în martie, la simulările de examene, și/sau în iunie, înaintea încheierii mediilor.
Recent, Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a declarat că o grevă generală în Învățământ „se poate declanşa în funcţie de măsurile pe care le va lua Guvernul în perioada următoare”. Declarația a fost făcută pentru TVR Info.
La sfârșitul lunii octombrie 2025, vicepreședintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, George Purcaru, a declarat că „am luat în calcul și o grevă generală și cred cu tărie că se impune treaba asta”. Acesta a afirmat că „acum nu este momentul propice pentru o astfel de grevă, pentru că greva generală înseamnă și o tăiere de salarii.”
Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a declarat, la Antena 3 CNN, că „imediat după mitingul din data de 29 octombrie, de miercuri, în învățământ se va declanșa referendum național privind greva generală”.
În noiembrie, Daniel David, ministrul Educației și Cercetării la acea vreme, a declarat că „n-am fost critic absolut deloc” față de mișcarea sindicatelor. „Am spus că parcă aș fi așteptat și aștept de la profesorii nemulțumiți și care doresc să protesteze să o facă un pic într-un alt mod și cu alte conținuturi”, a spus acesta. Declarațiile au fost făcute, miercuri, 5 noiembrie, la prezentarea raportului săptămânal.
La finalul lunii octombrie, ministrul Educației și Cercetării a spus că „sindicatele au misiunea lor de a protesta și fac bine că aduc în discuție probleme, însă au făcut două mari greșeli în această perioadă”. „Modul în care s-a protestat, conținuturile spuse nu au arătat societății o imagine a profesorului așa cum ar trebui să fie și ne-am făcut rău cu asta”, a spus Daniel David pentru Adevărul, pe 28 octombrie.
Președintele sindicatului SIPA Muntenia, Adrian Voica, a reacționat față de atitudinea pe care a avut-o ministrul Daniel David la protestele profesorilor. „Să nu uităm că toată această atitudine nu va rămâne fără efect în viitor, pentru că va veni și perioada examenelor”, a declarat, pentru Edupedu.ro, liderul sindical. „Am eu un sentiment că va fi prăpăd în vară și că o grevă generală înaintea examenelor de final va fi de neoprit. Am semnale din teritoriu că va veni și vremea în care profesorii își vor arăta forța socială pe care o dețin”, a spus Adrian Voica.
Principalele prevederi din Legea 141/2025, care afectează Educația: comasări de școli, creșteri de norme, tăieri de burse și clase, plata cu ora și degrevări de normă
- Comasările de școli au avut loc după reguli stabilite de Ministerul Educației până pe 9 august, cu o lună înainte de prima zi de școală / Ministrul anunța că circa 900 de directori vor rămâne fără posturi, iar echipele de management la fel
- Crește numărul de elevi în clasă de la 1 septembrie 2025. Modificările se fac pentru toate clasele pe fiecare ciclu școlar: într-o clasă de liceu pot fi din nou 34 de elevi, față de 26 în prezent
- Fondul de burse al studenților este redus cu 40% de la 1 august, până în 2028. Reducerea la transportul cu trenul se acordă și în 2026 doar între domiciliu și facultate
- Norma didactică pentru toți profesorii din România crește de la 1 septembrie 2025, pentru prima dată în ultimii 30 de ani, prin Legea 141 din 2025
- Indemnizația de hrană va fi acordată doar angajaților cu salarii de 6.000 lei net sau mai mici și rămâne plafonată la 347 de lei pe lună
- Directorii de școli rămași pe post după comasări au interdicție să mai ia plata cu ora sau cumul, iar obligația de predare crește până la 40 de ore pe lună pentru toți / Regulile de aplicare trebuie decise până pe 25 august, cu două săptămâni înainte de începerea cursurilor
- Plata cu ora 2025 în învățământ – tariful brut pe ora suplimentară sau vacantă tăiat cu 50% pentru toți profesorii din România / Exemplu de calcul