UPDATE Toate școlile din Arad, Timiș, Gorj și Mehedinți sunt închise luni, plus 30 de școli din Caraș Severin

1.637 de vizualizări
Pexels.com
Elevii din județele Arad, Gorj, Mehedinți și Timiș vor sta acasă luni, 17 decembrie, după ce Inspectoratele școlare din aceste județe au anunțat că școlile vor fi închise din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, potrivit Ministerul Educației. O parte dintre școlile din Caraș Severin și Satu Mare vor fi și ele închise.

UPDATE, ora 22:00 – Lista școlilor în care luni nu se vor face cursuri se mărește cu 30 de unități din Caraș Severin. ”Din cauza nealimentării localităților cu energie electrică, motiv pentru care o parte din ele nu pot fi încălzite, a declarat pentru Edupedu.ro purtătorul de cuvânt al Prefecturii, Mihaela Șchiopu.

Pentru unitățile de învățământ preuniversitar din județul Timiș suspendarea completă a cursurilor a fost extinsă și pentru data de 18 decembrie.

De asemenea, marți, 18 decembrie, ca urmare a unor avarii la rețeaua de energie electrică nu vor avea loc ore de curs în școlile din 39 de localități din județul Arad. Din același motiv, o unitate de învățământ din județul Satu Mare nu va organiza cursuri în intervalul 17 – 18 decembrie.

Informațiile au fost comunicate de inspectoratele școlare județene în cursul zilei de duminică, 16 decembrie, în urma deciziilor luate la nivel local în comandamentele pentru situații de urgență.

Primul județ care a anunțat închiderea școlilor pentru luni și marți a fost Timiș.

Cum va fi vremea în București

Pentru acest weekend și începutul săptămânii, vremea va fi închisă, temporar va ploua, moderat cantitativ (în jurul a 10 l/mp), iar stratul de zăpadă se va topi. Vântul va sufla moderat, cu viteze de 35…40 km/h la începutul zilei, apoi în diminuare. Dimineața vor fi 2…3 grade, iar temperatura maximă va fi de 5…6 grade, se arată în prognoza specială emisă de ANM.

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis încă de sâmbătă o avertizare de tip COD PORTOCALIU care prognoza, în intervalul 15 decembrie, ora 06.00 – 16 decembrie, ora 12.00, ninsori abundente, strat semnificativ de zăpadă şi viscol care la rafală va depăşi 70 km/h în județele din sud-vestul și vestul țării.

În prezent avertizările s-au transformat în COD GALBEN, iar fenomenele meteo au cuprins și alte județe, conform hărții de mai jos.

Photo by Jeffrey Blum on Unsplash


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Profesorii „de la disciplinele importante” și directorii au nevoie de „un interval în care să nu avem presiunea unui examen pentru lucruri cât se poate de naturale, cum ar fi, de exemplu, odihna” – motiv invocat de secretarul de stat Sorin Ion pentru organizarea Bacalaureatului 2025 în timpul cursurilor

Unul dintre motivele invocate, vineri, de secretarul de stat Sorin Ion pentru organizarea Bacalaureat 2025 în timpul cursurilor a fost nevoia de odihnă a persoanelor implicate în cele „cinci examene…
Vezi articolul

SURSE De luni, 8 ianuarie, ar trebui să înceapă distribuirea în școli a tichetelor educaționale de 500 de lei în județele unde au ajuns deja cardurile / Inspectoratele vor primi un ordin de ministru cu procedura prin care părinții vor primi cardurile

De luni, 8 ianuarie, părinții ar fi putea primi de la școală tichetele educaționale de 500 de lei, acolo unde cardurile au ajuns deja sau urmează să fie distribuite, spun…
Vezi articolul
Demeter Andras / Foto: INQUAM Photos - George Calin

Actorii protestează astăzi față de pontarea și normarea muncii artistice. András Demeter se scuză și ironizează artiștii: „Ministerul Culturii nu este decât un poștaș” / „Probabil de teama de a ieși dintr-o anumită zonă de confort în care ne-am obișnuit cu toții, ei se pronunță asupra acestor instrucțiuni”

Artiștii vor protesta astăzi, 9 februarie 2026, față de un proiect guvernamental de normare a muncii lor la 8 ore, care presupune pontaj, inițiat de Ministerul Culturii. Proiectul face parte…
Vezi articolul