Mica debirocratizare din educație a ajuns la Monitorul Oficial: Fișa de activitate pentru profesorii la plata cu ora a fost oficial scoasă

2.778 de vizualizări
Documente / Foto: Pexels.com
Foto: Pexels.com
Mica victorie a profesorilor împotriva birocrației a devenit oficială: ordinul prin care ministrul interimar elimină fișa de activitate pentru profesorii la plata cu ora a fost publicat în Monitorul Oficial. Același ordin modifică și plata profesorilor de la clasele cu predare în limbile minorităților, precum și ordinea în care se ocupă posturile didactice de predare, catedrele vacante.

Ministerul Educației a publicat în Monitorul Oficial ordinul prin care ministrul interimar Rovana Plumb elimină fișa de activitate în care profesorii plătiți cu ora trebuia să completeze aceleași informații pe care le trec și în condică, și în planificare.

Ce prevede ordinul semnat de Rovana Plumb, articol cu articol

1. La articolul 3, alineatul (7) se modifică și va avea următorul cuprins:
(7) Învățătorii/Institutorii/Profesorii pentru învățământul primar de la clasele cu predare în limbile minorităților naționale sunt remunerați, prin plata cu ora, pentru orele care depășesc numărul de ore prevăzut în planurile de învățământ de la clasele cu predare în limba română. Aceste ore sunt normate în posturi și atribuite cadrelor didactice pe baza unui contract individual de muncă în regim de plata cu ora,

Cum arăta articolul (3) potrivit ordinului inițial, semnat de fostul ministru Valentin Popa:
(7) La clasele cu predare în limbile minorităților naționale, în situația în care numărul efectiv de ore pe săptămână de predare-învățare-evaluare pe care învățătorul/institutorul/ profesorul pentru învățământ primar le desfășoară efectiv cu elevii în clasă depășește numărul minim de ore pe săptămână, prevăzut în planurile-cadru de învățământ de la clasele cu predare în limba română, inclusiv cele opționale, în conformitate cu prevederile art. 263 alin. (6) din Legea nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, respectivele ore sunt normate în posturi vacante corespunzătoare gradului didactic și vechimii în învățământ cu cele ale cadrului didactic care efectuează orele la clasă și vor fi atribuite în regim de plata cu ora, pe bază de contract individual de muncă în regim de plata cu ora, separat de cel încheiat pentru funcția de bază.

2. La articolul 3, alineatul (9) se abrogă.
Cum arăta alineatul (9) al articolului 3:
(9) În cazul învățătorilor/institutorilor/profesorilor pentru învățământul primar sau al educatoarelor/institutorilor/ profesorilor pentru învățământul preșcolar angajați pe post cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată sau determinată, având în vedere prevederile legale privind necesitatea desfășurării activității de predare-învățare-evaluare cu elevii/preșcolarii în clasă până la nivelul numărului de ore pe săptămână prevăzute în planurile-cadru de învățământ, în cazul în care grupa/clasa desfășoară ore cu profesori de specialitate, ca de exemplu educație fizică, limbi moderne, religie, educatoarea/învățătorul/institutorul/profesorul pentru învățământul preșcolar/primar de la clasa/grupa respectivă efectuează în cadrul postului activități didactice cu clasa/grupa, cu următoarea prioritate: ore de predare a limbilor moderne, în situația în care au atestat/specializare; activități de tip școală după școală; ore de asistență la clasă/grupă când clasa de elevi desfășoară orele cu profesorii de specialitate, cu acordul profesorilor de specialitate; mentorat etc.

3. Articolul 5 se modifică și va avea următorul cuprins:
Art. 5. – Ordinea ocupării în regim de plata cu ora a posturilor didactice de predare/catedrelor vacante și rezervate este cea prevăzută în metodologia-cadru privind mobilitatea personalului didactic de predare din învățământul preuniversitar.

Cum arăta Articolul 5 potrivit ordinului inițial, semnat de fostul ministru Valentin Popa:
Art. 5. – Posturile didactice de predare/catedrele vacante și rezervate se ocupă în regim de plata cu ora, în ordine, cu: personal didactic de predare titular, personal didactic de predare angajat cu contract individual de muncă pe perioadă determinată, personal didactic de predare pensionat, personal angajat cu funcția de bază în alte domenii de activitate.

4. La articolul 7, alineatele (2) și (4) se abrogă.
Cum arătau alineatele (2) și (4) ale articolului 7:
(2) Plata pentru activitatea desfășurată în baza unui contract individual de muncă încheiat în regim de plata cu ora, separat de cel aferent funcției de bază, se efectuează numai după întocmirea unor fișe de activitate lunară, conform modelului cadru prevăzut în anexa nr. 3, semnate de prestator, fișe în care se completează cel puțin orele aferente activității de predare-învățare-evaluare desfășurate cu elevii/preșcolarii în clasă, dintr-o lună de activitate.

(4) În situația în care un cadru didactic nu poate presta orele de activitate didactică, acestea pot fi susținute, prin suplinire colegială, fără plată, pe o perioadă de cel mult 3 (trei) zile lucrătoare de alte cadre didactice din unitatea de învățământ respectivă. În cazul în care cadrul didactic nu poate susține activitatea didactică mai mult de 3 (trei) zile lucrătoare, pe posturile didactice de predare/ catedrele temporar vacante, directorul unității de învățământ are obligația să emită o decizie de încadrare în regim de plata cu ora pentru un alt cadru didactic și să încheie cu acesta un contract individual de muncă în regim de plata cu ora.

5. Articolul 10 se modifică și va avea următorul cuprins:
Art. 10. – Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezentele norme metodologice.

Cum arăta până acum articolul 10:
Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezentele norme metodologice.

6. Anexa nr. 3 se abrogă
Anexa nr. 3 era modelul de fișă de activitate lunară pentru profesorii la plata cu ora, fișă care a fost eliminată.

Ordinul publicat în Monitorul Oficial:

Vezi aici ordinul inițial, semnat de fostul ministru Valentin Popa

Citește și:


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

VIDEO Ministra Culturii, Natalia Intotero, anunță că îl demite pe directorul Muzeului Național de Istorie, după furtul Coifului de la Coțofenești în Olanda: Are 15 zile preaviz. Nu a vrut să-și dea demisia de onoare

Ministra Culturii, Natalia Intotero, a anunțat marți că îl demite pe directorul Muzeului Național de Istorie (MNIR), Ernest Oberlander-Târnoveanu, după ce acesta a refuzat să-și dea demisia de onoare. Într-o…
Vezi articolul

Ministrul Mihai Dimian „nu crede” că există riscul ca Evaluarea Națională și Bacalaureatul 2026 să nu se organizeze: Ne aflăm într-un continuu dialog cu persoane, încercăm să găsim soluții pentru rezolvarea anumitor situații

Mihai Dimian, ministrul Educației și Cercetării, a declarat astăzi că „nu crede” că Evaluarea Națională și Bacalaureatul de anul acesta ar putea fi boicotate de profesori. Acesta a motivat că…
Vezi articolul

Ligia Deca schimbă discursul despre creșterile salariale promise angajaților din Educație la 1 ianuarie 2024: Acum se discută, în funcţie de proiecţia de buget pentru anul următor, care vor fi creşterile posibile / Ministra spunea recent că „vom face toate demersurile ca, chiar și în cazul în care nu avem o lege a salarizării, profesorii să beneficieze de ceea ce li s-a promis”

Ligia Deca a spus vineri seara, la Sinaia, legat de creșterile salariale ale personalului didactic, auxiliar și nedidactic, de la 1 ianuarie 2024, promise de Guvern și prevăzute în Ordonanța…
Vezi articolul