Mihai Maci: Ce așteptări putem avea de la noul ministru al Educației?

3.287 de vizualizări
Mihai Maci / Foto: Chris Nemes – TEDxEroilor
La ora la care scriu aceste rânduri PNL-ul și-a nominalizat candidatul pentru funcția de Ministru al Educației (n.m. – între timp a fost și investit în funcție). E vorba de doamna Ligia Deca, până ieri Consilier Prezidențial la Departamentul de Educație și Cercetare.

Desemnarea doamnei Deca e menită a schimba registrul oamenilor cu care ne-am obișnuit în fruntea învățământului. Cu excepțiile notabile ale lui Mircea Miclea, Daniel Funeriu și Mircea Dumitru miniștrii educației veneau – aproape fără excepție – din jungla anilor ’90, când carierele academice (cât mai comprimate cu putință) se făceau în vederea funcțiilor publice pe care urmau să le legitimeze. Nu e greu să bănuim că cei șapte miniștri cu semne de plagiat vor fi trăit o mare surpriză când lucrurile au explodat în presă: pentru ei aceste fapte erau niște episoade minore ce aparțineau unui trecut îndepărtat. În definitiv, la vremea lor, oamenii aceștia erau niște lupi tineri care știau ce vor. Cariera universitară le-a fost extrem de rapidă, doctorate, grade și titluri curgând amețitor, până când s-au văzut directori, decani, rectori și au intrat în ”marele joc” al politicii.

Cum s-au luat toate aceste forme ale validării academice, nimeni nu mai știe exact. Anii90 erau tulburi, cultura și școala descoperiseră piața, banii și influența ”se liberalizaseră”, regulile erau laxe, oricine-și putea face o editură pentru o carte, iar faimoasele ”Anale” ale universităților nu le-a citit nimeni, niciodată. Doctoratele se dădeau cu generozitate, coordonatorii predau – culmea! – chiar prin târgul candidatului (și nu numai), mai scriau și ei la propria operă și erau ”ocupați”, așa că nimeni nu lua la bani mărunți ceea ce se afla prin teze. Articolelor li se cerea să fie originale într-o vreme în care tot ceea ce era străin era original și ca atare ”împrumuturile” treceau drept update-are la prezent. N-avem nici o istorie a anilor respectivi ca să putem – cât de cât – descâlci ițele acelor vremuri romantice. Cert e că s-au lăsat cu foarte multe ”cariere consolidate” și cu ”magiștrii” care – în anii 2000 – au făcut legiune de emuli. Cam de pe-acolo ne-au venit miniștrii pe care i-au pus sub lupă doamna Emilia Șercan și domnul Valeriu Nicolae. Ce-am văzut, dincolo de strâmbătatea oamenilor, a fost un mic fragment din ”primele decenii de libertate”.

Doamna Deca are alt profil: a făcut studii serioase deopotrivă în străinătate (în Luxemburg) și în țară (la Colegiul Noua Europă), nu pare a fi căutat să ajungă cu orice preț în politică (și nu a profitat în nici un fel de poziția dânsei de după 2015, pentru a sări treptele academice), iar după desemnarea în calitatea de Consilier Prezidențial a jucat un rol discret și eficient exclusiv pe palierul administrativ. Într-un cuvânt, doamna Deca pare a avea totul pentru a contrasta cu Sorin Cîmpeanu. Din păcate, nu chiar totul. Doamna Deca intră pe scenă, într-o perioadă foarte agitată pentru școala românească, cu două limite majore: prima dintre ele o reprezintă relația cu Șeful Statului și a doua cea cu instituția în fruntea căreia tocmai fost numită. Să le luăm pe rând: până astăzi, doamna Ministru a făcut parte din aparatul tehnic al Președinției. În această calitate, funcția dânsei a fost aceea de a organiza, structura și articula opiniile – destul de vagi și nu tocmai coerente – ale Președintelui cu privire la educație. Nimeni nu înțelege de ce domnul Iohannis – profesor în altă viață – consideră educația ca fiind domeniul predilect de manifestare al dânsului.

Dacă s-ar fi rezumat la golf, ar fi fost o fericire pentru mulți. Dar domnia sa va fi luat în serios discursurile cu ”viitorul nostru” și, nedorind să marcheze istoria doar prin parteneriatul cu domnul Ciucă ori prin scumpirea a tot și a toate, s-a gândit să se extindă și asupra viitorului. Drept care a pus o armată de anonimi să încropească o colecție de bune intenții ambalate într-o frazeologie indigestă ce se cheamă ”România Educată”. ”România Educată” funcționează ca o aură a Președintelui care e ubicuu în paginile raportului, cu acel clasic zâmbet forțat care-i face deopotrivă pe cei mici și pe dascălii lor să se sperie de școală. Doamna Deca a fost cea care s-a ocupat de ”comisia” ce a alcătuit raportul și, probabil îi va fi dat ultimul lustru înainte de punerea în pagină. Onest vorbind, nu e un lucru cu care să poată mândri. Textul e bolovănos, ideile puține, intențiile se bat cap în cap. Totuși, dânsa se poate scuza invocând faptul că s-a aflat între ciocan și nicovală: de-o parte Președintele, avid să-și vadă numele nemurit ”în slove de aur”, de cealaltă parte bizara comisie căreia nimeni n-ar fi fost în stare să-i găsească altă limbă comună decât păsăreasca ”documentelor”, ”strategiilor” și ”orizonturilor” (cu aer de tavan boltit).

Nu se știe cine – din declarațiile Președintelui nu se poate deduce nimic – a venit cu ideea ”de-a articula proiectul ’România Educată’” într-o lege (în fapt, două: a Învățământului Preuniversitar și a celui Universitar). Eu unul, ca să fiu sincer, îl bănuiesc pe Sorin Cîmpeanu: cred că dânsul îi va fi susurat lui Klaus Iohannis perspectiva de-a deveni legislator – precum Cezar, Iustinian, Soliman cel Mare ori Napoleon – și, astfel, de a-și înscrie numele în Istorie. Cîmpeanu – cum s-a văzut pe toată perioada ”dezbaterii” legilor și mai ales după dezvăluirile doamnei Șercan din ultimele zile – avea un interes personal în promulgarea acestor documente. Căci ele erau ambalajul perfect în care puteau fi strecurate – ”pe ici pe colo, și anume în punctele… esențiale” – prevederile care i-ar fi exonerat pentru totdeauna pe cei cu probleme (de plagiat în primul rând, dar și de abuz în funcție sau de nepotism) de orice tragere la răspundere.

În plus – așa cum bine a arătat domnul Ciprian Mihali – ”lumina palidă” a acestor legi (în bună măsură și ele tot colecții de generalități) se cerea potențată de sute de ”normative” pe care același Cîmpeanu, închipuindu-se Ministru pe viață, credea că le poate gestiona cum vrea. E drept că în ”dezbatere” legile s-au ales cu mii de amendamente, însă neobositul domn Cîmpeanu avea o lungă experiență a ”dialogului cu partenerii instituționali” pentru a le amenaja de așa manieră încât cine trebuie să fie mulțumit să fie. Aici ne-a prins povestea cursului ”lăsat moștenire” și de aici e nevoită doamna Deca să o preia.

Lucrul normal – și util viitorimii – ar fi ca legile să fie retrase, problemele educației să fie regândite, accentul să se mute de pe forme pe conținuturi, perspectiva să se lărgească la cele câteva milioane de români care vor veni de la sat la oraș în deceniile următoare, educația să fie coroborată cu perspectiva de dezvoltare economică a țării și, mai ales, să li se dea cuvântul celor care – din cătune obscure până în marile universități ale lumii – chiar fac educație și se confruntă cu problemele ei. I se poate cere doamnei Deca așa ceva? Eu unul cred că nu. Bănui că Președintele solicită imperativ – și am avut ocazia să vedem cum se comportă când vrea ceva imperativ – ca mandatul să-i fie încoronat de cele două legi.

Pe de altă parte, nici domnul Cîmpeanu nu zace legat pe fundul Tartarului; dimpotrivă – împreună cu amicii dânsului din Consiliul Național al Rectorilor și din Parlament – are o putere mai mare decât se poate bănui. Iar locatarul de la Cotroceni e drept că l-a concediat după scandalul de plagiat, însă l-a păstrat pe Primul Ministru Ciucă, care are și dânsul mari probleme (de același ordin) pe care perspectiva unei candidaturi de alt ordin ar trebui să le vadă amnistiate.

Așa că tabăra Cîmpeanu are ce negocia, acolo sus. În calitatea dânsei de Consilier, doamna Deca mai putea rotunji câte ceva din asperitățile ”ideilor” prezidențiale; acum – din păcate – e aproape în situația de-a acoperi cu numele dânsei conjuncția dintre imperativele șefului statului și interesele celor pe care-i reprezintă Sorin Cîmpeanu. Doamna Ministru nu are nici o bază politică, nu are niciun sprijin în mediul profesoral și – mai mult ca sigur – rămâne în continuare reglată pe agenda (de educație) a Președinției. Dacă așa stau lucrurile, atunci misiunea dânsei e una de sacrificiu. Orice tentativă de-a obiecta față de legi îl va nemulțumi pe Klaus Iohannis și orice escamotare a conținutului lor îi va ridica în cap oamenii care (mai) iau în serios învățământul.

Pe de altă parte, și acesta e al doilea punct, doamna Deca nu doar că nu are sprijin politic, dar nu are nici forță administrativă. Spre deosebire de Sorin Cîmpeanu – care cunoștea perfect mașina instituțională a Ministerului, a grupurilor parlamentare, a sindicatelor, a rectorilor, a asociaților profesionale – etc., tocmai pentru că le știa (și se pricepea să le exploateze) punctele slabe, succesoarea lui are, în continuare, un singur tip de autoritate: cea care derivă din investitura Președintelui. Or, acesta din urmă nu e popular în instituțiile de stat (setate – din anii ’90 – pe lungimea de undă a PSD-ului) și, în plus, se apropie de finele mandatului când, inevitabil, toți funcționarii ”de top” își re-negociază pozițiile. În acest context, nu e exclus ca doamna Deca – chiar dacă are intenții bune – să se lovească de rezistența pasivă a unui mecanism care – mai ales în aceste vremuri nesigure – preferă temporizarea oricăror schimbări bruște.

Prin urmare, ce poate face noul Ministru al Educației? Cred că destul de (mergând spre foarte) puțin în ceea ce privește Legile care nu rezolvă nimic, ci doar încurcă și mai mult în educație. Dânsa e fațada soft – căreia lumea nu-i poate găsi hibe precum predecesorilor dânsei și, în plus, e femeie și are o civilitate naturală care va limita atacurile de care ceilalți miniștri au avut parte – sub care Cîmpeanu și cei ca el vor continua ofensiva hard împotriva a ceea ce-a mai rămas din școala românească. Poate în lunile ce vin ne vom lovi de probleme mari în ceea ce privește logistica școlilor și n-ar fi exclus ca doamna Deca să se implice mai mult și mai personal în situații de urgență, salvând în felul acesta ceva dintr-un mandat impus și din care cu greu ar putea ieși onorabil.

Dar, fiind la început de drum, să-i dorim mult succes și – mai ales – mintea clară și curajul de care avem cu toții nevoie!

___________

Despre autor:

Lect. univ. dr Mihai Maci, la Universitatea din Oradea. Studii de licenţă (1995), de masterat (1996) şi de doctorat (2007) la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj. Preocupări iniţiale legate de Simone Weil (problema decreaţiei în opera ei fiindu-mi subiect de licenţă), apoi de Heidegger şi de relaţiile acestuia cu istoria (tema masteratului) şi cu teologia (tema doctoratului). În perioada doctorală am beneficiat de stagii de documentare în Franţa, ocazie cu care – pe lângă tema propriu-zisă a lucrării de doctorat – m-am interesat de gândirea disidentă est-europeană, şi, în particular, de filosofia lui Jan Patocka. Astfel că domeniile mele de interes vizează în particular filosofia contemporană şi mai ales tentativele est-europene de a gândi rostul istoriei. Am fost membru a două proiecte de cercetare care se ocupau de cu totul altceva, însă aceste experienţe mi-au arătat câte lucruri interesante se află dincolo de cele despre care eu credeam că sunt singurele ce merită a fi făcute.


4 comments
  1. Pentru a fi în acord cu fondul prolemelor, forma se cere a fi și ea corectă: se scrie Prim-ministrului, NU Primului ministru. Ca explicație, fiind un cuvânt compus, înțelesul fiecărui cuvânt component își pierde propriul sens, cuvântul compus ,,prim-ministru” însemnând funcția, nu doar locul ministrului. Analogia imediată ar fi cu poziția ministrului nou. Limba română permite o interpretare polisemantică a cuvântului ,,poziție”. 🙂 În rest, nu cred că se dorește un rezultat favorabil educației, până la urmă un popor needucat este masă de manevră politică. Mulțumesc!

  2. ASA DA ! FELICITARI , felicitari Domnule Mihai Maci . Am distribuit o poza cu noul Ministru si deja au aparut comentarii , nu negative ci doar sceptice. A fost un act de curaj sa accepti asa ceva la 40 de ani. Mi-au placut cuvintele SOFT si HARD folosite de Dvs., eu muncind 41 de ani in domeniul IT ca analist programator . Of doamne ce vad cu platformele astea care se blocheaza, cu noianul de facturi gresite , cu bani cheltuiti pentru softuri care nu merg, care nu se pot folosi.

  3. Această doamnă nu va face nicio schimbare, nu va veni cu nimic inovator, doar va urma orbește ordinele Statuii de la Cotroceni și legile educației făcute de Tâmpeanu, vor merge mai departe spre promulgare. Ca dovadă, faptul că s-a înclinat supusă în fața dobitocului de la Cotroceni, ne arată că este aservită partidului din care face parte și va duce la îndeplinire ordinele primite, totul în dezavantajul copiilor, părinților și cadrelor didactice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Le Monde: În România, guvernul este tot mai slăbit în urma acuzațiilor de plagiat / Ministrul de interne Lucian Bode este al patrulea membru al cabinetului acuzat de fraudă academică / În 2021 și 2022, alți doi miniștri au fost forțați să demisioneze în urma unor dezvăluiri de același tip

Guvernul României este zguduit de acuzațiile de plagiat, scrie Le Monde, citată de Rador și preluată de G4Media.ro. Mai mulți miniștri sunt bănuiți că au copiat o parte din teza…
Vezi articolul