Ministerul Educației caută formatori pentru profesori de gimnaziu și învățământ primar

1.429 de vizualizări
Formatori pentru profesori de gimnaziu
Foto: Pixabay.com
Profesioniștii din învățământul preuniversitar sau universitar pot deveni formatori de cadre didactice atât pentru nivelul primar, cât și pentru cel gimnazial, în cadrul proiectului „Curriculum relevant, educație deschisă pentru toți” (CRED), a anunțat Ministerul Educației, care a lansat în a doua jumătate a lunii mai, un apel de selecție.

Selectarea și pregătirea noului lot de formatori au loc la nivel național, în cadrul celor opt instituții partenere din cadrul proiectului: Casele Corpului Didactic Buzău, București, Brașov, Botoșani, Cluj-Napoca, Olt, Teleorman și Timiș.

Formatori pentru profesori de gimnaziu: unde se găsesc posturile disponibile

Cei interesați pot accesa site-urile instituțiilor, pentru a aplica pentru posturile disponibile:

Casa Corpului Didactic București a demarat, săptămâmna aceasta, pregătirea primilor 300 de profesori în cadrul programului CRED. Până la data de 6 iulie 2019, vor finaliza programul de formare a 15 grupe (12 în București și 3 în Ilfov) a câte 20 de cursanți.

Activitățile de formare se vor desfășura, timp de 120 de ore, în sistem blended-learning, în timpul săptămânii, atât față în față, cât și online. Cursanții beneficiază de 30 de credite profesionale transferabile.

În total, 55.000 de profesori din învățământul primar și gimnazial urmează să fie instruiți în implementarea noilor abordări curriculare.

Programe de formare de la stat

Programul de formare continuă – „Formare nivel II – învățământ primar”, acreditat prin ordin al ministrului Educației Naționale, este structurat în trei module:

  • Un nou curriculum național pentru învățământul primar și gimnazial – conceptualizări necesare
  • Aplicarea noului Curriculum naţional pentru învăţământul primar – disciplinele de studiu din perspectiva didacticii specialităţii
  • Aspecte transversale în abordarea și implementarea curriculumului naţional

Modulul 3 include trei pachete tematice. Fiecare cursant optează pentru un singur pachet tematic, dintre cele trei:

  • Consiliere și dezvoltare personală. Rolul cadrului didactic în construirea și dezvoltarea unor medii de învățare incluzive
  • Resurse Educaţionale Deschise RED şi platforme online pentru învăţare
  • Management de curriculum la nivelul școlii și al clasei.


1 comment
  1. Buna ziua , vreau sa siu daca invatatorii fac cursuri de formator in Maramures.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Titularizarea 2025

Autoritatea Națională pentru Cercetare recrutează pe bază de CV experți care să fundamenteze politicile publice în cercetare

Autoritatea Națională pentru Cercetare (ANC) a anunțat, marți, că deschide procesul de selecție „pentru constituirea Colegiului Consultativ pentru Cercetare-Dezvoltare și Inovare (CCCDI), organism strategic de expertiză care sprijină fundamentarea și implementarea…
Vezi articolul

Planul ministrului Culturii pentru a crește interesul elevilor pentru cultură: Am rugat-o foarte mult pe Ligia Deca să considere, în momentul în care face programele, obligativitatea mergerii la teatru, la operă, la muzeu. Copiii, după ce fac această vizită, să facă un eseu despre ceea ce au văzut

Ministrul Culturii, Lucian Romașcanu, a discutat cu ministrul Educației, Ligia Deca, despre cum ar trebui să crească interesul elevilor pentru cultură: „Am vorbit cu doamna Ligia Deca și am rugat-o…
Vezi articolul

Există o barieră de comunicare între profesori și Ministerul Educației și, pe măsură ce trece timpul, se adâncește din ce în ce mai mult. Mă întreb dacă avem scopuri comune pentru Educație, spune profesoara Iulia Măndășescu

Există o barieră de comunicare între profesori și oamenii din Ministerul Educației și “parcă pe măsură ce trece timpul se adâncește tot mai mult”, spune profesoara pentru psihopedagogie specială Iulia…
Vezi articolul

Material susținut de BCR

VIDEO Implicarea tuturor elevilor din clasă în activități care le formează și testează competențe transdisciplinare: ora de limba engleză a profesoarei Simona Ciornei, de la Școala Gimnazială Bucșoaia / Citește micro-lecțiile de pe Școala de bani și contribuie și tu la cele 100.000 de ore de educație financiară în 7 zile

Lecția de limba engleză a devenit o experiență practică de educație financiară. Profesoara Simona Ciornei, director adjunct al Școlii Gimnaziale Bucșoaia, orașul Frasin din județul Suceava, a transformat o oră…
Vezi articolul