Ministerul Educației cere aproape 3 milioane și jumătate de lei din Fondul de rezervă pentru plata burselor elevilor de la școlile private din toată țara – proiect de HG / În ultimele zile din acest an Guvernul ar trebui să aprobe documentul și banii să ajungă la elevi prin primării și școli

8.955 de vizualizări
Foto: © Vlad Ispas | Dreamstime.com
Ministerul Educației cere 3.485 mii lei din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, printr-un proiect de Hotărâre de Guvern pus în dezbatere publică, vineri seara, pe 15 decembrie. Amintim că secretarul de stat Florian Lixandru anunța vineri că elevii de la școlile private ar putea primi bursele sociale și de excelență până la finalul anului. Dacă proiectul de HG ar sta în consultare 10 zile, asta ar însemna 25 decembrie, iar 26 decembrie este zi liberă. Ar mai rămâne doar 3 zile din acest an, timp în care Guvernul să aprobe documentul, banii să ajungă la primării, la școli și apoi la elevi.

Proiectul de HG privind alocarea unor sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2023, pentru finanțarea unor cheltuieli din învățământul preuniversitar prevede suplimentarea cu 3485 de mii de lei din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2023.

Banii sunt destinații plății burselor sociale și de excelență pentru elevii olimpici. Aceștia nu și-au primit încă banii. Vineri, 15 decembrie, secretarul de stat în Ministerul Educației, Florian Lixandru, spunea că elevii de la școlile private ar putea primi bursele sociale și de excelență până la finalul anului.

Dacă proiectul de HG ar sta în consultare 10 zile, asta ar însemna 25 decembrie, iar 26 decembrie este zi liberă. Ar mai rămâne doar 3 zile din acest an, timp în care Guvernul să aprobe documentul, banii să ajungă la primării, la școli și apoi la elevi.

Proiectul de HG prevede la Art. 1:


(1) Se aprobă suplimentarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanţarea învăţământului particular şi confesional acreditat pe anul 2023, cu suma de 3.485 mii lei din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2023, şi repartizarea acesteia pe județe potrivit anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre;


(2) Repartizarea pe unități/ subdiviziuni administrativ-teritoriale, a sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată prevăzute în anexă, se face prin decizie a directorului direcţiei generale regionale a finanţelor publice/şefului administraţiei judeţene a finanţelor publice, în baza actului administrativ emis de inspectorul şcolar general al inspectoratului şcolar judeţean/al municipiului Bucureşti, în termen de 3 zile calendaristice de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, cu privire la repartizarea sumelor pe unităţi/subdiviziuni administrativ-teritoriale, precum şi pe unităţi de învăţământ;

Lista banilor alocați pe județe

Informații de context

Elevii de la școlile particulare nu au primit până acum banii pentru bursele de excelență olimpică și sociale pentru că procedura e diferită față de cea a elevilor care învață la școli de stat.

În cazul școlilor particulare, banii vin de la bugetul de stat prin primărie, prevede metodologia de acordare a burselor în anul școlar 2023-2024, în mod similar procedurii de la nivel național de anii trecuți, nu de la Ministerul Educației prin inspectoratele județene școlare, cum se procedează de anul acesta pentru bursele elevilor de la școlile de stat.

Toate bursele elevilor pentru luna noiembrie ar urma să fie plătite elevilor vineri, 15 decembrie, confirmă pentru Edupedu.ro secretarul de stat Florian Lixandru. Și elevii care trebuie să primească bani pentru lunile septembrie și octombrie, în cazul în care școlile lor au făcut calcule greșite, ar urma să primească restanțele.

Amintim că Ministerul Educației a cerut pe 16 noiembrie peste 3 miliarde de lei din Fondul de rezervă pentru a plăti salariile profesorilor și bursele elevilor și studenților pe noiembrie, conform unui proiect de Hotărâre de Guvern (HG).

Elevii din unitățile de învățământ preuniversitar particular și confesional beneficiază, de la bugetul de stat, din sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, de:

a) burse de excelență olimpică I și II pentru elevii de la cursurile cu frecvență de zi, nivel gimnazial și liceal;
b) burse sociale, dacă sunt școlarizați fără taxe, pentru elevii de la cursurile cu frecvență de zi, nivel primar, gimnazial și liceal;
c) burse tehnologice, dacă se încadrează în specializările și condițiile stabilite prin prezenta metodologie, pentru elevii de la cursurile cu frecvență de zi din învățământul tehnologic”, potrivit metodologiei cu regulile de acordare a burselor în acest an școlar.

Proiect de HG privind alocarea unor sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului prevăzut în bugetul de stat pe anul 2023, pentru finanțarea unor cheltuieli din învățământul preuniversitar

Foto: © Vlad Ispas | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Bursele de excelență pentru elevii de la școli private, neplătite la aproape două săptămâni de la termenul impus de Ministerul Educației. Între timp, 8.500 de elevi cu medii generale sub 5 au primit sute de lei burse de merit
Toate bursele elevilor pentru luna noiembrie ar urma să fie plătite vineri, 15 decembrie, după ce banii pentru acestea au fost virați / Elevii de la școlile private ar putea primi bursele sociale și de excelență până la finalul anului, spune secretarul de stat Lixandru

4 comments
  1. Pai ce facem, pentru acordarea burselor ministerul o sa dea cate un HG pe luna?
    Si daca uitam sa dam HG-ul dam din umeri si nu mai platim bursele?????
    Cum ar fi ca toti angajatii din ministere sa-si primeasca in felul asta salariul, dupa 4-5 luni de munca si eventual sa nu-l primeasca??????

  2. noi locuim in Alba Iulia banii de CES am primit până acum pe fiecare lună plus am primit și banii care se dau o data pe an elevilor cu CES pt îmbrăcăminte cazarmament și rechizite 969 lei

    1. noi locuim în Alba Iulia s au dat banii de CES pe fiecare lună până acum inclusiv banii care sunt dați o data pe an pt îmbrăcăminte și rechizite noi am primit 969 lei plus CES ul pe luna noiembrie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

SURSE Excepția prin care orice persoană cu studii superioare poate să predea în școli, fără module de pregătire sau masterat didactic, a fost eliminată din proiectului Legii învățământului superior

Excepție prin care orice persoană cu studii superioare poate să predea, chiar dacă nu a urmat programele de formare psihopedagogică sau nu are masteratul didactic, a fost eliminată din proiectul…
Vezi articolul

USR solicită demiterea de urgenţă a directoarei ICR Londra, Catinca Nistor / Senatorul Radu Mihail: Ne-a privit în ochi şi ne-a minţit. Acest mod de lucru – minciună şi impostură – devine reţeta de guvernare a coaliţiei PSD, PNL, UDMR

USR îi solicită preşedintelui Institutului Cultural Român „demiterea de urgenţă” a directorului ICR Londra, Catinca Maria Nistor, în contextul în care aceasta „a denaturat adevărul cu privire la studiile sale”,…
Vezi articolul