Ministerul Educației insistă să aprobe rapid porțiuni întregi copiate din proiectul legii Educației, printr-o ordonanță de urgență / Este vorba despre posibilitatea ca universitățile să înființeze societăți comerciale și consorții de învățământ dual

838 de vizualizări
Foto: Ministerul Educației
Pe site-ul ministerului Educației a fost republicat un proiect de ordonanță de urgență care conține articole întregi din proiectul legii învățământului superior, luate cu copy-paste și puse în document. Săptămâna trecută, ministerul a mai încercat să lanseze în consultare publică aceleași prevederi într-un alt proiect de OUG care conținea însă și modificări despre decontarea transportului elevilor. Acel proiect a fost retras și împărțit în alte două: cel privind decontarea transportului a fost postat vineri seara pe site-ul ministerului, iar cel privind înființarea învățământului superior dual a apărut azi pe site.

Practic, ministerul Educației a împărțit în două proiectul de ordonanță de urgență inițial, publicat joi pe site-ul instituției și retras apoi vineri. Tot atunci, a înlocuit proiectul de ordonanță cu unul care prevedea doar modificări ale legii Educației privind decontarea transportului elevilor. – Detalii aici

Astăzi, Ministerul Educației a repus în consultare publică pe site un proiect de ordonanță de urgență care să modifice legea Educației și care dă posibilitatea universităților să înființeze societăți comerciale și consorții de învățământ dual, iar firmele care pot intra în consorții, să primească beneficii fiscale importante. Textele sunt copy-paste din proiectul legii Educației care urmează să ajungă în Parlament pentru dezbateri (pagina 50 din proiectul legii), așa cum a remarcat Edupedu.ro.

În același proiect publicat azi mai este prevăzut un articol, de asemenea luat copy-paste, din legea educației învățământului preuniversitar: “în vederea realizării unui sistem unitar, incluziv și de calitate pentru educația timpurie și a îmbunătățirii procentului de acces al copiilor de la naștere la 6 ani la serviciile de educație timpurie, în localitățile dezavantajate socioeconomic sau izolate, precum și în localitățile unde nu există suficiente locuri în creșe sau grădinițe, autoritățile publice locale, organizațiile nonguvernamentale, instituțiile de cult și operatorii economici pot înființa și finanța servicii complementare de educație timpurie de tip ludotecă, centru de joacă sau centru multifuncțional”.

În imagine este prezentat articolul din proiectul de ordonanță de urgență, iar la final art. (5) este extras din proiectul legii învățământului preuniversitar, art 24.

Motivul pentru care a fost repus în dezbatere un alt proiect de ordonanță de urgență ar fi acela că, astfel, proiectul de ordonanță legat de înființarea societăților comerciale și învățământul dual superior poate trece mai repede, potrivit surselor Edupedu.ro.

Amintim că Edupedu.ro a scris că articole întregi din proiectul legii educației au fost preluate copy-paste.

La art. 129, alin 2^2 din Ordonanță se propune: “Instituția de învățământ superior încheie cu operatorii economici contractul de parteneriat care stabileşte condiţiile de colaborare, drepturile şi obligaţiile părţilor, precum şi costurile asumate de parteneri”. Același text apare identic în proiectul legii învățământului superior, la art. 96, alin 3: “Instituția de învățământ superior încheie cu operatorii economici contractul de parteneriat care stabileşte condiţiile de colaborare, drepturile şi obligaţiile părţilor, precum şi costurile asumate de parteneri”.

Alt exemplu, în proiectul de OUG, art. 129 alin 2^3 se precizează că “la organizarea formei de învățământ superior dual pot contribui și autorități locale, structuri asociative interesate, respectiv camere de comerţ, asociaţii patronale de ramură precum și alți parteneri relevanți la nivel național sau internațional”. Același text apare și în proiectul legii Educației, la art 96, alin 4: “La organizarea formei de învățământ superior dual pot contribui și autorități locale, structuri asociative interesate, respectiv camere de comerţ, asociaţii patronale de ramură precum și alți parteneri relevanți la nivel național sau internațional”.

Art 129 Alin 2^4 din proiectul ordonanței de urgență este identic cu art. 98, alin 1 din proiectul legii Educației și precizează: “Pentru derularea activităților, în cazul instituțiilor de învățământ superior de stat, finanțarea se realizează conform unei metodologii aprobate prin ordin al ministrului educației”.

Art 129 Art 2^5 din OUG este copy paste articolul 98, alin 2 din proiectul legii Educației: “Operatorii economici acordă burse, cel puţin la nivelul celor acordate din fonduri publice pentru învăţământul universitar, precum şi din alte fonduri, pentru învățarea în condiții de calitate”.

În proiectul de ordonanță de urgență la art. 137, se propune alin 2^2 care prevede că “după absolvirea studiilor, instituția de învățământ superior eliberează o adeverinţă care atestă perioada în care studentul a desfășurat activități de învățare prin muncă.“ Frază identică apare și în proiectul legii Educației art. 101, alin 2: “După absolvirea studiilor, instituția de învățământ superior eliberează o adeverinţă care atestă perioada în care studentul a desfășurat activități de învățare prin muncă“.

La art. 137, alin 4^1 din Ordonanța de urgență se propune același lucru ca în art. 99 din proiectul legii Educației: “Învățământul superior dual se organizează:

a) pentru ciclul I – programe de studii universitare de licență, care corespund unui număr de credite cuprins între minimum 180 și maximum 240 de credite;

b) pentru ciclul II – programe de studii universitare de masterat profesional, care corespund unui număr de credite cuprins între minimum 60 și maximum 120 de credite;

c) pentru ciclul III – doctorat profesional.“

În plus, în proiectul de OUG este modificat alin. 1 din art. 129 din Legea 1/2011, permițând universităților să înființeze societăți comerciale, cu singura condiție ca acestea să contribuie la creșterea performanțelor instituției. Până acum era vorba doar despre „societăți”, prin această modificare apare „societăți comerciale”. În prezent, după cum reiese din articolul din LEN 1/2011, mai există o condiție care a fost însă eliminată în propunerea de OUG: “să nu influențeze negativ în niciun fel activitățile de învățământ, cercetare și consultanță”.

Proiectul de ordonanță de urgență pus azi în dezbatere pe site-ul ministerului Educației:

2 comments
  1. Se grabeste ministrul “Putin”, stie ca zboara in curand. Vrea sa lase deschise multiple portite pentru furt – intelectual, financiar, imobiliar.
    Cum il mai suporta colegii – guvern, parlament? Dar Iohanis ? A distrus proiectul lui – asa zisa Romanie educata (era oricum o prostie si acesta) .
    Anul acesta scolar e o gluma- pauze dese, cheia regresului. Online era mai bine decat ce avem acum.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Psihologul Daniel David, soluții pentru deblocarea campaniei de vaccinare: Trebuie crescută accesibilitatea la vaccin în zonele rurale și asociate măsurile de relaxare cu acceptarea vaccinării / Vedem efectele anilor în care am transformat în exemple tot felul de vrăjitori horoscopiști

Aproape 25% din românii eligibili pentru vaccinare împotriva COVID-19 s-au imunizat până acum, Bucureștiul are cea mai mare rată de acoperire vaccinală, aproape 45% din locuitori, apoi vine Clujul cu…
Vezi articolul

Aproape jumătate dintre studenții care au început facultatea în 2015 au abandonat studiile. Dintre aceștia, 44% au renunțat după primul an / Domeniul de studiu, nota de la bacalaureat, caracteristicile studenților, printre factorii care influențează abandonul universitar

În România nu a fost calculat niciodată abandonul studiilor superioare, indiferent de ciclul de studiu: licență, master sau doctorat. Fenomenul a fost măsurat pentru prima dată în cadrul studiului Abandonul…
Vezi articolul

Consiliul studenților de la SNSPA critică intenția universității de a-l nominaliza pe Donald Trump la premiul Nobel pentru Pace: E alarmant că nu am fost consultați, nu ne asumăm susținerea acestei inițiative

Consiliul studenților de la Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) critică intenția universității condusă de Remus Pricopie de a-l nominaliza pe președintele Statelor Unite (SUA), Donald Trump, la…
Vezi articolul