Ministerul Educației și Cercetării ar reveni PNL în noul guvern – surse G4Media.ro

2.889 de vizualizări
Conferință de presă la Ministerul Educației / Foto: Captură Facebook Live
Ministerul Educației și Cercetării ar fi fost solicitat de PNL la împărțirea portofoliilor guvernamentale din următorul cabinet, potrivit informațiilor publicate de G4Media.ro pe surse. Publicația citată scrie că liderii PNL, PSD, USR și UDMR au ajuns, marți, la o primă variantă de guvern, după ce au reușit să cadă de acord asupra principalelor ministere și alte funcții cheie negociate la pachet cu funcțiile guvernamentale. O decizie finală ar urma să fie luată joi.

Ministerul Educației și Cercetării sau Ministerul Educației, în perioada în care a fost despărțit de Cercetare, este condus de PNL din noiembrie 2019. Miniștrii care au fost la conducerea instituției în această perioadă au fost: Monica Anisie, Sorin Cîmpeanu, Ligia Deca și actualul ministru Daniel David (tehnocrat susținut de PNL). Între 2017 și 2019, PSD a condus Ministerul Educației prin miniștrii Pavel Năstase (tehnocrat), Liviu Marian Pop, Valentin Popa și Ecaterina Andronescu.

Discuțiile de acum dintre partidele PNL, PSD, USR și UDMR au loc în contextul în care Președintele României, Nicușor Dan, a invitat joi la Palatul Cotroceni președinții partidelor și formațiunilor politice reprezentate în Parlamentul României, pentru consultări privind desemnarea candidatului la funcția de Prim-ministru, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale.

E de așteptat ca joi Nicușor Dan să îl nominalizeze pe Ilie Bolojan candidat la funcția de premier, potrivit surselor G4Media.

Cele patru partide pro-europene s-ar fi înțeles ca Ilie Bolojan să fie premier în prima parte a mandatului, urmat de un premier PSD, potrivit surselor citate, revenind astfel la așa-numita „rotativă” – adică rotația la conducerea guvernului promovată de foștii președinți ai PNL și PSD, în perioada 2022-2024, Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu.

Referitor la împărțirea ministerelor, G4Media scrie că aceasta ar fi următoarea:

PSD – Ministerul Transporturilor, Ministerul Sănătății, Ministerul Muncii, Ministerul Agriculturii, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene/Ministerul Energiei.

PNL- Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Administrației și Internelor, Ministerul Educației și Cercetării, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene/Ministerul Energiei.

USR – Ministerul Apărării, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Mediului și Ministerul Economiei.

UDMR – Ministerul Mediului, Ministerul Culturii, potrivit unor surse. Alte surse susțin că ar fi vorba despre Ministerul Dezvoltării și Ministerul Culturii.


2 comments
  1. Poate acest ministru are bunul simt si lasa pe cineva competent, care face ceva si vorbeste aiurea mai putin.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Ilie Bolojan / Foto: gov.ro

Ilie Bolojan, despre bursele elevilor: În 2015, 4% primeau bursă, în 2024, au primit 62% dintre elevi. Vreți să mergem în continuare cu această păcăleală? / Banii economisiți în urma noilor măsuri vor fi redirecționați tot către educație

„În 2015, 4% dintre elevi primeau bursă, în 2024, au primit 62% dintre elevi, în condițiile în care ne împrumutăm. Vreți să mergem în continuare cu această păcăleală?”, a declarat…
Vezi articolul
Dezvoltarea copiilor în creșă și la grădiniță

Inaugurare ca în comunism a unei grădinițe din Focșani / Copiii au fost aduși de acasă, deși făceau cursuri online din cauza infectărilor cu virusul Covid-19 / Oficialii, inclusiv primarul, și-au dat măștile jos pentru poza de grup

Inaugurare ca în ”epoca de aur” la Grădinița 18 Focșani. Copiii, deși făceau cursuri online din cauza infectărilor cu virusul Covid-19, au fost aduși de acasă ca să cânte și…
Vezi articolul

Premierul Cîțu justifică eliminarea transportului gratuit pentru studenți: „Nu există nimic gratuit pe lumea asta”. Legea 96/2006 prevede că parlamentarii au transportul gratuit și nelimitat pe toate categoriile de trenuri

„Nu există nimic gratuit pe lumea asta”, a declarat premierul Florin Cîțu joi seara, în încercarea de a explica motivele eliminării gratuității pentru studenți la călătoriile cu trenul, la clasa…
Vezi articolul

Modificarea contractului din perioadă determinată în perioadă nedeterminată, an școlar 2025-2026. Consiliile de administrație ale școlilor sunt cele care hotărăsc / Care sunt condițiile pentru profesori

În perioada 21-22 august, consiliile de administrație ale școlilor pot să hotărască modificarea contractului din perioadă determinată în perioadă nedeterminată, potrivit metodologiei-cadru de mobilitate pentru anul școlar 2025-2026. Este vorba despre…
Vezi articolul